2 intrări

15 definiții

PLUTĂRÍT s. n. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute1); plutărie (1). 2. Îndeletnicirea plutașului1; plutărie (2). – V. plutări.

PLUTĂRÍT s. n. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute1); plutărie (1). 2. Îndeletnicirea plutașului1; plutărie (2). – V. plutări.

PLUTĂRÍT s. n. Transportul pe apă al buștenilor legați în plute. Navigația și plutăritul pe toate apele navigabile... se vor face cu respectarea regulilor sanitare, de navigație, plutire și securitate. B. O. 1953, 100.

PLUTĂRÍT s. plutărie, (rar) plutit, (înv. și reg.) plutășie. (Se ocupă cu ~ul.)

PLUTĂRÍT n. 1) Transport pe apă al trunchiurilor de arbori asamblați în plute. 2) Ocupație de plutaș. /v. a plutări

PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta1 pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș1. – Plută1 + suf. -ări.

PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta1 pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș1. – Plută1 + suf. -ări.

PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. A merge cu pluta pe apă (transportînd lemne). Să vînăm, să pescuim, să plutărim. GANE, N. II 34.

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 plutăreáscă

PLUTĂRÍ vb. (reg.) a plutăși. (~ pe Bistrița.)

A PLUTĂRÍ ~ésc intranz. A practica ocupația de plutaș; a fi plutaș. /plută + suf. ~ări


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PLUTĂRIT s. plutărie, (rar) plutit. (înv. și reg.) plutășie. (Se ocupă cu ~.)

plutărít, s.n. – Ocupație tradițională ce constă în transportarea lemnelor din exploatațiile forestiere pe cursurile de apă. În Maramureș, prima atestare documentară este o diplomă din anul 1456 (Mihaly de Apșa, 1900: 379). „Râurile Tisa, Mara, Vaser, Cisla, Vișeu, Valea Ruscova erau până nu demult marcate de baraje care permiteau adunarea apei necesare formării plutelor. Prin ridicarea stăvilarului, albia râului se umplea și plutele porneau la vale. (...) În Maramureș, s-a practicat și așa-zisul plutărit sălbatic: lemnele nu se legau în plute, ci li se dădea drumul pe albia râului bucată cu bucată” (Dăncuș, 1986: 67). – Din plutări (< plută) (DEX).

plutărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. plutăreáscă

PLUTĂRI vb. (reg.) a plutăși. (~ pe Bistrița.)

Intrare: plutărit
plutărit substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plutărit
  • plutăritul
  • plutăritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • plutărit
  • plutăritului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: plutări
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • plutări
  • plutărire
  • plutărit
  • plutăritu‑
  • plutărind
  • plutărindu‑
singular plural
  • plutărește
  • plutăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plutăresc
(să)
  • plutăresc
  • plutăream
  • plutării
  • plutărisem
a II-a (tu)
  • plutărești
(să)
  • plutărești
  • plutăreai
  • plutăriși
  • plutăriseși
a III-a (el, ea)
  • plutărește
(să)
  • plutărească
  • plutărea
  • plutări
  • plutărise
plural I (noi)
  • plutărim
(să)
  • plutărim
  • plutăream
  • plutărirăm
  • plutăriserăm
  • plutărisem
a II-a (voi)
  • plutăriți
(să)
  • plutăriți
  • plutăreați
  • plutărirăți
  • plutăriserăți
  • plutăriseți
a III-a (ei, ele)
  • plutăresc
(să)
  • plutărească
  • plutăreau
  • plutări
  • plutăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)