PRECIPITAȚIE, precipitații, s. f. 1. Precipitare. 2. (Și în sintagma precipitații atmosferice) Vapori de apă condensați care cad din atmosferă pe suprafața Pământului sub formă de ploaie, ceață, brumă, zăpadă, grindină etc. [Var.: precipitațiune s. f.] – Din fr. précipitation, lat. praecipitatio, -onis.

precipitat², ~ă [At: FILIMON, O. I, 126 / Pl: ~ați, ~e / E: precipita] 1-2 a, av (D. ființe) (Care acționează) cu prea mare grabă, sub impresia momentului, forțat de împrejurări etc. 3-4 a, av (D. manifestări ale oamenilor, fenomene, evenimente) (Care se produce) cu prea mare grabă. 5 a Care exprimă o prea mare grabă. 6-7 av, a (În mod) grăbit.

precipitat¹ sn, ain [At: AR (1829), 43²/10 / V: preți~ sn, prețipitate sf, prici~ sn, priți~ sn / Pl: ~ați, ~e / E: fr précipité, lat praecipitatum] 1-2 (Chm) (Substanță solidă, greu solubilă, cristalină, amorfă sau sub formă de gel) care se separă dintr-o soluție și care se depune pe fundul vasului, în urma tratării soluției cu un reactiv, prin răcirea sau evaporarea soluției etc.

precipitație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~iune, (înv) ~tăciune / Pl: ~ii / E: fr précipitation, lat praecipitatio, -onis] 1 (Chm) Trecere a unei substanțe în stare de precipitat¹ (1) Si: precipitare (1). 2 (Mpl; șîs ~ atmosferică) Produs al condensării vaporilor de apă din atmosferă, care cade pe suprafața pământului sub formă de ploaie, zăpadă, burniță, lapoviță, brumă, ceață, grindină etc. 3 Precipitare (2). 4 (Îdt) Aruncare sau cădere violentă dintr-un loc înalt.

precipitațiune sf vz precipitație

precipităciune sf vz precipitație

PRECIPITAȚIE, precipitații, s. f. 1. Precipitare. 2. Vapori de apă condensați care cad din atmosferă pe suprafața pământului sub formă de ploaie, ceață, brumă, zăpadă, grindină etc. [Var.: precipitațiune s. f.] – Din fr. précipitation, lat. precipitatio, -onis.

PRECIPITAT², -Ă, precipitați, -te, adj. 1. (Despre vorbe, gesturi, acțiuni) Grăbit, iute, zorit, accelerat; pripit. Răcnise și el, bîlbîindu-se, cu gesturi precipitate, cum nu-i stătea în fire să răcnească, să se revolte și să amenințe. C. PETRESCU, A. 387. ◊ (Adverbial) Un neastîmpăr mare, ca în preziua unei catastrofe sau a unei fericiri nebune, îmi fierbea în tot trupul și mă făcea să respir precipitat, ca după o spaimă sau după o fugă. GALACTION, O. I 107. 2. (Despre substanțe solide dizolvate într-un lichid) Depus la fund, separat, sedimentat.

PRECIPITAȚIE, precipitații, s. f. (Mai ales la pl., determinat de «atmosferice») Produs al condensării vaporilor de apă din atmosferă, care cade pe pămînt sub formă de ploaie, gheață, ceață, brumă, zăpadă etc.

PRECIPITAT, -Ă adj. 1. (Despre vorbe, gesturi) Grăbit, repezit; pripit. 2. (Despre substanțe) Depus la fund, sedimentat. // s.n. Substanță solidă rezultată din precipitarea unei soluții. [Cf. fr. précipité, lat. praecipitatus].

PRECIPITAȚIE s.f. Faptul de a (se) precipita; precipitare. ♦ Precipitații atmosferice = produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pămînt sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. [Gen. -iei, var. precipitațiune s.f. / cf. fr. précipitation].

PRECIPITAȚIUNE s.f. v. precipitație.

PRECIPITAT², -Ă adj. (despre oameni; și adv.) grăbit, repezit; pripit. (< precipita)

PRECIPITAȚIE s. f. 1. trecere în stare de precipitat a unei substanțe; precipitare. 2. produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. 3. grabă mare, zor. (< fr. précipitation, lat. praecipitation)

PRECIPITAȚIE ~i f. chim. v. A SE PRECIPITA. ◊ ~i atmosferice produse ale condensării vaporilor de apă din atmosferă (sub formă de ploaie, grindină, ninsoare, brumă etc.) care cad pe suprafața pământului. /<fr. précipitation, lat. praecipitatio, ~onis

precipitațiune f. V. precipitare.

*precipitațiúne f. (lat. praecipitátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se precipita. Mare grabă: prea multă precipitațiune strică. Chim. Separarea unuĭ corp dintr’un lichid și depunerea luĭ la fund. – Și -áție și -áre.

precipitație (desp. -ți-e) s. f., art. precipitația (desp. -ți-a), g.-d. art. precipitației; pl. precipitații, art. precipitațiile (desp. -ți-i-)

precipitație (-ți-e) s. f., art. precipitația (-ți-a), g.-d. art. precipitației; pl. precipitații, art. precipitațiile (-ți-i-)

precipitație s. f. (sil. -ți-e), art. precipitația (sil. -ți-a), g.-d. art. precipitației; pl. precipitații, art. precipitațiile (sil. -ți-i-)

precipit, -tat prt.

A PLECA PRECIPITAT a se alivăni, a se căra, a se cărăbăni, a da cu pasul, a da dos la față, a da pedală, a-i da sas, a se duce duluță, a se eclipsa, a face lampa mică, a face pași, a fugi ca tăunul cu paiul, a-și lua avrigu’, a-și lua călcâiele la spinare, a-și lua câmpii / lumea în cap, a o lua la papuc / la picior / la sănătoasa, a-și lua traista în băț, a-și lua valea / zborul, a mătura locul, a pedala, a-și plimba anatomia, a o rade, a saluta din mers, a se scurge, a-i sfârâi (cuiva) călcâiele, a se smulge, a spăla putina, a o șparli, a o șterge la papuc, a șterge putina, a o tăia, a o tuli, a o tunde, a usca leșia, a se ușchi, a vira.

PRECIPITAT adj. 1. v. iute. 2. v. vertiginos. 3. amețitor, fulgerător, vertiginos. (O cădere ~.)

PRECIPITAȚIE s. 1. v. grabă. 2. v. precipitare.

PRECIPITAT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 2. vertiginos, (fig.) prăpăstios, vijelios. (O coborîre ~.) 3. amețitor, fulgerător, vertiginos. (O cădere ~.)

PRECIPITAȚIE s. 1. grabă, precipitare, pripă, pripeală, pripire, zor. (Ce e ~ asta?) 2. (CHIM.) precipitare. (Fenomen de ~.)