opțiuni
  • info

7 definiții pentru planator


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana2 + suf. -tor.

PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana2 + suf. -tor.

planator sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: plana2 + -tor] 1 Piesă componentă a unor matrițe pentru tablă, în formă de placă sau inel, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. 2 Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.

PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe, în formă de placă sau de inel, care presează marginea tablei în timpul prelucrării acesteia în matriță, pentru a nu se forma cute. Planatoare de fierărie. ♦ Ciocan folosit pentru planarea suprafeței unui obiect.

PLANATÓR s.n. Piesă componentă a unei matrițe pentru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia spre a împiedica formarea cutelor. ♦ Ciocan folosit pentru a face plană fața unui obiect. [< plana + -tor].

PLANATÓR s. n. piesă componentă a unei matrițe pentru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia spre a împiedica formarea cutelor. ◊ ciocan pentru a face plană fața unui obiect. (< plana + -tor)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

planatór s. n., pl. planatoáre

planatór s. n., pl. planatoáre

Intrare: planator
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • planator
  • planatorul
  • planatoru‑
plural
  • planatoare
  • planatoarele
genitiv-dativ singular
  • planator
  • planatorului
plural
  • planatoare
  • planatoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

planator

  • 1. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Planatoare de fierărie.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • Plana + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN