11 definiții pentru prihană

PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.

PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.

PRIHÁNĂ, (rar) prihane, s. f. (Astăzi rar) Pată morală, necinste; păcat. Cartea sufletelor?... De-i căta, Pentru-o foaie luminoasă cum ești tu, iubite bane, Cîte altele mînjite de-ale răului prihane. Ghemuiesc, în mii de cute, vechi dureri în veci aprinse. DAVILA, V. V. 61. ◊ (Mai ales în loc. adj.) Fără (de) prihană = curat, pur, nepătat, nevinovat; cast. Lăsați împăratului cununa sa fără de prihană. SADOVEANU, D. P. 139. Bunătate fără de margini și cinste fără prihană. HOGAȘ, H. 46. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană, Și tu soare luminate, Trupșor făr-de păcate. ALECSANDRI, P. P. 29.

prihánă (rar) s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne

PRIHÁNĂ s. v. abatere, acuzare, acuzație, blam, blamare, condamnare, culpabilitate, culpă, dezaprobare, eroare, greșeală, imputare, imputație, înfierare, învinovățire, învinuire, neaprobare, păcat, pângărire, profanare, reprobare, reproș, respingere, spurcare, stigmatizare, vină, vinovăție.

prihánă (prihắni), s. f.1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui gh nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).

PRIHÁNĂ f. Vină morală. ◊ Fără ~ curat; nevinovat; neprihănit. /<ucr. pryhana

prihană f. pată sufletească; fig. fără prihană, curat la inimă, cast, prob. [Ceh PRIHANA, mustrare].

prihánă f., pl. inuz. e (rut. prigana, pron. -hana; ceh. prihana și hana, oprobriŭ [d. vgerm. hūna, ngerm. hohn, oprobriŭ, de unde și fr. honnir, a reproba], infl. de vsl. -gonĭatĭ, goniti, a goni). Vechĭ. Oprobriŭ, pată morală. Fără prihană, neprihănit, nepătat, imaculat.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

prihánă s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne

priha s. v. ABATERE. ACUZARE. ACUZAȚIE. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. CULPABILITATE. CULPĂ. DEZAPROBARE. EROARE. GREȘEALĂ. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. ÎNFIERARE. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. NEAPROBARE. PĂCAT. PÎNGĂRIRE. PROFANARE. REPROBARE. REPROȘ. RESPINGERE. SPURCARE. STIGMATIZARE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.

Intrare: prihană
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • priha
  • prihana
plural
  • prihane
  • prihanele
genitiv-dativ singular
  • prihane
  • prihanei
plural
  • prihane
  • prihanelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DER
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • priha
  • prihana
plural
  • prihăni
  • prihănile
genitiv-dativ singular
  • prihăni
  • prihănii
plural
  • prihăni
  • prihănilor
vocativ singular
plural