PRODROM, prodromuri, s. n. (Rar) 1. Introducere în studiul unei științe. 2. Simptom precoce care precedă sau anunță apariția unei boli. – Din fr. prodrome.

prodrom [At: CANTEMIR, IST. 198 / A și: prodrom / Pl: ~uri, (rar) ~oame / E: ngr πρόδρομος, fr prodrome] 1 smf^[1] (Înv) Precursor (1). 2 sn (Med; înv) Simptom care precedă sau anunță apariția unei boli sau a unei stări patologice. 3 (Rar) Introducere în studiul unei științe.

PRODROM, prodromuri, s. n. (Rar) 1. Introducere în studiul unei științe. 2. Simptom care precedă sau anunță apariția unei boli. – Din fr. prodrome.

PRODROM s.n. (Rar) 1. Introducere în studiul unei științe. 2. Stare de indispoziție la începutul unei boli; simptom al unei boli. [< fr. prodrome, cf. gr. pro – înainte, dromos – cursă].

PRODROM s. n. 1. introducere în studiul unei științe. 2. simptom care precedă sau anunță apariția unei boli. (< fr. prodrome)

PRODROM ~uri n. 1) rar Ceea ce privește ceva (un eveniment, un proces etc.). 2) med. Simptom care precedă o boală. /<fr. prodrome

prodrom n. un fel de introducere: Prodromul Florei române.

*prodróm n., pl. urĭ (fr. prodrome, d. vgr. pró-dromos, d. pró, înainte și drómos, alergare. V. drum). Rar. Preambul, preludiŭ, introducere, maĭ ales vorbind de semnele care precedează o boală: prodromurile frigurilor tifoide. – La Cant. (după ngr.) pródrom (m.), precursor.

prodrom (rar) (desp. pro-drom) s. n., pl. prodromuri

prodrom (rar) (pro-drom) s. n., pl. prodromuri

prodrom s. n. (sil. -drom), pl. prodromuri

Prodrom, denumirea de origine greacă dată de sf. Ioan Botezătorul, al cărei echivalent în limba română este „Precursorul” sau „Înainte-mergătorul”.