POLISINDET s. n. v. polisindeton.

polisindet sn vz polisindeton^[1] corectat(ă)

POLISINDET s.n. v. polisindeton.

POLISINDETON s. n. Figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre propozițiile unei fraze sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a accentua o anumită idee. [Var.: polisindet s. n.] – Din fr. polysyndéton.

polisindeton sn [At: MOLNAR, RET. 205/15 / V: ~det / Pl: ~oane / E: fr polysyndéton cf lat polysyntheton] Procedeu stilistic în retorică în care se repetă o conjuncție la începutul unor părți de frază sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a pune în evidență ideea exprimată.

POLISINDETON s. n. Figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre părțile unei fraze sau înaintea fiecăruia dintre termenii unei enumerări, pentru a da discursului mai multă forță. – Din fr. polysyndéton.

POLISINDETON s.n. Figură de stil care constă în întrebuințarea repetată a unei conjuncții pentru a da mai multă energie unui discurs. V. sinafie. [< fr. polysyndéton, cf. gr. polysyndeton].

POLISINDETON s. n. figură de stil constând în întrebuințarea repetată a unei conjuncții pentru a da mai multă energie unui discurs. (< fr. polysyndète, gr. polysyndeton)

POLISINDETON ~oane n. Figură de stil constând în repetarea unei conjuncții înaintea fiecărei părți omogene din cadrul unei propoziții. /<fr. polysyndéton

!polisindet s. n.

!polisindeton/polisindet s. n.

polisindeton s. n.

polisindet (gr. polisyntheton „întrebuințarea mai multor conjuncții”), figură care constă în folosirea excesivă, ca mijloc de expresie a insistenței, de obicei a conjuncției coordonatoare copulative și (I): „Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel de fel de nebunii.” (I. L. Caragiale) Cf. lat.: „hi sunt anni consumpti in quaestura et legatione Asiatica et praetura urbana et praetura Siciliensi” (Cicero; → Draeger, p. 2). Efectul p. este unul tipic, de insistență cantitativă: repetarea conjuncției, excesivă (fără necesitate gramaticală), dă impresia încetinirii unei enumerări, în vederea sublinierii importanței fiecărui membru al ei, și, în felul acesta, coordonarea copulativă pare „a multiplica obiectele, acumulându-le” (Larousse). La rândul său, Quintilian (vol. III, p. 74) arată că prin p. conjuncțiile (coordonatoare) și adverbele ori pronumele acumulate în aceeași frază „redau cuvintele [legate între ele] mai viu, mai viguros și dau impresia unui sentiment puternic, care izbucnește în mai multe reprize.” • Se mai spune că, în timp ce asindetul (eliminarea oricărei conjuncții gramatical necesară) este, muzical vorbind, un staccato, p. este un fel de ritardando: „Und es wallet, und siedet, und brauset, und zischt.” ( → K., p. 324) Repetarea unei conjuncții subordonatoare, reproducând aceeași schemă, dă naștere unei figuri de repetiție, anaforă, frecventă de obicei într-o perioadă, fie în protază, fie în apodoză. Sin. parțial sinafie.

POLISINDETON (< gr. polysyntheton, legătură multiplă) Construcție realizată prin conjuncția și, folosită pentru a întări ideea de mulțime sau intensitate, subliniind fiecare membru al unei enumerații sau fiecare propoziție într-o frază. Ex. Aduni încet otrava, pînă se umple oala Și-atunci începi cu tine zvîcnirea și răscoala Și dai și rupi și sfarămi orbește, apuci și muști, Nu te mai temi de oameni, de temniță și puști. (T. ARGHEZI, 1907. O răzbunare) „Și după ce s-a dus tata de i-a sărutat mîna mamei și a rugat-o frumos: ”Ich bitte schön un Pardon„, l-a luat împăratul în trăsura lui și s-a dus cu el în tîrg și i-a cumpărat o chivără frumoasă.” (I.AL. BRĂTESCU-VOINEȘTI, În lumea dreptății)