placare sf [At: DP / Pl: ~cări / E: placa] 1 (Îvr) Aplicare. 2 (Îvr) Lipire. 3 Acoperire a suprafeței exterioare a unor piese, elemente de construcție etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a le proteja, a le mări rezistența, a le da un aspect mai frumos etc. Si: (rar) placaj¹ (1). 4 (La jocul de rugbi) Placaj². 5 (Frm) Abandonare. 6 (Avț) Aterizare pe verticală.

PLACARE¹, placări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a placa¹; acoperire.

PLACARE², placări, s. f. (Sport) Acțiunea de a placa²; oprire.

PLACARE s.f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei; placaj. [< placa].

placa vt [At: CUV. D. BĂTR. I, 119/ Pzi: ~chez / E: fr plaquer] 1 (Îvr) A aplica pe ceva. 2 (Îvr) A lipi pe ceva. 3 A acoperi suprafața exterioară a unui obiect, piese, element de construcție etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, a-i mări rezistența, a-i da un aspect mai frumos etc. 4 (La jocul de rugbi) A împiedica un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile și făcându-l să cadă. 5 (Frm) A abandona. 6 (Avț) A ateriza pe verticală.

PLACA², plachez, vb. I. Tranz. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizîndu-l cu mîinile.

PLACA¹, plachez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu o foiță din alt metal mai rezistent sau prețios (pentru a-i da un aspect mai frumos). ♦ A acoperi cu un strat de furnir.

PLACA vb. I. tr. 1. A acoperi fețele unui element de construcție, ale mobilelor sau ale unui obiect metalic cu un strat de material de altă natură. 2. A opri un jucător la rugbi să pătrundă către buturile adverse., imobilizîndu-l cu mîinile. 3. (Av.) A ateriza pe verticală. [< fr. plaquer].

PLACA vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subțire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apăsa cu forță pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversar să pătrundă către buturile proprii, imobilizându-l cu mâinile. 3. (muz.) a executa viguros, deodată, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticală. (< fr. plaquer)

A PLACA² ~chez tranz. (jucător de rugbi) A opri stăvilind calea spre poartă. /<fr. plaquer

A PLACA¹ ~chez tranz. 1) (elemente de construcție, mobilier etc.) A acoperi cu placaj. 2) (obiecte de lemn) A acoperi cu furnir; a furnirui. /<fr. plaquer

*plachéz, a -cá v. tr. (fr. plaquer, d. ol. saŭ germ. de jos plakken, a încleĭa). Lipesc o placă (o foaĭe de metal ș. a.) pe ceva: a placa nuc pe brad, argint pe aramă. Argint placat (fr. argent plaqué), foaĭe de argint lipită pe alt metal maĭ ĭeftin.

placare s. f., g.-d. art. placării; pl. placări

placare s. f., g.-d. art. placării; pl. placări

placare s. f., g.-d. art. placării; pl. placări

placa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. plachez, 3 plachează; conj. prez. 1 sg. să plachez, 3 să placheze

placa (a ~) vb., ind. prez. 3 plachează

placa vb., ind. prez. 1 sg. plachez, 3 sg. și pl. plachează

placa (ind. prez. 3 sg. și pl. plachează)

PLACARE s. placaj.

PLACARE s. placaj.

PLACA vb. v. abandona, lăsa, părăsi.

placa vb. v. ABANDONA. LĂSA. PĂRĂSI.