PREEXISTENȚĂ, preexistențe, s. f. Faptul de a preexista. ♦ Credința într-o existență anterioară a sufletului. [Pr.: pre-e] – Din fr. prééxistence.

preesistință sf vz preexistență

preexistant, ~ă a vz preexistent

preexistent, ~ă a [At: NEGULICI / S și: (înv) preesistent / P: pre-eg-zis~ / V: (înv) ~tant / Pl: ~nți, ~e / E: fr préexistant] Care există de mai înainte.

preexistență sf [At: NEGULICI / P: pre-eg-zis~ / S și: (înv) preesistență / V: (înv) preesistință / Pl: ~țe / E: fr préexistence] 1 Existență anterioară. 2 Doctrină filozofică sau religioasă care admite existența sufletului înainte de cea a trupului precum și reîncarnarea sufletelor.

PREEXISTENȚĂ, preexistențe, s. f. Faptul de a preexista. ◊ (În diverse concepții religioase) Presupusă existență anterioară a sufletului. [Pr.: pre-e] – Din fr. préexistence.

PREEXISTENT, -Ă, preexistenți, -te, adj. (Rar) Care există de mai înainte, care preexistă.

PREEXISTENȚĂ s. f. Faptul de a exista înaintea altui fenomen (adesea determinîndu-l); existență anterioară. Multe morminte din timpii barbari și chiar din primii secoli ai creștinismului... ne-au dovedit, la deschiderea lor, preexistența acestui uz la popoarele de gintă teutonică. ODOBESCU, S. II 198. ♦ (Fil.) Doctrină mistică din antichitatea greacă, profesată și de unii filozofi burghezi, care susține existența sufletului înainte de existența corpului nostru, cum și reincarnarea sufletelor.

PREEXISTENT, -Ă adj. Care preexistă. [Cf. fr. préexistant].

PREEXISTENȚĂ s.f. Faptul de a exista înaintea altui fenomen; existența anterioară. ♦ Doctrină mistică antică profesată și de unii filozofi, care admite existența sufletului înainte de existența corpului, precum și reîncarnarea sufletelor. [Cf. fr. préexistence, it. preesistenza].

PREEXISTENT, -Ă adj. care preexistă. (< fr. préexistant)

PREEXISTENȚĂ s. f. faptul de a preexista; existență anterioară. ◊ doctrină filozofică sau religioasă care admite existența sufletului înainte de cea a corpului, precum și reîncarnarea sufletelor. (< fr. préexistence)

PREEXISTENT ~tă (~ți, ~te) Care preexistă; existent de mai înainte. [Sil. pre-e-] /<fr. préexistant

PREEXISTENȚĂ f. Existență anterioară. [Sil. pre-e-] /<fr. préexistence

preexistent a. care există înainte de altul.

preexistență f. existență anterioară.

*preexistént, -ă adj. (mlat. praeexsístens, -éntis). Care există din ainte: plantele-s preexistente animalelor.

*preexisténță f., pl. e (mlat. praeexsistentia). Existență anterioară: preexistența animalelor față de om.

preexistent [x pron. gz] adj. m., pl. preexistenți; f. preexistentă, pl. preexistente

preexistență [x pron. gz] s. f., g.-d. art. preexistenței; pl. preexistențe

preexistent [x pron. gz] adj. m., pl. preexistenți; f. preexistentă, pl. preexistente

preexistență [x pron. gz] s. f., g.-d. art. preexistenței; pl. preexistențe

preexistent adj. → existent

preexistență s. f. → existență

preexistent (pr. gz)

PREEXISTÉNȚĂ (< preexista) s. f. Credința într-o existență anterioară, precum cauza față față de rezultatul ei, sau într-o existență care precede, ca în concepția despre transmigrarea sufletelor, sufletul nemuritor existând, la Platon, în lumea ideilor, înainte de a se întrupa. P. caracterizează concepțiile dualiste (lume și supralume, timp și eternitate). În islam, „Coranul” a existat înaintea lumii; la fel, pentru indieni, „Vedele”.

Preexistență ≠ postexistență