PREMEDITARE, premeditări, s. f. Acțiunea de a premedita și rezultatul ei; premeditație. ♦ (Jur.) Circumstanță agravantă constând în săvârșirea în mod deliberat, pe baza unor pregătiri minuțioase, a unei infracțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Cu premeditare = (în mod) premeditat. – V. premedita.

premeditare sf [At: DDRF / Pl: ~tări / E: premedita] 1 (înv) Chibzuire. 2 (Spc) Circumstanță agravantă constând în săvârșirea în mod deliberat, pe baza unei pregătiri minuțioase, a unei infracțiuni Si: (asr) premeditație (2). 3-4 (Îljv) Cu ~ (În mod) premeditat Si: intenționat.

PREMEDITARE, premeditări, s. f. Acțiunea de a premedita și rezultatul ei; premeditație. ◊ Loc. adj. și adv. Cu premeditare = (în mod) premeditat. – V. premedita.

PREMEDITARE, premeditări, s. f. Faptul de a premedita; punere la cale, pregătire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu premeditare = premeditat, în mod premeditat.

PREMEDITARE s.f. Acțiunea de a premedita și rezultatul ei; plănuire, punere la cale; premeditație. [< premedita].

PREMEDITARE s. f. faptul de a premedita. ◊ (jur.) circumstanță agravantă în săvârșirea în mod deliberat a unei infracțiuni. (< premedita)

PREMEDITARE ~ări f. v. A PREMEDITA. ◊ Cu ~ în mod premeditat. /v. a premedita

premedita vt [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~tez / E: fr préméditer] (Înv) 1 A chibzui. 2 (Pex; asr) A plănui. 3 A pune la cale o acțiune, de obicei reprobabilă Si: (asr) a precugeta, (îvr) a promedita.

PREMEDITA, premeditez, vb. I. Tranz. A plănui, a pune la cale. Se pune la cale fuzionarea acestei societăți premeditată încă de la întemeiere, C. PETRESCU, A. 421.

PREMEDITA vb. I. tr. A plănui, a pune la cale (o acțiune). [< fr. préméditer, lat. praemeditari].

PREMEDITA vb. tr. a plănui, a pune la cale. (< fr. prémediter, lat. premeditari)

A PREMEDITA ~ez tranz. (acțiuni reprobabile) A pune la cale dinainte, cu bună știință. /<fr. préméditer, lat. praemeditari

premedità v. a medita un lucru înainte de a-l executa.

*premeditațiúne f. (lat. prae-meditatio, -ónis. Precugetare, acțiunea de a premedita: crimă comisă cu premeditațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

*premeditéz v. tr. (lat. prae-méditor, -tári. V. meditez). Precuget, cuget în ainte de a comite, vorbind de fapte rele.

premeditare s. f., g.-d. art. premeditării; pl. premeditări

premeditare s. f., g.-d. art. premeditării; pl. premeditări

premeditare s. f. → meditare

premedita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. premeditez, 3 premeditează; conj. prez. 1 sg. să premeditez, 3 să premediteze

premedita (a ~) vb., ind. prez. 3 premeditează

premedita vb., ind. prez. 1 sg. premeditez, 3 sg. și pl. premeditează; part. premeditat

PREMEDITARE s. (rar) precugetare, (înv.) precuget, premeditație. (Faptă comisă cu ~.)

PREMEDITARE s. (rar) precugetare, (înv.) precuget, premeditație. (Faptă comisă cu ~.)

PREMEDITA vb. a plănui, (rar) a precugeta. (A ~ o crimă.)

PREMEDITA vb. a plănui, (rar) a precugeta. (A ~ o crimă.)