POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba.

pofidă sf [At: VĂCĂRESCU, P. 5/9 / V: (îrg) pohibă, (înv) ~ibă, ~hidă, (reg) pocibă, prohibă, prohită / Pl: ~de / E: ns cf pn pochyba] 1 (Pop) Ciudă. 2 (Pop) Contrarietate. 3 (Îlpp) În ~da cuiva (sau a ceva) Cu intenția de a se supăra pe cineva. 4 (Îal) Înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. 5 (Îal) Nesocotind dorința cuiva sau o împrejurare dată. 6 (Îal) Cu toate că... 7 (Rar) Dispreț. 8 (Rar) Ironie. 9 (Rar) Batjocură. 10 (Îlv) A lua (pe cineva sau ceva) în ~ A ironiza. 11 (Îal) A batjocori. 12 (Îrg) Pretext.

POFÍDĂ, pofide, s. f. Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba.

POFÍDĂ, (rar) pofide, s. f. Ciudă, necaz; dispreț, ironie. (Cațavencu:) Stimabile domn... un om politic... (Tipătescu, cu pofidă:) Adică d-ta. CARAGIALE, O. I ◊ Loc. prep. În pofida... = cu intenția de a sfida, de a înfrunta o împotrivire, în ciuda..., în necazul... El se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui. ISPIRESCU, L. 229. Și laptele că-mi vărsa Tot sub umbra nucilor în calea voinicilor, în pofida fetelor. În ciuda nevestelor. TEODORESCU, P. P. 206.

POFÍDĂ f. Pornire (răutăcioasă) ascunsă; ciudă; necaz. ◊ În ~a cuiva (sau a ceva) cu intenția de a provoca supărare cuiva (sau de a sfida ceva). /cf. pol. pochyba

pofidă f. în locuțiunea în pofida cuiva, în ciuda sau necazul lui, sub pretext: vorbele aruncate în pofida lui ISP. în pofida căpșunilor mănâncă frunzele PANN. [Origină necunoscută].

pofídă, V. prohită.

pocibă sf vz pofidă

pofibă sf vz pofidă

pohibă sf vz pofidă

pohidă sf vz pofidă

prohibă sf vz pofidă

prohită sf vz pofidă

PROHITĂ s.f. (Mold.) Batjocură. Sînt a mulți de prohită. DOSOFTEI, PS 230. ◊ Loc. vb. A lua în prohită = a batjocori. Pizmașii mă iau în prohită. DOSOFTEI, PS 141. Etimologie necunoscută. Cf. pol. pochyba. Vezi și prohiti. Cf. b ă s ă u (2), m a s c a r a (2), m î n i e c i e; m ă d ă r i (1), p r o h i t i.

pohídă, V. prohită.

prohítă (Mold. Vechĭ), pohídă (Mold. sud) și pofídă (Munt.) f., pl. inuzitat te, de și zĭ (d. prohitesc. P. pofidă, cp. cu patrahír, -fir). A lua în prohită, a lua în rîs; în pohida (pofida) cuĭva, în deriziune, ca să-l ĭeĭ în rîs: anecdote în pohida Jidanilor. În pohida fragilor, mănîncĭ frunzele, în lipsă de ceva maĭ bun, te mulțămeștĭ și cu ceva maĭ prost.

pofidă (pop.) s. f., g.-d. art. pofidei; pl. pofide

!pofidă (pop.) s. f., g.-d. art. pofidei; pl. pofide

pofídă s. f., pl. pofíde

pofida (în ~) loc. prep.

în pofida loc. prep.

*pofida (în ~) loc. prep.

în pofída loc. prep.

POFÍDĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, motiv, necaz, ocazie, pică, pizmă, pornire, pretext, pricină, ranchiună.

pofidă s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. MOTIV. NECAZ. OCAZIE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. PRETEXT. PRICINĂ. RANCHIUNĂ.

pofídă (pofíde), s. f. – Ciudă. – Var. Mold. pohidă, prohită. Origine nesigură. După Cihac, II, 238, din pol. pochyba „greșeală”, cf. sb. himba „vicleșug”. Relația cu hîtru (Scriban) nu este convingătoare. – Der. împrohita, vb. (a disprețui), Mold., înv.

Invita Minerva (lat. „În pofida Minervei”) – Expresia e a lui Horațiu și se află în Ars poetica (v. 385). Minerva fiind la romani zeița înțelepciunii și a meșteșugurilor, Horațiu a creat această expresie pentru a vorbi de cei care, în pofida Minervei, adică sfidînd înțelepciunea, bunul simț și arta, se încăpățînează, cu toată nepriceperea lor, să practice totuși un anumit meșteșug, în speță: să scrie, să compună. Deci Invita Minerva poate servi minunat în redacții; în răspunsurile de la „Poșta redacției” aceste două cuvinte horațiene ar face o serioasă economie de spațiu. LIT.