16 definiții pentru poliție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLIȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.

poliție sf [At: PRAVILA (1788), 121/16 / V: (îvr) ~iune / Pl: ~ii / E: lat politia, ger Polizei, rs полиция, fr police] 1 Organ de stat în unele țări care asigură menținerea ordinii publice și prevenirea infracțiunilor. 2 (Csc) Reprezentați ai poliției (1). 3 (Îs) ~ judiciară Secție a poliției (1) care urmărește infractorii de drept penal spre a fi deferiți instanțelor judecătorești. 4 (Îs) ~ sanitară Instituție sanitară care supraveghează și controlează aplicarea metodelor de ocrotire a sănătății cetățenilor, a animalelor domestice etc. 5 (Îas) Ansamblu de legi și regulamente care prevedeau aplicarea acestor metode. 6 (Iuz; îs) ~ rurală Instituție care se ocupa cu paza terenurilor agricole, respectarea delimitărilor de teren agricol etc. 7 (Iuz; îas) Ansamblu de legi și regulamente care prevedeau îndatoririle poliției (6) rurale. 8 Local unde se află poliția (1) Si: circumscripție, post, secție. 9 (Csc) Totalitate a polițiștilor dintr-o secție. 10 (Pan) Menținere a ordinii și a disciplinei într-un grup social. 11 (Înv; pgn) Pază. 12 (Îe) A face ~ A menține ordinea într-un mod sever și autoritar. 13 (Înv) Regulament de ordine internă stabilit de o adunare, de o societate etc. 14 (Îvr) Instanță care judeca procesele dintre militari și civili. corectat(ă)

POLIȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.

POLIȚIE, poliții, s. f. (În regimul burghez) 1. Organ administrativ însărcinat cu menținerea ordinii. A doua zi s-a deșteptat într-o odaie umedă din arestul poliției. VLAHUȚĂ, O. A. 154. Ei! soro! parcă ziceai că nu e voie de la poliție să se dea cu pistoale în oraș? CARAGIALE, O. I 100. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, – locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71. ◊ Poliție judiciară = miliție. Eu cunosc legea, domnule! Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. Ofițer de poliție v. ofițer. ♦ Local în care era instalat acest organ administrativ. V. secție, post, circumscripție. Alerg la poliție, răcnesc, îmi smulg păru, mă bocesc, pînă ce d-nu polițmaistru mă încredințară că va face toate chipurile ca să-mi găsască odoru și că mi l-o aduce chiar cu telegrafu. ALECSANDRI, T. I 312. ♦ Pază, supraveghere, control. Norme de poliție sanitară. Vas militar de poliție. 2. (Concretizat, uneori cu sens colectiv) Agent de poliție (1), polițist. Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... CARAGIALE, O. I 100.

POLIȚIE s. f. 1. organ de stat care menține ordinea publică și reprimă infracțiunile. ◊ localul în care se află. 2. reprezentanții poliției (1). (< germ. Polizei, fr. police, rus. polițiia)

POLIȚIE ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcătuiesc acest organ. 3) Clădire în care se află acest organ. 4) Organizare a controlului și a supravegherii ordinii publice. ~ rutieră. /<lat. politia, fr. police

poliție f. 1. ordin, regulament ce asigură buna stare și liniștea publică; 2. administrațiune ce exercită poliția; 3. localul ei. [Rus. POLIȚIĬA (din fr. police)].

políție f. (rus. políciĭa, d. germ. polizei, it. polizia, nfr. police, vfr. policie, poliție, lat. politia, guvern, care vine d. vgr. politeta, guvern. V. politie). Administrațiune care menține ordinea și siguranța publică în orașe (poate fi și o poliție sanitară ș. a.): regulament de poliție. Oameniĭ care fac parte din această administrațiune: poliția a venit îndată, a denunța polițiiĭ. Localu acesteĭ administrațiunĭ: a te duce la poliție. A face poliție, a menține ordinea undeva. V. jandarmerie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poliție (desp. -ți-e) s. f., art. poliția (desp. -ți-a), g.-d. art. poliției; pl. poliții, art. polițiile (desp. -ți-i-)

poliție (-ți-e) s. f., art. poliția (-ți-a), g.-d. art. poliției; pl. poliții, art. polițiile (-ți-i-)

poliție s. f. (sil. -ți-e), art. poliția (sil. -ți-a), g.-d. art. poliției; pl. poliții, art. polițiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POLIȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face poliție expr. a menține ordinea într-un mod sever și autoritar.

nici cu miliția / cu poliția / de frică expr. nicicum, în nici un caz.

SEDIU DE POLIȚIE bază, curcănărie, polente, presă, Presa Mare.

Intrare: poliție
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poliție
  • poliția
plural
  • poliții
  • polițiile
genitiv-dativ singular
  • poliții
  • poliției
plural
  • poliții
  • polițiilor
vocativ singular
plural
polițiune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poliție, polițiisubstantiv feminin

  • 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote A doua zi s-a deșteptat într-o odaie umedă din arestul poliției. VLAHUȚĂ, O. A. 154. DLRLC
    • format_quote Ei! soro! parcă ziceai că nu e voie de la poliție să se dea cu pistoale în oraș? CARAGIALE, O. I 100. DLRLC
    • format_quote Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, – locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71. DLRLC
    • 1.1. învechit Poliție judiciară = miliție. DLRLC
      sinonime: miliție
      • format_quote Eu cunosc legea, domnule! Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. DLRLC
    • 1.2. Ofițer de poliție. DLRLC
    • 1.3. Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Norme de poliție sanitară. Vas militar de poliție. DLRLC
    • chat_bubble A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. DEX '09 DEX '98
  • 2. Clădire în care își are sediul o poliție. DEX '09 DLRLC MDN '00
    sinonime: secție
    • format_quote Alerg la poliție, răcnesc, îmi smulg păru, mă bocesc, pînă ce d-nu polițmaistru mă încredințară că va face toate chipurile ca să-mi găsască odoru și că mi l-o aduce chiar cu telegrafu. ALECSANDRI, T. I 312. DLRLC
  • 3. (la) singular (cu sens) colectiv Totalitatea polițiștilor dintr-o poliție; reprezentanții poliției. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    sinonime: polițist
    • format_quote Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... CARAGIALE, O. I 100. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.