2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie; p. ext. posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia.

POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie, posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia.

POTÉNȚĂ, potențe, s. f. (Rar) Putere, forță; posibilitate (de dezvoltare). Mă gîndeam ce ar deveni situația mea jalnică de la prînz, ridicată încă la o potența înzecită. CAMIL PETRESCU, U. N. 105.

poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe

POTÉNȚĂ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, virilitate, vitalitate, vlagă.

Potență ≠ impotență

POTÉNȚĂ s.f. (Liv.) Putere, forță; posibilitate (de dezvoltare). ♦ Virilitate. [Cf. fr. potence, it. potenza, lat. potentia].

POTÉNȚĂ s. f. putere, forță. ◊ posibilitate de dezvoltare, de afirmare. ◊ virilitate. (< lat. potentia)

POTÉNȚĂ ~e f. 1) Posibilitate de realizare. 2) Forță fizică; putere; tărie; vigoare. /<lat. potentia

POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență.

POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență.

POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. A întări, a intensifica, a mări; a accentua. Școlile decadente nu fac decît să potențeze caracterele ce se pot observa în întreaga literatură contemporană. IONESCU-RION, C. 104.

potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză

POTENȚÁ vb. v. accentua, evidenția, întări, marca, puncta, releva, reliefa, sublinia.

POTENȚÁ vb. v. amplifica.

POTENȚÁ vb. I. tr. (Rar) A întări, a intensifica. [< it. potenziare].

POTENȚÁ vb. tr., refl. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) accentua. (< it. potenziare)

A SE POTENȚÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni mai potent. 2) A deveni mai intens; a se întări; a se intensifica. /Din potență

A POTENȚÁ ~éz tranz. A face să se potențeze. /Din potență


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe

potență s. v. DINAMISM. ENERGIE. FORȚĂ. IMPETUOZITATE. PUTERE. ROBUSTEȚE. TĂRIE. VIGOARE. VIRILITATE. VITALITATE. VLAGĂ.

arată toate definițiile

Intrare: potență
potență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potență
  • potența
plural
  • potențe
  • potențele
genitiv-dativ singular
  • potențe
  • potenței
plural
  • potențe
  • potențelor
vocativ singular
plural
Intrare: potența
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • potența
  • potențare
  • potențat
  • potențatu‑
  • potențând
  • potențându‑
singular plural
  • potențea
  • potențați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • potențez
(să)
  • potențez
  • potențam
  • potențai
  • potențasem
a II-a (tu)
  • potențezi
(să)
  • potențezi
  • potențai
  • potențași
  • potențaseși
a III-a (el, ea)
  • potențea
(să)
  • potențeze
  • potența
  • potență
  • potențase
plural I (noi)
  • potențăm
(să)
  • potențăm
  • potențam
  • potențarăm
  • potențaserăm
  • potențasem
a II-a (voi)
  • potențați
(să)
  • potențați
  • potențați
  • potențarăți
  • potențaserăți
  • potențaseți
a III-a (ei, ele)
  • potențea
(să)
  • potențeze
  • potențau
  • potența
  • potențaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)