POSEDAT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.

posedat, ~ă [At: MARIAN, NA. 166 / Pl: ~ați, ~e / E: poseda] 1-2 smf, a (Persoană) care este dominată de obsesii, de frământări sufletești Si: stăpânit. 3-4 smf, a (Spc; în credințele populare) (Persoană) care este stăpânită și chinuită de demoni. 5-6 smf, a (Spc; în credințele populare) (Persoană) care și-a pierdut integritatea facultăților mintale prin acțiunea unor forțe supranaturale. 7 smf (Pex) Nebun. 8 a (D. bunuri materiale, drepturi etc.) Aflat în proprietatea cuiva. 9 af (D. femei) Care săvârșește un act sexual.

POSEDAT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de frământări sufletești; p. ext. nebun. – V. poseda.

POSEDAT, -Ă, posedați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană stăpînită de obsesii.

POSEDAT, -Ă adj. Stăpînit de obsesii. [Cf. fr. possédé].

POSEDAT, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de obsesii. (< fr. possédé)

POSEDAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A POSEDA. 3) și substantival (despre persoane) Care suferă de tulburări ale sistemului nervos (manifestate prin frică, idei fixe, manii etc.). /v. a poseda

posedat a. în prada unui demon.

*posedát, -ă adj. (fr. possédé). Posedat de dracu, demoniac, energumen, nebun furios.

POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder.

poseda vt [At: CR (1846), 185²/29 / Pzi: posed, (înv) ~dez / E: fr posséder] 1 A deține bunuri materiale, drepturi etc. în proprietate, în stăpânire Si: a avea, a deține, a stăpâni, (înv) a posesui. 2 A cunoaște bine un lucru Si: a stăpâni, a ști. 3 (Spc) A cunoaște bine o limbă, o disciplină științifică etc. 4 (La pasiv) A fi dominat de... 5 A avea anumite însușiri, caracteristici. 6 (D. bărbați; c. i. femei) A săvârși un act sexual Si: (pop) a avea.

BEATI POSSIDENTES (lat.) = Fericiți sînt acei care posedă. Vorbe întrebuințate de Bismark, spre a-și justifica năzuința de a întinde granițele Germaniei.

POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea sa, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder.

POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la bunuri materiale) A avea ceva în proprietatea sau în stăpînirea sa, a se bucura de posesiunea unui bun. Mi se spune că unele din aceste forme posedă cîteva mii de crocodili. RALEA, O. 19. Mavru poseda o colecțiune de antichități importante. GHICA, S. A. 144. ♦ (La pasiv, despre persoane) A fi dominat, stăpînit. Fără copii, dar cu un numeros contingent de nepoți și nepoate, de veri și verișoare, de fini și fine, era posedată de un tiranic demon matrimonial. C. PETRESCU, C. V. 177. 2. (Cu privire la valori morale) A avea, a dispune de... Tinerețe, frumusețe, spirit, creștere... le poseda pe toate în punctul cel mai înalt. BOLINTINEANU, O. 415. Tovarășul meu, pe lîngă aceste dispoziții de știință strategică, mai poseda și aplecări artistice. GHICA, S. 72. Posedau toate calitățile ce fac pe om demn de a fi iubit. NEGRUZZI, S. I 106. 3. A cunoaște bine un lucru; a ști (bine), a pătrunde. A poseda o limbă.

POSEDA vb. I. tr. 1. A avea în proprietatea sa, a se bucura de posesiunea unui lucru; a dispune de ceva. 2. A cunoaște, a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. [P.i. posed, conj. 3 -de. / < fr. posséder, cf. it. possedere < lat. possidere].

POSEDA vb. tr. 1. a avea în proprietate; a deține, a stăpâni. 2. a ști, a cunoaște bine (o limbă, o disciplină). 3. (despre idei, sentimente etc.) a urmări necontenit; a domina, a subjuga. 4. a avea raporturi sexuale cu o femeie. (< fr. posséder)

A POSEDA posed tranz. 1) (bunuri materiale) A ține în calitate de proprietar; a avea în stăpânirea sa; a stăpâni; a deține. 2) (activități, specialități, doctrine etc.) A cunoaște bine; a stăpâni. ~ bine o limbă străină. Acest medic posedă o experiență bogată. /<fr. posséder

posedà v. 1. a stăpâni, a avea în mâinile sale, în puterea sa: a poseda o moșie; 2. a cunoaște perfect ceva: a poseda muzica; 3. a fi stăpân pe: furia îl posedă.

*poséd, a -á, v. tr. (fr. posséder; d. lat. pos-sidére, a poseda, d. sedére, a ședea. – El posedă, să poseadă [supt infl. luĭ să șadă, să șeadă] îld. să posede). Am, stăpînesc: a poseda avere. Fig. Știŭ bine: a poseda o știință. Dómin, țin: furia îl posedă (V. zghihuĭ).

poseda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. posed, 2 sg. posezi, 3 posedă; conj. prez. 1 sg. să posed, 3 să posede

poseda (a ~), vb., ind. prez. posedă

poseda vb., ind. prez. 1 sg. posed, 3 sg. și pl. posedă

poseda (ind. prez. 3 sg. și pl. posedă, conj. posede)

posed, -seadă 3 conj.

poseda (posed, posedat), vb. – A avea. Fr. posséder. – Der. posesie, s. f. (Mold., arendă), din lat. possesio, prin intermediul pol. posesye (Tiktin), rus. posesija (Sanzewitsch 207); posesi(un)e, s. f., din fr. possession; posesiv, adj., din fr. possesif; posesor, s. m. (deținător; Mold., arendaș); deposeda, vb., din fr. déposseder.

a poseda interior expr. a fi inteligent.

poseda, posed v. t. (d. bărbați) 1. a viola o femeie. 2. a avea un raport sexual cu o femeie.

POSEDA vb. 1. a avea, a deține, a stăpâni, (înv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. v. avea. 3. v. cunoaște. 4. v. ști.

POSEDA vb. 1. a avea, a deține, a stăpîni, (înv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. a avea, a deține, a purta. (~ numele de roman.) 3. a cunoaște, a stăpîni, a ști. (~ trei limbi străine.) 4. a avea, a găsi, a ști. (~ soluția problemei.)