plămân sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (îvr) ~ă sf, plumână sf, plumună sf, (înv) ~mină sf, plumân, plumoană sf, (reg) ~d (Pl: ~zi, ~ji, ~de sn), ~j, ~âi, ~âie sf, ~măi, ~măie sf, ~mună sf, plâmân, plomâi, plomân, plomână, plomună, plumină sf, plumâi, plumânr, prumână sf, prumâne ssp / Pl: ~i / E: ml pulmo, -onis (= *plumonis)] 1 (Atm; îvr, șîs ~e albe) Fiecare dintre cele două organe anatomice situate simetric în cavitatea toracică, cu aspect spongios, care alcătuiesc aparatul respirator principal la om și la animalele vertebrate Si: pulmon, (pop) bojoc. 2 (Îs) ~ de oțel Aparat folosit pentru respirație artificială. 3 (Med; pop) Tuberculoză pulmonară. 4 (Reg) Epitet dat unui om plăpând, slab, prăpădit sau leneș. 5 (Atm; îvr; îs) ~i negre Ficat. 6 (Bot; pop; îf plămână, plumimă; șîs ~ă albă, ~e albe) Nufăr (Nymphae alba). 7 (Bot; pop; șîs ~ă galbenă) Nufăr (Nuphar luteum). 8 (Bot; reg; îf plomună) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). 9 (Bot; reg; îf plămână) Mătasea broaștei. 10 (Bot; reg; îs) Plumuna de pe baltă Limbariță (Alisma plantago aquatica). corectat(ă)

PLĂMÂN ~i m. (la om și la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele două organe de respirație așezate în cavitatea toracică; pulmon. /<ngr. plemóni

plămân m. organ principal al respirațiunii. [Și plămână = lat. PULMONEM].

plămăi sn vz plămân

plămăie sf vz plămân

plămâi sm vz plămân

plămâie sf vz plămân

plămână sf vz plămân

plămând sm vz plămân

plămânj sm vz plămân

plămină sf vz plămân

plămună sf vz plămân

plâmân sm vz plămân

plomâi sm vz plămân

plomân sm vz plămân

plomână sf vz plămân

plomună sf vz plămân

plumâi sm vz plămân

plumân sm vz plămân

plumână sf vz plămân

plumânr sm vz plămân

plumină^[1] sf vz plămân corectat(ă)

plumoană sf vz plămân

plumună sf vz plămân

prumână sf vz plămân

prumâne s vz plămân

PLĂMÎN, plămîni, s. m. Fiecare dintre cele două organe, cu aspect spongios, învelite în pleură, care alcătuiesc aparatul principal de respirație la om și la animale vertebrate și care sînt așezate în cavitatea toracică. Plămînul stîng. Bolnav de plămîni. ▭ Tovarășul meu privea țintă înainte, respira ușurat pînă în adîncul plămînilor, croia planuri înfrigurate și nerăbdătoare. C. PETRESCU, S. 191. A răcit la plămîni și acum zace cît e de lung, ocupînd singur patul copiilor. SAHIA, N. 97. Începu a-l tracta pentru plămîni, dar nu putu învinge răul care se înrădăcinase. NEGRUZZI, S. II 154. ◊ Expr. A-și scuipa plămînii v. scuipa.

plămîn m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V. pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și plămînă, maĭ rar plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob. plămîĭ m. pl. tot așa.

plumîn, V. plămîn.

plămân s. m., pl. plămâni

plămân s. m., pl. plămâni

plămân s. m., pl. plămâni

plămân, -ni.

PLĂMÂN s. 1. (ANAT.) pulmon, (pop.) bojoc. 2. (la pl.) v. tuberculoză pulmonară.

PLĂMÂN s. v. ficat.

plămîn s. v. FICAT.

PLĂMÎN s. 1. (ANAT.) pulmon, (pop.) bojoc. 2. (MED.; la pl.) piept, tuberculoză pulmonară. (Suferă de ~.)

plămînă-albă s. v. NUFĂR.

plămîn (plămîni) s. m. – Pulmon, bojog. – Var. plumînă, plămîi. Mr. pălmună (plimună), istr. plumăre. – Lat. pulmonem (Pușcariu 1344; REW 6833), cf. it. polmone, prov. polmo, fr. poumon. Rotacismul din istr. arată că e vorba de un cuvînt tradițional; pentru metateza *plumonem cf. rovig. piamon, sicil. primuni, calabr. premune. Mai puțin probabil der. din gr. plenmou (Diculescu, Elementele, 449 și 475) sau din ngr. plemóni (Titkin; Candrea). Uz general. (ALR, I, 45). [Art. 6476]

plomân, plomâni, (plumân), s.m. – (pop.) Plămân (ALRRM, 1969: 104). – Din ngr. plemoni (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); lat. pulmo, -nem, cu metateza lui l (Pușcariu).

plumână, plumâne, s.f. – (bot.) 1. Plantă erbacee cu frunze compuse din trei foliole și cu flori roz; trifoiște; plumânea. 2. Plantă erbacee cu flori roșii, violete sau roz, albe; plămânăriță (Pulmonaria officinalis); cuscrișor. ♦ (top.) Tău cu Plumână, lac în Dragomirești (Faiciuc, 1998): „Credem că plumâna din structura acestei denumiri (Tăul cu plumână) trebuie să fie numele popular al nufărului (Nuphar luteum). Există plante cu nume asemănătoare: plumâneaua, plumânărică etc.” (Vișovan, 2005: 340). – Din plămân (< lat. pulmo, -onis) (MDA).

plumână, -e, s.f. – (bot.) 1. Plantă erbacee cu frunze compuse din trei foliole și cu flori roz; trifoiște; plumânea. 2. Plantă erbacee cu flori roșii, violete sau roz, albe; plămânăriță (Pulmonaria officinalis); cuscrișor. Tău cu Plumână, lac în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din plămân (lat. pulmo, -onis) + -nă, -riță.

PLĂMÂN (< ngr., lat.) s. m. Principalul organ de respirație șa vertebratele superioare și la om; apare în mod excepțional și la unii pești (peștii dipnoi, cu dublă respirație), dar cu rol secundar. Plămânii omului sunt pereche și se află în cavitatea toracică, fiind înconjurați de pleură. Sunt împărțiți prin fisuri în lobi (p. drept în trei și cel stâng în doi). În p. se fac schimburile gazoase între oxigenul din aerul inspirat și dioxidul de carbon din sânge. Aceste schimburi au loc la nivelul alveolelor, care reprezintă la om o suprafață de 200 m². Sin. pulmon. V. respirație, respirator. ◊ P. de oțel = aparat mecanic, etanș, care funcționează electric și în care este plasat corpul bolnavului pentru respirația artificială.

plămân, plămâni s. m. (glum.) sân (de femeie), țâță.

a avea plămâni de înotătoare expr. (d. femei) a avea sânii mari

a avea plămânii făcuți sită expr. (deț., înv.) a fi bolnav de tuberculoză

a-l arde (pe cineva) plămânul expr. a dori să fumeze

a-și scuipa plămânii expr. 1. a tuși des, cu expectorație bogată. 2. a depune eforturi deosebite fără a obține rezultatele scontate.

aer-plămân-aer expr. (glum.) țigară