2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. S. m. și f. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. 3. S. n., adj. (Animal carnivor) care își urmărește și capturează prada (vie). – Prăda + suf. -ător.

prădător, ~oare [At: PSALT. 285 / Pl: ~i, ~oare / E: prăda + -tor] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană, colectivitate, armată etc.) care jefuiește, mai ales în timp de război. 3-4 smf, a (Persoană) care fură Si: jefuitor, (îvr) pradnic. 5-6 smf, a (Om) rapace. 7 a (Reg; d. oameni) Care risipește Si: cheltuitor, risipitor. 8 smf (Îvr) Persoană care subjugă Si: înrobitor.

PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f. 1. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. – Prăda + suf. -ător.

PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f. (Rar) 1. Cel care pradă, care jefuiește. Aidi la Fulga Ăl bătrîn, ăl bătrîn, ăl de demult, Prădător de nouă țări, înșălător de nouă domni! PĂSCULESCU, L. P. 297. 2. (Regional) Risipitor, cheltuitor. Și ți-i beutor bărbatu; Beutor și prădător Și la lucru n-are spor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185.

PRĂDĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care pradă; jefuitor. /a prăda + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prădătoáre (rar) s. f., g.-d. art. prădătoárei; pl. prădătoáre

prădătoáre s. f., g.-d. art. prădătoárei; pl. prădătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRĂDĂTÓR adj., s. v. cheltuitor, înrobitor, risipitor, robitor.

PRĂDĂTÓR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)

PRĂDĂTÓR s. v. hoț, pungaș.

prădător adj., s. v. CHELTUITOR. ÎNROBITOR. RISIPITOR. ROBITOR.

PRĂDĂTOR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)

Intrare: prădătoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prădătoare
  • prădătoarea
plural
  • prădătoare
  • prădătoarele
genitiv-dativ singular
  • prădătoare
  • prădătoarei
plural
  • prădătoare
  • prădătoarelor
vocativ singular
  • prădătoare
  • prădătoareo
plural
  • prădătoarelor
Intrare: prădător (animal)
prădător2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prădător
  • prădătorul
  • prădătoru‑
plural
  • prădătoare
  • prădătoarele
genitiv-dativ singular
  • prădător
  • prădătorului
plural
  • prădătoare
  • prădătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

prădător (animal)

  • 1. (și) adjectival (Animal carnivor) care își urmărește și capturează prada (vie).
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Prăda + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09

prădător, -oare (persoană) prădătoare

etimologie:

  • Prăda + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09