3 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÍTICE adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.

PÍTICE adj.: Jocuri ~ jocuri organizate în Grecia antică o dată în patru ani, consacrate luptei zeului Apolo cu balaurul Piton. /<fr. pythiques

PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PITÍC2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PÍTIC1, pitice, adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.

PITÍC2, -Ă, pitici, -e, s. m. și f. 1. Individ avînd o statură mult inferioară celei mijlocii (de cele mai multe ori din cauza unei insuficiente funcționări a unor glande cu secreție internă). ♦ Fig. Om neînsemnat. Ici, umbre de noroade le vezi ocărmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. 2. Persoană dintr-un neam de oameni mici de statură, care trăiesc în centrul Africii; pigmeu. (în literatura fantastică) Guliver în țara piticilor.Acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N. 66. 3. (În basme) Personaj fantastic de statură mică, caracterizat prin vioiciune și istețime. Afară era un zvon ca o fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 86. Ba Peneș-împărat aăzînd pe Barbă-Cot piticul stînd Pe-un gard de-alături privitor L-a pus la joc. COȘBUC, P. I 58.

PITÍC, -Ă, pitici, -e, adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund; (despre plante) chircit, pipernicit, nedezvoltat; (despre obiecte) de dimensiuni reduse, mic. Privi în juru-i; își coborî ochii spre uncheșul pitic. SADOVEANU, O. VII 102. În gura văii, lîngă pod Boierii stau cu frică Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod. COȘBUC, P. I 195. Nor de fluturi Zboară-n cale-i și cu-a lor aripi se pare C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici. ALECSANDRI, P. III 84. Foaie verde măr pitic Nu mai zi, flăcău, nimic. TEODORESCU, P. P. 276. ♦ (Despre unele plante și animale) Care face parte din specia de plante sau de animale care rămîn totdeauna mici. Trandafiri pitici. Găini pitice.

PÍTIC, -Ă adj. Referitor la Apolo. ♦ Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia, în cinstea zeului Apolo. [< fr. pythique].

PÍTIC adj. pl. jocuri ~ce = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia, în cinstea zeului Apolo. (< fr. /jeux/ pythiques)

pitíc s. m. ◊ „Trebuia să dăm peste pitic (semnalul de manevră – nn), apoi să intrăm pe linia de plecare după semnalul de ieșire. Nu am văzut (dacă l-a dat impiegatul – nn) că eram pe stânga. Am depășit piticul, apoi, după 200 de metri, am realizat că trebuie să dăm înapoi în gară. Venea locomotiva dinspre Agigea.” R.l. 17 VI 95 p. 16

PITÍC2 ~ci m. 1) Persoană de statură neobișnuit de joasă; pigmeu; liliputan. 2) fig. Persoană lipsită de valoare; om de nimic; pigmeu. 3) (în basme) Personaj fantastic de statură foarte mică, vioi și isteț. /cf. sl. pitiku

PITÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are statură mai mică decât cea obișnuită; de statură mică. 2) (despre unele varietăți de animale și plante) Care are o înălțime mai mică decât cea proprie speciei. 3) (despre obiecte) Care are dimensiuni foarte reduse; de proporții mici; minuscul; miniatural. /cf. sl. pitiku

pitic a. și m. 1. care e de o statură foarte mică; 2. puțin înalt: tavanul e atât de pitic ISP. Piticii cei isteți poartă în basme numele de Ghemiș, Neghiniță, Pipăruș, Prichiduță, Sfredeluș; iar piticul răutăcios, cel de Statu-palmă. [Vechiu-bulg. PITIKŬ (din gr. PÍTHICHOS, maimuță), lit. de talia maimuței]. ║ m. Zool. chitic: puii tăcură pitic POP.

pitíc, -ă s. m. și f. (vsl. pitikŭ, maĭmuță, d. vgr. pithekos, maĭmuță. V. patic, galeopitec). Vest. Pigmeŭ, om foarte scund: pin centru Africiĭ există un popor de piticĭ, ĭar piticiĭ născuțĭ din părințĭ normalĭ îs degenerațĭ. Fig. Om fără merit. Adj. Pipernicit, mic: brazĭ piticĭ, găinĭ pitice. Pin ext. Scund, jos, umil: casă pitică. S. m. Est (chitic). Obleț (pește). Adv. A tăcea chitic, a tăcea ca peștele, a nu crîcni, a nu sufla. S. n. Un fel de carne de la pulpa vaciĭ: carne de la chitic. V. bondoc, ghindoc, ghibirdic, pochindoc, popondoc, prichindel.

*pític, -ă adj. (vgr. pythikós, d. Pýthon, numele unuĭ balaur ucis de Apóline). Jocurile pitice, acelea care se celebraŭ din patru în patru anĭ la vechiĭ Grecĭ la Delfi în onoarea luĭ Apóline Píticu, adică „ucigătoru balauruluĭ Pitone”. V. pitonisă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!pítice (jocuri ~) adj. f. pl.

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

pític (ist.) adj. m., pl. pítici; f. sg. pítică, pl. pítice

pitíc s. m., adj. m., pl. pitíci; f. sg. pitícă, g.-d. art. pitícei, pl. pitíce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DROPIE PITÍCĂ s. v. spurcaci.

arată toate definițiile

Intrare: pitic (s.n.)
pitic (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pitic
  • piticul
  • piticu‑
plural
  • pitice
  • piticele
genitiv-dativ singular
  • pitic
  • piticului
plural
  • pitice
  • piticelor
vocativ singular
plural
Intrare: pitică (s.m.f.)
pitică (s.m.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • piti
  • pitica
plural
  • pitice
  • piticele
genitiv-dativ singular
  • pitice
  • piticei
plural
  • pitice
  • piticelor
vocativ singular
plural
Intrare: salbă-pitică
salbă-pitică substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • salbă-piti
  • salba-piti
plural
  • salbe-pitice
  • salbele-pitice
genitiv-dativ singular
  • salbe-pitice
  • salbei-pitice
plural
  • salbe-pitice
  • salbelor-pitice
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)