PLUSVALOARE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

plusvaloare sf [At: IONESCU-RION, S. 115 / Pl: ~ori / E: plus-² + valoare cf fr plus-value] 1 (Ecp; iuz; în concepția marxistă) Valoare nou creată de către muncitorii salariați, în procesul de producție, peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către patroni. 2 (Îs) ~ absolută Formă a plusvalorii (1) obținută prin prelungirea zilei de muncă peste timpul de muncă necesar. 3 (Îs) ~ relativă Formă a plusvalorii (1) care se obține ca rezultat al reducerii timpului de muncă necesar și al măririi corespunzătoare a timpului de muncă suplimentar. 4 (Fig; rar) Valoare suplimentară. corectat(ă)

PLUSVALOARE s. f. Valoare nou creată de către muncitorii salariați în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către patroni. ◊ Plusvaloare absolută = formă a plusvalorii obținută prin prelungirea zilei de muncă peste timpul de muncă necesar sau prin intensificarea muncii. Plusvaloare relativă = formă a plusvalorii care rezultă prin reducerea timpului de muncă necesar și mărirea corespunzătoare a timpului de supramuncă în urma creșterii productivității muncii. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

PLUSVALOARE s. f. Parte a valorii produsă de muncitori în timpul de muncă suplimentar și însușită de capitaliști, constituind izvorul acumulării capitaliste. Diferența dintre valoarea mărfii creată de muncitor și salariul său este însușită de clasa capitaliștilor sub forma plusvalorii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 27. ◊ Plusvaloare absolută = plusvaloare obținută prin prelungirea zilei de muncă peste timpul de muncă necesar. Plusvaloare relativă = plusvaloare care rezultă din micșorarea timpului de muncă necesar și modificarea corespunzătoare a raportului de mărime dintre ambele părți ale zilei de muncă (munca plătită și cea neplătită).

PLUSVALOARE s.f. (Ec.) Valoare pe care munca muncitorului salariat o creează peste valoarea forței sale de muncă. [Pl. -ori, gen. -orii. / după fr. plus-value].

PLUSVALOARE s. f. 1. profit constituit din diferența între valoarea bunurilor produse și ansamblul salariilor și al amortizării. 2. excedent al încasărilor față de cheltuieli; beneficiu. (după fr. plus-value)

PLUSVALOARE f. ec. (în doctrina marxistă) Profit constituit de diferența dintre valoarea bunurilor produse și suma salariilor plătite, însușit de patroni. /plus- + valoare

plusvaloare s. f., g.-d. art. plusvalorii

plusvaloare s. f., g.-d. art. plusvalorii

plusvaloare s. f., g.-d. art. plusvalorii

plusvaloare