PLĂMÎN, plămîni, s. m. Fiecare dintre cele două organe, cu aspect spongios, învelite în pleură, care alcătuiesc aparatul principal de respirație la om și la animale vertebrate și care sînt așezate în cavitatea toracică. Plămînul stîng. Bolnav de plămîni. ▭ Tovarășul meu privea țintă înainte, respira ușurat pînă în adîncul plămînilor, croia planuri înfrigurate și nerăbdătoare. C. PETRESCU, S. 191. A răcit la plămîni și acum zace cît e de lung, ocupînd singur patul copiilor. SAHIA, N. 97. Începu a-l tracta pentru plămîni, dar nu putu învinge răul care se înrădăcinase. NEGRUZZI, S. II 154. ◊ Expr. A-și scuipa plămînii v. scuipa.