preoți [At: PRAV. GOV. 12^r/6 / P: pre-o~ / V: (înv) preuți, (reg) priuți / Pzi: ~țesc / E: preot] 1-2 vtr A (se) face preot (2) Si: a (se) hirotonisi, (pfm) a (se) popi². 3 vi (Înv) A exercita funcția de preot (2) Si: a păstori, (pfm) a popi².

PREOȚI, preoțesc, vb. IV. Tranz. A face preot, a hirotonisi; a popi.

A SE PREOȚI mă ~esc intranz. A deveni preot; a se popi; a se hirotonisi. [Sil. pre-o-] /Din preot

A PREOȚI ~esc 1. tranz. A face să se preoțească; a popi; a hirotonisi. 2. intranz. A exercita funcția de preot; a fi preot; a păstori. [Sil. pre-o-] /Din preot

preoțì v. a fi, a se face preot: cei ce voiau să se preoțească.

PREOT, preoți, s. m. (În majoritatea religiilor primitive sau superioare) Persoană care oficiază cultul religios, fiind, în această postură, mijlocitor între om și divinitate și reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului, fără a o perturba; popă. ♦ Fig. Persoană care slujește un ideal, o învățătură; apostol. ◊ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Lat. presbiterum.

preot sm [At: COD. VOR. 48/4 / V: (înv) preut, (reg) priot, priut / Pl: ~oți / E: ml praesbiter] 1 Persoană care săvârșește ritualurile unui cult religios. 2 (Spc; în biserica creștină) Persoană din cler care oficiază serviciile religioase și îndeplinește toate formele cultului creștin Si: părinte, (pfm) popă¹, (înv) oltarnic, (reg) popează, poponeț².

preut sm vz preot

preuți v vz preoți

priot¹ sm vz preot

priut sm vz preot

priuți v vz preoți

PREOT, preoți, s. m. Slujitor al unui cult religios, învestit cu dreptul de a oficia actele de cult; popă. ♦ Fig. Cel care slujește un ideal, o învățătură; apostol. ◊ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din lat. presbiterum.

PREOT, preoți, s. m. Persoană care săvîrșește ritualurile unui cult religios; (în biserica creștină) persoană din cler care oficiază serviciile religioase și îndeplinește toate formele cultului creștin; (popular) popă. Titu Herdelea se pomeni într-o bună zi cu preotul Belciug din Pripas. REBREANU, R. I 282. Clopotele grele Răsunau cu jele Și preoți cîntau, Oameni s-adunau, Pe-Ana o-ngropau. COȘBUC, P. II 162. Așteptă un ceas să vie preotul. NEGRUZZI, S. I 91. ◊ Fig. Cel ce slujește un ideal, cel ce propovăduiește un crez, o învățătură; apostol. Și bogat în sărăcia-i, ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. EMINESCU, O. I 32.

femeie-preot s. f. Femeie care îndeplinește funcția de preot (în cadrul bisericii anglicane) ◊ „La Catedrala din Bristol a Bisericii Anglicane a avut loc ceremonia primirii în rândul preoților a primei femei. Evenimentul este urmarea deciziei Bisericii Anglicane de a hirotonisi femei-preot, decizie mult discutată și contestată de Biserica Catolică.” R.l. 14 III 94 p. 8; v. și Luc. 5 V 84 p. 12, ◊ „22” 43/96 p. 16 //din femeie + preot//

PREOT ~ți m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; popă. 2) fig. Persoană care slujește cu devotament unui ideal, unei cauze; apostol. /<lat. praesbiter

preot m. 1. cel ce prezidă ceremoniile cultului; 2. în biserica creștină, cel consacrat serviciului divin; 3. fig. profet: preot deșteptării noastre EM. [Vechiu-rom. preut = lat. vulg. PREBITER (clasic PRESBYTER), lit. bătrân (= venerabil), numire onorifică ca călugăr și stareț].

préot ș. a., V. preut.

préut m. (lat. pop. prébiter, -tri, îld. presbiter, bătrîn, preut, infl. de praebére, a oferi, d. vgr. presbýteros, maĭ bătrîn, preut, présbys, bătrîn; it. prete, fr. prêtre, sp. pg. preste; germ. priester. V. prezbit). Cp. cu călugăr, stareț, senior). Persoană oficială care face serviciu divin în biserică orĭ la alte ceremoniĭ afară din biserică: preut creștinesc, budist ș. a. Fig. Persoană demnă de venerațiune: acest profesor e un adevărat preut în clasa luĭ. – Și préot (Munt.) și preót (Trans. Ban.). Oficial și prevíter, fem. -íteră (ngr. presviteros, -téra). Gradele cleruluĭ de mir sînt: diacon și preut ca: sachelar, econom, stavrofor), ĭar ale călugăriiĭ: ierodiacon (ipo- și arhidiacon), ieromonah (singhel, protosinghel, arhimandrit fără mitră saŭ cu mitră [mitrofor]) și arhiereŭ (episcop, arhiepiscop, mitropolit, patriarh). V. popă, părinte, hoge, rabin.

2) preuțésc v. tr. (d. preut). Est. Fac preut. V. intr. Funcționez ca preut: a preuțit 50 de anĭ. – În vest preo-. V. popesc 2.

preoți (a ~) (desp. pre-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. preoțesc, 3 sg. preoțește, imperf. 1 preoțeam; conj. prez. 1 sg. să preoțesc, 3 să preoțească

preoți (a ~) (pre-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. preoțesc, imperf. 3 sg. preoțea; conj. prez. 3 să preoțească

preoți vb. (sil. pre-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. preoțesc, imperf. 3 sg. preoțea; conj. prez. 3 sg. și pl. preoțească

preot s. m., pl. preoți

preot s. m., pl. preoți

preot s. m., pl. preoți

preot.

PREOȚI vb. v. hirotonisi.

PREOȚI vb. v. păstori.

PREOȚI vb. (BIS.) a (se) hirotoni, a (se) hirotonisi, a (se) popi, (pop.) a (se) sfinți. (A ~ un cleric.)

preoți vb. v. PĂSTORI.

PREOT s. (BIS.) părinte, popă, (livr.) păstor, sacerdot. (~ ortodox.)

PREOT s. (BIS.) părinte, popă, (livr.) sacerdot. (~ ortodox.)

preot (preoți), s. m. – Prezbiter, sacerdot. – Var. mold. preut, Trans. preot. Mr. preftu, istr. prewt. Lat. prĕbĭter, var. vulgară a lui prĕsbyter (Densusianu, Hlr., 126; Pușcariu 1375; Candrea-Dens., 1441; REW 6750), cf. alb. prift (Philippide, II, 651), vegl. prat, it. prete (abruz. préute), prov., v. fr. preire, cat. prévere. – Der. (toate cu var. mold.) preoteasă, s. f. (nevastă de preot); preoți, vb. (a sluji ca preot); preoție, s. f. (sacerdoțiu); preoțesc, adj. (sacerdotal); preoțește, adv. (ca preoții); preoțime, s. f. (adunare de preoți). Este dubletul lui presbiter, s. m., din lat., var. presviter, din ngr. πρεσβύτερος, der. protopresbiter, s. m. (protopop), din ngr. προτοπρεσβύτερος.

priot s. m. v. preot.

MARE PREOT, rang preoțesc israelit, ereditar, cristalizat definitiv după întoarcerea din exil, când, datorită tendinței de a li se atribui sacerdoților puteri politice, M.P. ar fi avut și funcția de șef al statului. După căderea căpeteniilor preoțești iudaice (hasmonei), M.P nu a mai implicat decât funcția de șef al sinedriului, care reprezenta totuși cea mai înaltă autoritate în stat. Rangul de M.P., periclitat după ocuparea romană, dispare definitiv o dată cu distrugerea în 70 d. Hr. a celui de-al doilea Templu.