opțiuni
  • info

2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIZMUIRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

pizmuire sf [At: PRAV. COND. (1780), 60 / Pl: ~ri / E: pizmui1] (Pop) 1 Ură. 2 Dușmănie. 3 Invidie. 4 (Îvr) Încăpățânare. 5 (Îvr) Stăruință.

PIZMUIRE, pizmuiri, s. f. Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

PIZMUIRE, pizmuiri, s. f. Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. Au prins să roadă viermii nesațiului și ai pizmuirii. C. PETRESCU, A. 311. Niște curci îmbătrînite Gîrbovite și zburlite Sta sub șură tremurînd Și privind cu pizmuire a porumbilor iubire. ALECSANDRI, P. I 206.

PIZMUI, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

pizmui1 v [At: URECHE, L. 162 / S și: (înv) pismui / Pzi: ~esc, (rar) pizmui / E: pizmă + -ui] 1 vt(a) (Îrg) A urî. 2 vt(a) (Îrg) A dușmăni. 3 vi (Înv; ccd) A purta invidie cuiva. 4 vr (Îvr) A se încăpățâna. 5 vr (Îvr) A insista.

PIZMUI, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

PIZMUI, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă pe cineva, a invidia; a dușmăni pe cineva. Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. Drept să-ți spun, îți pizmuiesc fericirea. CARAGIALE, P. 127. Fetele vecinilor o pizmuiau, căci nu era nici una ca dînsa de frumoasă. BOLINTINEANU, O. 348.

A PIZMUI ~iesc tranz. (persoane) A trata cu pizmă; a invidia. /pizmă + suf. ~ui

pizmuì v. a avea pizmă, a invidia.

pizmuĭésc v. tr. (d. pizmă; ngr. pismatóno, vsl. pizmiti sen). Invidiez. – Vechĭ și -măluĭésc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pizmuire (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuirii; pl. pizmuiri

pizmuire (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuirii; pl. pizmuiri

pizmuire s. f., g.-d. art. pizmuirii; pl. pizmuiri

pizmui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, 3 sg. pizmuiește, imperf. 1 pizmuiam; conj. prez. 1 sg. să pizmuiesc, 3 să pizmuiască

pizmui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, imperf. 3 sg. pizmuia; conj. prez. 3 să pizmuiască

pizmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, imperf. 3 sg. pizmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. pizmuiască

pizmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, conj. pizmuiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PIZMUIRE s. v. animozitate, ciudă, discordie, dușmănie, gelozie, invidie, învrăjbire, necaz, ostilitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

pizmuire s. v. ANIMOZITATE. CIUDĂ. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. GELOZIE. INVIDIE. ÎNVRĂJBIRE. NECAZ. OSTILITATE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

PIZMUI vb. v. invidia.

PIZMUI vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.

pizmui vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

PIZMUI vb. a invidia, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a rîvni, a răpști, a zavistui. (Mulți îl ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pizmui, pizmuiesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.

Intrare: pizmuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pizmuire
  • pizmuirea
plural
  • pizmuiri
  • pizmuirile
genitiv-dativ singular
  • pizmuiri
  • pizmuirii
plural
  • pizmuiri
  • pizmuirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: pizmui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pizmui
  • pizmuire
  • pizmuit
  • pizmuitu‑
  • pizmuind
  • pizmuindu‑
 singular plural
  • pizmuiește
  • pizmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pizmuiesc
 (să)
  • pizmuiesc
  • pizmuiam
  • pizmuii
  • pizmuisem
a II-a (tu)
  • pizmuiești
 (să)
  • pizmuiești
  • pizmuiai
  • pizmuiși
  • pizmuiseși
a III-a (el, ea)
  • pizmuiește
 (să)
  • pizmuiască
  • pizmuia
  • pizmui
  • pizmuise
plural I (noi)
  • pizmuim
 (să)
  • pizmuim
  • pizmuiam
  • pizmuirăm
  • pizmuiserăm
  • pizmuisem
a II-a (voi)
  • pizmuiți
 (să)
  • pizmuiți
  • pizmuiați
  • pizmuirăți
  • pizmuiserăți
  • pizmuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pizmuiesc
 (să)
  • pizmuiască
  • pizmuiau
  • pizmuiră
  • pizmuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pizmuire, pizmuirisubstantiv feminin

  • 1. popular Faptul de a pizmui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: invidie pizmă
    • format_quote Au prins să roadă viermii nesațiului și ai pizmuirii. C. PETRESCU, A. 311. DLRLC
    • format_quote Niște curci îmbătrînite Gîrbovite și zburlite Sta sub șură tremurînd Și privind cu pizmuire a porumbilor iubire. ALECSANDRI, P. I 206. DLRLC
etimologie:
  • vezi pizmui DEX '98 DEX '09

pizmui, pizmuiescverb

  • 1. popular A avea pizmă, a invidia pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: invidia
    • format_quote Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. DLRLC
    • format_quote Drept să-ți spun, îți pizmuiesc fericirea. CARAGIALE, P. 127. DLRLC
    • format_quote Fetele vecinilor o pizmuiau, căci nu era nici una ca dînsa de frumoasă. BOLINTINEANU, O. 348. DLRLC
etimologie:
  • Pizmă + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.