12 definiții pentru potriveală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală.

potrivea sf [At: POLIZU / Pl: ~veli / E: potrivi + -eală] (Pop) 1 Asemănare. 2 Conformitate. 3 (Reg; îla) La (sau cu) ~ Corespunzător. 4 (Rar; îe) A fi pe ~la cuiva A fi indicat, potrivit2 cuiva. 5 Fasonare. 6 Ajustare. 7 Punere la punct Si: aranjare. 8 Fixare a unui obiect într-un anumit fel, pentru a-l face să corespundă unui sistem. 9 Chibzuială. 10 Întâmplare. 11 Coincidență.

POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel, așa cum trebuie; împodobire, aranjare. – Potrivi + suf. -eală.

POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. 1. Potrivire, asemănare; conformitate, acord. Frățiile de război se leagă repede; dar prietinia mai domol își face loc, după potriveala sufletelor. SADOVEANU, O. VI 21. Și ce socotești d-ta, leliță, c-aici, adică, să nu fie nici o potriveală? DELAVRANCEA, H. T. 134. Între organism și viață trebuie să fie o absolută potriveală. CARAGIALE, N. F. 25. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. Și unde n-a început, măi tată, să cînte țiganul niște cîntece ca acelea, mîndre și cu potriveală, de toți au rămas cu ochii holbați. ȘEZ. VII 38. 2. Coincidență, întîmplare potrivită. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Chiar în căprăria lui se nimerise. Dar potriveala asta, se gîndea Sandu, n-a fost la întîmplare, a fost într-adins făcută. MIRONESCU, S. A. 58.

potriveálă f., pl. elĭ (d. potrivesc). Acțiunea de a potrivi, starea de a fi potrivit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

potriveálă (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli

potriveálă s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POTRIVEÁLĂ s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire.

POTRIVEÁLĂ s. 1. v. ajustare. 2. v. concordanță. 3. v. potrivire. 4. v. coincidență. 5. nimereală, potrivire, (pop.) brodeală. (A fost doar o fericită ~.)

POTRIVEA s. 1. ajustare, potrivire. (Proces de ~.) 2. acord, concordanță, conformitate, corespondență, potrivire, (livr.) consonanță. (Există o deplină ~ între elementele ansamblului.) 3. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Se poate stabili o ~ între acele două elemente.) 4. coincidentă, potrivire, (pop.) loveală. (E o simplă ~.)

potrivea s. v. ACORD. ARMONIE. ÎMPĂCIUIRE. ÎNȚELEGERE. PACE. UNIRE.

Intrare: potriveală
potriveală substantiv feminin
  • silabație: -tri- info
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potrivea
  • potriveala
plural
  • potriveli
  • potrivelile
genitiv-dativ singular
  • potriveli
  • potrivelii
plural
  • potriveli
  • potrivelilor
vocativ singular
plural