2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía.

POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía.

POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.

POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.

POLITÍE, politii, s. f. (Grecism învechit) Oraș. Vorba veche: dacă ești sărac, du-te-ntr-o politie bogată. CARAGIALE, O. III 29. În Epir, Macedonia, Tesalia, Albania și Bosnia se găsesc multe politii și sate în care locuiesc romîni cunoscuți sub denumirea de cuțovlahi. ALECSANDRI, P. P. 52. Dacă Iașii n-ar avea tină... ar fi din cele mai plăcute politii. NEGRUZZI, S. I 321.

POLÍȚIE, poliții, s. f. (În regimul burghez) 1. Organ administrativ însărcinat cu menținerea ordinii. A doua zi s-a deșteptat într-o odaie umedă din arestul poliției. VLAHUȚĂ, O. A. 154. EU soro! parcă ziceai că nu e voie de la poliție să se dea cu pistoale în oraș? CARAGIALE, O. I 100. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, – locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71. ◊ Poliție judiciară = miliție. Eu cunosc legea, domnule! Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. Ofițer de poliție v. ofițer. ♦ Local în care era instalat acest organ administrativ. V. secție, post, circumscripție. Alerg la poliție, răcnesc, îmi smulg păru, mă bocesc, pînă ce d-nu polițmaistru mă încredințară că va face toate chipurile ca să-mi găsască odoru și că mi l-o aduce chiar cu telegrafu. ALECSANDRI, T. I 312. ♦ Pază, supraveghere, control. Norme de poliție sanitară. Vas militar de poliție. 2. (Concretizat, uneori cu sens colectiv) Agent de poliție (1), polițist. Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... CARAGIALE, O. I 100.

POLÍȚIE s. f. 1. organ de stat care menține ordinea publică și reprimă infracțiunile. ◊ localul în care se află. 2. reprezentanții poliției (1). (< germ. Polizei, fr. police, rus. polițiia)

POLÍȚIE ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcătuiesc acest organ. 3) Clădire în care se află acest organ. 4) Organizare a controlului și a supravegherii ordinii publice. ~ rutieră. /<lat. politia, fr. police

politie f. oraș (arhaism): vorba vechie, dacă ești sărac, du-te într’o politie bogată CAR. [Gr. mod.].

poliție f. 1. ordin, regulament ce asigură buna stare și liniștea publică; 2. administrațiune ce exercită poliția; 3. localul ei. [Rus. POLIȚIĬA (din fr. police)].

polítie f. (ngr. politía, oraș, politeță, purtare, felu de vĭață, vgr. -teía, guvern, regim politic, d. pólis, oraș. V. poliție). Vechĭ. Stat: politia mirenească. Sec. 19. Lit. Oraș. Vechĭ. Purtare, felu de vĭață.

políție f. (rus. políciĭa, d. germ. polizei, it. polizia, nfr. police, vfr. policie, poliție, lat. politia, guvern, care vine d. vgr. politeta, guvern. V. politie). Administrațiune care menține ordinea și siguranța publică în orașe (poate fi și o poliție sanitară ș. a.): regulament de poliție. Oameniĭ care fac parte din această administrațiune: poliția a venit îndată, a denunța polițiiĭ. Localu acesteĭ administrațiunĭ: a te duce la poliție. A face poliție, a menține ordinea undeva. V. jandarmerie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile

políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)

politíe s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile

políție s. f. (sil. -ți-e), art. políția (sil. -ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLITÍE s. v. aglomerație, alai, așezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreață, localitate, oraș, politică, pompă, purtare, stat, țară.

POLÍȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)

politie s. v. AGLOMERAȚIE. ALAI. AȘEZARE. CETATE. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. FAST. FORTĂREAȚĂ. LOCALITATE. ORAȘ. POLITICĂ. POMPĂ. PURTARE. STAT. ȚARĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

politíe (politíi), s. f.1. Stat, republică. – 2. Oraș. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliție, s. f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s. m., din fr. politique, și mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s. m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politicește (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s. m., din fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politețe, s. f., din fr. politesse; nepolitețe (var. impolitețe), s. f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din rus. politruk. Der. de la poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui adj. *polițian, ca politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc; s. m., agent de poliție); polițaimaistru, s. m. (înv., comandant, șef de poliție), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face poliție expr. a menține ordinea într-un mod sever și autoritar.

arată toate definițiile

Intrare: politie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • politie
  • politia
plural
  • politii
  • politiile
genitiv-dativ singular
  • politii
  • politiei
plural
  • politii
  • politiilor
vocativ singular
plural
Intrare: poliție
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poliție
  • poliția
plural
  • poliții
  • polițiile
genitiv-dativ singular
  • poliții
  • poliției
plural
  • poliții
  • polițiilor
vocativ singular
plural