popotă sf [At: BARCIANU / A și: (reg) popotă / Pl: ~te / E: fr popote] 1 Cantină pentru ofițeri și subofițeri. 2 (Pex) Local unde se află popota (1).

popoța² [At: JIPESCU, O. 57 / Pzi: ~țez, popoț / E: ctm pop¹ + cocoța] 1-2 vtr (Reg) A (se) cocoța. 3 vt (Olt) A incita pe cineva împotriva cuiva.

popoța¹ vtr [At: ZANNE, P. I, 625 / Pzi: ~țez / E: cf împopoțona, împopoța, împupăza, pupăză] (Reg) 1-2 A (se) împopoțona.

POPOTĂ, popote, s. f. Cantina ofițerilor, local unde ofițerii iau masa în comun. Auzise, de-atîtea ori, la popotă, glume nesărate, triviale și totdeauna se prefăcea că nu le aude. CAMILAR, N. I 155. Făcuse un drum la București numai să obțină de la corp mutarea unui bucătar special la popota regimentului. C. PETRESCU, Î. I 8. Ahmet Mamet.... a furat două pîini de la popota ofițerilor. SAHIA, N. 114.

POPOTĂ s.f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri. [Pl. -te. / < fr. popote].

POPOTĂ s. f. cantină pentru ofițeri și subofițeri. (< fr. popote)

POPOTĂ ~e f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri. /<fr. popote

popotă f. masă luată în comun (la militari).

popoțà v. a cocoța. V. împopoțà.

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță. – El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s’a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.

*popótă f., pl. e (fr. popote). Masa comună a ofițerilor.

popóț, -át v. tr. V. cocoț.

popotă s. f., g.-d. art. popotei; pl. popote

popotă s. f., g.-d. art. popotei; pl. popote

popotă s. f., pl. popote

popotă

POPOȚA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

popoța vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

popoța¹, popoțez, vb. I (reg.) a (se) împopoțona.

popoța², popoțez, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. (despre oameni) a întărâta, a înverșuna, a incita împotriva cuiva.