POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

poziție sf [At: AR (1829), 140¹/4 / S și: posiție / V: (înv) ~țiune (S și: posițiune) / Pl: ~ii / E: lat positio, frposition, ger Position] 1 Mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva în spațiu, în raport cu altceva sau cu altcineva Si: așezare. 2 (Pex; ccr) Loc, punct, regiune în care este situat ceva sau cineva Si: (înv) pusătură, pusăciune, pusoare. 3 (Muz) Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ. 4 (Muz) Loc în care sunt atinse cu degetele coardele unui instrument muzical, când se cântă la instrumentul respectiv. 5 (Spc) Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 6 (Pex) Loc pe care îl ocupă fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 7 (Lin) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. 8 (Spc) Loc, punct din care ceva sau cineva este sau poate fi privit Si: unghi. 9 Raport, relație existentă între două obiecte, ființe, fenomene. 10 (Mil) Loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau ca linie de apărare. 11 (Mil; îs) ~ de tragere Loc special amenajat de unde o subunitate de infanterie sau de artilerie, de aruncătoare de mine, de mitraliere navale etc. execută tragerile. 12 (Îe) A lua ~ A se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic. 13 Loc desemnat fiecărui participant la vânătoarea cu hăitași. 14 Mod în care se stă cu corpul sau cu o parte a lui Si: ținută. 15 (Îs) ~ de tragere Fel în care stă trăgătorul în timpul sau în vederea tragerii. 16 (Îas) Fel în care trăgătorul își orientează gura de foc în vederea tragerii eficiente. 17 (Spc; îe) A lua ~ A sta într-o atitudine dreaptă și nemișcată a corpului, cu mâinile lipite de trunchi, reglementară în armată sau în anumite sporturi. 18 Fiecare dintre atitudinile principale ale corpului, prevăzute de regulamentele militare de instrucție. 19-20 (Pop; d. femei; îe; îla) (A fi) în ~ (A fi) însărcinată. 21 (Fig) Mod în care cineva reacționează, se comportă, își exprimă opinia etc. într-o împrejurare dată Si: atitudine. 22 (D. oameni; îe) A lua ~ A manifesta o atitudine fermă, hotărâtă într-o problemă. 23 (D. oameni; îae) A-și exprima punctul de vedere în legătură cu o problemă. 24 (Îe) A sta (sau a rămâne, a se menține etc.) pe ~ A-și menține cu fermitate părerile, opinia formulată. 25 (Îe) A se situa, a fi etc. pe ~ii opuse A fi de păreri contrare. 26 (Îe) A se situa (sau a fi) pe aceeași poziție A fi de aceeași părere. 27 (D. oameni; îlav) Pe ~ii opuse De păreri diferite. 28 (D. oameni; îlav) Pe aceeași ~ De aceeși părere. 29 Mod în care cineva se comportă într-o împrejurare dată. 30 Stare, situație, împrejurare în care se găsește cineva sau ceva Si: (înv) pusăciune. 31 (Spc) Situație înaltă pe care o deține cineva în ierarhia socială Si: condiție, rang, treaptă. 32 (Mun) Centrul satului Si: vatră. 33 (Mun) Linie. corectat(ă)

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Locul sau felul cum este așezat sau situat ceva (în raport cu natura înconjurătoare sau cu un corp de referință oarecare); p. ext. peisaj din natură. Poziția Iașului este desfătătoare. Într-o țară atît de frumoasă ca Moldova, nu era greu să se aleagă această poziție. BOLINTINEANU, O. 276. Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. NEGRUZZI, S. I 196. ♦ (Muz.) Locul pe care-l ocupă o notă sau o cheie pe portativ; locul unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Contabilitate) Post² (4). ♦ (Lingv.) Locul pe care-l ocupă un sunet într-un cuvînt. Poziție intervocalică. 2. Teren sau loc unde sînt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și care este folosit în operațiile militare. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorîte, tremurate, cîrligate și capricioase, fără început și fără sfîrșit. REBREANU, P. S. 100. Bisula aceasta bogată, așezată într-o minunată poziție... militară, ajunsese odată cheia întregului arhipelag. BART, S. M. 47. La bătălia de la Gorăslău (1601, august 2), armata romînească și împărătească era așezată într-o poziție foarte bună, pe un deal. BĂLCESCU, O. I 29. Poziție-cheie v. cheie. ◊ Expr. (Despre o unitate militară) A lua poziție sau a sta (a rămîne) pe poziție = a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; p. ext. (despre persoane sau colectivități) a se situa pe un punct de vedere categoric, a lua o atitudine fermă, a-și menține părerile, a nu ceda. Congresul al V-lea [al P.C.R.] are marele merit nu numai de a fi reușit să pună ordine în viața internă de partid, ci mai cu seamă de a fi luat poziție față de problemele fundamentale de partid. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 15. Noi, cu vaporul, după ce am înconjurat insula și am ridicat toate bărcile, am luat poziție în portul despre apus. GHICA, S. 413. A se găsi pe poziții opuse = a fi de păreri contrare, a lupta în tabere opuse. 3. Atitudine, ținută (pe care o dă cineva corpului său); felul de a sta al cuiva. Vitoria oftă și rămase în aceeași poziție, cu fruntea plecată, încercînd a sfredeli dușameaua cu bețișorul pe care-l luase de la crîșmă. SADOVEANU, B. 199. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă, apărîndu-se de lumina verticală a beciului. C. PETRESCU, C. V. 8. Nu voi uita niciodată acea masă originală și poziția noastră la pămînt și veselia ce a domnit între noi. ALECSANDRI, C. 125. ◊ Fig. Artistul realist, generalizînd în operele sale fenomenele și laturile tipice ale realității, exprimă în mod inevitabil poziția față de realitate a forțelor sociale înaintate. V. ROM. mai 1953, 202. ♦ (Mai ales în construcție cu verbul «a lua») Atitudine nemișcată a corpului (reglementară în armată, în sporturi etc.). S-a descoperit, a luat poziție ca de militar și a săltat bastonul în sus. PAS, Z. I 212. Abramovici s-a ridicat de jos – încet. A încercat să-și ia poziția – însă și-a dat seama că nu mai are nici un rost. SAHIA, N. 83. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. 4. (Despre femei, în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsește cineva sau ceva. Răspunserăm la toate întrebările lor. Poziția noastră îi interesă mult. BOLINTINEANU, O. 268. [Petru cel Mare] cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... nu primi nicidecum a da turcilor pe prințul Moldaviei. NEGRUZZI, S. II 141. Îmi zici că în Moldova suferi. dar ești oare singurul în aceastăși poziție? KOGĂLNICEANU, S. 215. 6. Situație (înaltă) pe care o are cineva în viața publică; rang, treaptă. Prefectul alergase la București ca să încerce să-și salveze poziția politică. DUMITRIU, N. 141. Nu zic... e bun tînăr, are calitățile lui... dar nu are nici o poziție în lume, nu e nici într-un post. ALECSANDRI, T. I 276. – Variantă: (ieșit din uz) pozițiune (CARAGIALE, O. I 57, ALECSANDRI, T. I 295) s. f.

POZIȚIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect în raport cu ceva; loc unde se găsește ceva. ♦ Felul, situația în care sunt așezate, plasate o persoană, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptător sau de o unitate pe cîmpul de bătaie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situație; (spec.) situație socială, rang. [Gen. -iei, var. pozițiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

POZIȚIE s. f. 1. mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se găsește ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt ținute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care îl ocupă un sunet într-un cuvânt. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de război pe mare, servind ca bază de atac sau de apărare. 3. atitudine a corpului; ținută. 4. situație, stare în care se găsește cineva sau ceva. ◊ situație socială, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

POZIȚIE ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoană în raport cu alt obiect sau cu altă persoană. 2) Mod de așezare sau de situare în spațiu. ~ orizontală. 3) Situație dictată de circumstanțe. ~ critică. 4) Situație socială; rang. ~ de director. 5) Considerație a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; părere; judecată; opinie; cuvânt. ◊ A se afla (sau a se găsi) pe ~i opuse a avea păreri contrare referitor la o problemă. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de război pe mare. ~ de luptă. ~ defensivă. [G.-D. poziției; Sil. -ți-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare, soluție. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu (sau de) cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

pozițiune sf vz poziție

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal anume făcut pentru a încuia și a descuia o broască sau un lacăt. În fund, din gaura unei chei izvora o ață de lumină. SADOVEANU, O. I 434. Aruncau cu uncrop pe la țîțînile ușii și în borta cheii. CREANGĂ, P. 250. Bate, doamne, pe lelea De ce ș-a pierdut cheia, C-a rămas lada-ncuiată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține încuiat. Cheia și lacătul = totul; alfa și omega, începutul și sfîrșitul. 2. Fig. Cale de urmat. Cheia creării bazei economice a socialismului este industrializarea socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 94. ◊ Expr. Întreprindere-cheie = întreprindere de importanță deosebită în economia națională. Poziție-cheie = poziție strategică, industrială, economică etc. de importanță deosebită., Procedeu prin care se poate explica, înțelege sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. Tovarășe care... zîmbești... dînd faptelor tîlcuri și tîlcului chei... voi toți tovarășii mei, Să ne-nfrățim voinicește puterile. DEȘLIU,34. Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întîmplărilor lui în lucrurile care-l înconjurau. EMINESCU, N. Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje și fapte adevărate, dar camuflate cu ajutorul ficțiunii. ♦ Sistem convențional de cifrare și descifrare a corespondenței secrete. Statutele, scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine. GHICA, S. 689. 4. Unealtă de metal cu care se strîng sau se desfac șuruburile și piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins șurubul sau piulița pe care trebuie să le răsucească. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau diferite alte mecanisme (jucării,metronoame etc.). ♦ Mic instrument de metal sau de lemn cu care se întind coardele, unor instrumente muzicale. 5. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor reprezentate prin acele note. Cele mai cunoscute chei sînt cheia sol și cheia fa. 6. (De obicei la pl.) Vale strîmtă între doi pereți înalți de stîncă. Cheile Bicazului. Cheile Turzii. 7. (Termen de construcție, în expr.) Cheie de boltă sau (rar) cheia bolților = piatra din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element pe care se bazează înțelegerea sau dezlegarea unei probleme. A apărut oare în plastica noastră ca temă esențială omul – omul nou? Acesta este miezul problemei, aci stă cheia de boltă a înțelegerii problemei și deci și a felului în care ea trebuie rezolvată de artiștii noștri plastici. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 6/1. Numeroase ciubuce sau nervure... formau în jurul cheii bolților niște largi rozete în formă de stele. ODOBESCU, S. I 443.

POZIȚIUNE s.f. v. poziție.

poziție-cheie s. f. Poziție strategică foarte importantă ◊ „Un comunicat al Statului Major comun argentinian [...] relevă că britanicii au reluat atacul asupra capitalei arhipelagului [...] Ei se află la numai 4 kilometri de Puerto Argentino, unde ocupă «poziții-cheie».” Sc. 15 VI 82 p. 4; v. și neocolonialism (1962) (din poziție + cheie; cf. fr. position-clé; DMN 1966)

poziți(un)e f. 1. locul unde un lucru e pus și modul cum e pus: pozițiunea unei case; 2. teren ales de așezat trupe: a ocupa o pozițiune avantajoasă; 3. fig. rang, situațiune în care s’află cineva: pozițiune critică.

*pozițiúne f. (lat. positio, -ónis, d. pónere, pósitum, a pune. V. post 2). Situațiune, modu cum e așezat: pozițiunea unuĭ oraș. Loc, regiune: un castel într’o pozițiune încîntătoare. Teren ocupat de trupe: o pozițiune tare, a recunoaște pozițiunile dușmanuluĭ. Fig. Rang, treaptă, condițiune, funcțiune: pozițiune socială. Situațiune, funcțiune: o pozițiune de 12,000 de francĭ pe an. Muz. La vioară, locu pe care țiĭ degetele pe coarde. (Prima e cea maĭ apropiată de prag, ca a începătorilor. Cele-lalte-s maĭ apropiate de căluș). Proz. Vocală lungă orĭ scurtă pin pozițiune, lungă orĭ scurtă după sunetele care o urmează. A fi în pozițiune să (orĭ de a), a fi în stare, a putea: nu-s în pozițiune să știŭ (orĭ de a ști). A fi în pozițiune (interesantă), a fi gravidă. A-țĭ lua pozițiunea (vorbind de un soldat), a-țĭ lua atitudinea cuvenită prezențeĭ unuĭ superior. Ob. pozíție (rus. poziciĭa). V. teapă.

poziție (desp. -ți-e) s. f., art. poziția (desp. -ți-a), g.-d. art. poziției; pl. poziții, art. pozițiile (desp. -ți-i-)

poziție (-ți-e) s. f., art. poziția (-ți-a), g.-d. art. poziției; pl. poziții, art. pozițiile (-ți-i-)

poziție s. f. (sil. -ți-e), art. poziția (sil. -ți-a), g.-d. art. poziției; pl. poziții, art. pozițiile (sil. -ți-i-)

poziție

poziție.

poziție-cheie (desp. -ți-e-) s. f., art. poziția-cheie (desp. -ți-a-), g.-d. art. poziției-cheie; pl. poziții-cheie, art. pozițiile-cheie (desp. -ți-i-)

*poziție-cheie (-ți-e-) s. f., art. poziția-cheie (-ți-a-), g.-d. art. poziției-cheie; pl. poziții-cheie, art. pozițiile-cheie (-ți-i-)

POZIȚIE s. 1. atitudine, port, poză, ținută, (livr.) alură, postură, (rar) stațiune. (Are o ~ corectă a corpului.) 2. v. figură. 3. v. așezare. 4. v. unghi. 5. v. situație. 6. v. loc. 7. v. condiție. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.)

POZIȚIE s. v. graviditate, sarcină.

POZIȚIE s. 1. atitudine, port, poză, ținută, (livr.) alură, postură, (rar) stațiune. (Are o ~ corectă a corpului.) 2. figură. (Cadrilul are numeroase ~.) 3. așezare, loc, (rar) situare, situație, (înv.) așezămînt, pusăciune, pusătură, pusoare, stat. (Prin ~ este o localitate pitorească.) 4. unghi. (Îl privește din toate ~.) 5. situație, (înv.) pusăciune. (Avea o ~ de invidiat.) 6. loc, situație. (Ocupă o ~ onorabilă în societate.) 7. condiție, situație, stare, (înv. și pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ socială.) 8. grad, rang, situație, treaptă, (înv.) stepenă. (~ cea mai înaltă în ierarhia socială.) 9. demnitate, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orînduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 10. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.) corectat(ă)

poziție s. v. GRAVIDITATE. SARCINĂ.

poziție 1. Modul în care un instrumentist ține un instrument cu coarde și arcuș și apucă arcușul. În evoluția tehnicii vl. s-au distins diferite școli determinate de maniera de apucare a arcușului (germ., fr., belgiană și rusă). 2. Situarea provizorie a mâinii stângi, în evoluția sa de-a lungul tastierei (v. limbă). O p. este delimitată de intervalul de cvartă* dintre degetele 1 și 4. Pornind de la p. întâia, în care degetul întâi produce sunetul imediat superior celui produs de coarda* liberă, parcurgerea tastierei înregistrează prin deplasarea acestui deget 11-12 p. Ușurința și capacitatea de evoluare sigură pe tastieră se deprinde prin studiul temeinic a șapte p. și mai cu seamă a schimbului de p., prompt, bine articulat, bine intonat. 3. Dispunere a vocilor (2) în cadrul unui acord*. Pentru armonia (III, 2) clasică, la patru voci, în care elementul constructiv unic îl constituie trisonul, sunt admise trei p.: strânsă, largă și mixtă. În p. strânsă, elementele acordului sunt apropiate unele de altele (în virtutea construcției în terțe* a acordului); singura excepție o constituie, chiar și în această p., distanța dintre bas și celelalte voci, care poate fi mai extinsă. În p. largă, elementele acordului sunt spațiate, fără a se depăși, între vocile superioare, intervalul* de octavă*; se spune că între vocile p. strânse nu se pot intercala alte elemente, în timp ce între acelea ale p. largi elementele intercalabile pot fi chiar în acord în p. strânsă. P. mixtă este o combinație a primelor două. P. acordului nu schimbă natura trisonului nici măcar în măsura în care lucrul acesta se întâmplă totuși în cazul răsturnării*. ♦ O accepție particulară a noțiunii, vizând caracterul melodic, este raportul dintre bas și sopran. În virtutea componentei acordului aflate la sopran, p. poate fi la octavă (a; d), la terță (b; e) sau la cvintă (e; f; g; i).

POZIȚIE s f (cf. fr. position, lat. positio, germ. Position): loc ocupat de o unitate lingvistică în raport cu alte unități lingvistice. Astfel, se vorbește despre p. anumitor consoane sau vocale în cuvinte, despre p. articolelor în raport cu substantivele și cu adjectivele din propoziții, despre p. vocativelor în cadrul propoziției, despre p. adjectivelor în raport cu substantivele din propoziție, despre p. pronumelor și adjectivelor interogative în cadrul propoziției și a pronumelor și adjectivelor relative în cadrul frazei, despre p. adverbelor în raport cu verbele din propoziții, despre p. adverbelor relative în cadrul frazei, despre p. prepozițiilor în raport cu regentul și subordonatul în cadrul propoziției, despre p. conjuncțiilor în raport cu părțile de propoziție din propoziții și cu propozițiile din frază, despre p. interjecțiilor în cadrul propoziției, despre p. unor propoziții în raport cu alte propoziții din frază etc. ◊ ~ inițială: locul de la începutul cuvântului, al propoziției sau al frazei. ◊ ~ medială: locul de la mijlocul cuvântului, al propoziției sau al frazei. ◊ ~ finală: locul de la sfârșitul cuvântului, al propoziției sau al frazei.

LINIA DE POZIȚIE locul geometric al tuturor punctelor care pot reprezenta poziția aeronavei pe suprafața solului. În practică se folosesc: Ioxedronia, ortodrena, linia azimuturilor (revelmentelor) egale, linia distanțelor egale și linia diferențelor egale.

POZIȚIA AERONAVEI reprezintă locul sau felul cum este situată aeronava în raport cu un sistem de referință (coordonate) și de alte condiții. Poziția aeronavei se exprimă prin: sistemul de coordonate geografice (latitudinea și longitudinea), sistemul rectangular (o axă coincide cu traiectul obligat al avionului, iar a doua cu o perpendiculară pe prima axă) și sistemul de coordonate polare (poziția este indicată printr-o direcție și o distanță).

POZIȚIA DE ALARMĂ formă de organizare a serviciului de alarmă la aerodrom (v.). Există poziția de alarmă: numărul 1/gradul 1 (avioanele sunt pregătite și înarmate cu rachete aer-aer și muniția armamentului de bord, mijloacele de pornire a motoarelor cuplate, sunt dispuse la capetele pistei, gata de start, iar piloții și personalul tehnic corespunzător se află în cabină sau lângă avion pregătiți pentru a decola la ordinul punctului de comandă în baremele stabilite), numărul 2/gradul 2 (avioanele au aceeași stare de pregătire ca la gradul 1, dar piloții și personalul tehnic se pregătesc în camere speciale de odihnă, cu o costumație care să le permită să treacă la poziția de alarmă numărul 1 în baremele stabilite) și numărul 3/gradul 3 (avioanele complet pregătite pentru zbor, cu excepția rachetelor aer-aer neacroșate, se află parcate în zonele de dispersare ale subunităților, piloții și personalul tehnic se află în sălile de pregătire, executând programul zilei sau în locurile de cantonament, fiind în măsură să treacă la poziția de alarmă numărul 2 în baremele stabilite.

POZIȚIE NEUTRĂ poziția perpendiculară a manșei în care aeronava primește o poziție aproape orizontală în timpul zborului.

poziție, poziții s. f. poziționare a partenerilor în timpul unui act sexual.

a fi în poziție expr. (d. femei) a fi gravidă.

a lua poziția ghiocel expr. (adol.) a sta cu capul în pământ / cu bărbia în piept.

poziția 42 expr. (er. – obs.) poziție în care unul dintre parteneri este așezat pe un scaun, iar celălalt, în genunchi, practică sexul oral.

poziția 69 expr. (er. – obs.) practică sexuală constând în stimularea orală reciprocă și simultană a organelor genitale de către parteneri.

poziția misionarului expr. (er.) poziție a partenerilor de sex în care femeia stă întinsă pe spate, iar bărbatul se poziționează deasupra ei, sprijinindu-se pe coate.