PREMEDITARE, premeditări, s. f. Acțiunea de a premedita și rezultatul ei; premeditație. ♦ (Jur.) Circumstanță agravantă constând în săvârșirea în mod deliberat, pe baza unor pregătiri minuțioase, a unei infracțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Cu premeditare = (în mod) premeditat. – V. premedita.

premeditare sf [At: DDRF / Pl: ~tări / E: premedita] 1 (înv) Chibzuire. 2 (Spc) Circumstanță agravantă constând în săvârșirea în mod deliberat, pe baza unei pregătiri minuțioase, a unei infracțiuni Si: (asr) premeditație (2). 3-4 (Îljv) Cu ~ (În mod) premeditat Si: intenționat.

PREMEDITARE, premeditări, s. f. Acțiunea de a premedita și rezultatul ei; premeditație. ◊ Loc. adj. și adv. Cu premeditare = (în mod) premeditat. – V. premedita.

PREMEDITARE, premeditări, s. f. Faptul de a premedita; punere la cale, pregătire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu premeditare = premeditat, în mod premeditat.

PREMEDITARE s.f. Acțiunea de a premedita și rezultatul ei; plănuire, punere la cale; premeditație. [< premedita].

PREMEDITARE s. f. faptul de a premedita. ◊ (jur.) circumstanță agravantă în săvârșirea în mod deliberat a unei infracțiuni. (< premedita)

PREMEDITARE ~ări f. v. A PREMEDITA. ◊ Cu ~ în mod premeditat. /v. a premedita

*premeditațiúne f. (lat. prae-meditatio, -ónis. Precugetare, acțiunea de a premedita: crimă comisă cu premeditațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

premeditare s. f., g.-d. art. premeditării; pl. premeditări

premeditare s. f., g.-d. art. premeditării; pl. premeditări

premeditare s. f. → meditare

PREMEDITARE s. (rar) precugetare, (înv.) precuget, premeditație. (Faptă comisă cu ~.)

PREMEDITARE s. (rar) precugetare, (înv.) precuget, premeditație. (Faptă comisă cu ~.)