3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

PITÁR, pitari, s. m. 1. (Mold.) Brutar. În fiecare dimineață cui trimit casapii mușchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai rumănă? SADOVEANU, M. 167. El a fost... țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. ALECSANDRI, la GHICA, S. 69. 2. (În orînduirea feudală) Boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești (și a oștirii) cu pîine. La vederea pitarului, care se înapoicise în ogradă, rîsetele și glumele încetară și toți se puseră de iznoavă pe lucru. MACEDONSKI, O. III 6. Slugărică, agiuns pitar acum doi ani, de unde era brutar. ALECSANDRI, T. 1328. Ce sînt aste ranguri multe, care nu se mai sfîrșesc: Conțopist, pitar și-atîtea care mai nu le brodesc. BOLLIAC, O. 171. Mare (sau vel) pitar = boier care era însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și cu aprovizionarea curții și a oștirii, avînd mai mulți pitari sub ordinele lui. Marele pitar primea proviziile... și le împărțea pe la cete. BĂLCESCU, O. I 16.

PITÁR ~i m. 1) înv. (în Moldova medievală) Dregător care avea în grija sa aprovizionarea curții domnești cu pâine. 2) rar Lucrător specializat în fabricarea pâinii; brutar. /pită + suf. ~ar

pitar m. od. 1. mai marele brutar al Curții domnești (subordinat jicnicerului); 2. mai târziu, un rang de boierie: Marele Pitar. [Slav. PITARŬ].

pitár m. (d. pită saŭ vsl. pitarĭ). Vechĭ. Marele pitar, un boĭer de divan care era intendentu oștiĭ saŭ al curțiĭ domneștĭ și care era subordinat jitniceruluĭ; maĭ pe urmă (pitar), boĭer de un rang maĭ mic și fără funcțiune. Azĭ. Est. Făcător saŭ vînzător de pîne, brutar. – Pop. chitar. V. boĭer.

PÍTĂ, pite, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Pîine. După ce au prins caii putere, au ospătat și oamenii puțină pită și brînzăi. SADOVEANU, N. P. 20. Așa frămînta, așa scutura, încît cugetai că vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite. RETEGANUL, P. I 61. Pită albă stă pe masă Cum îi pita mai frumoasă; Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. Celui flămînd pita-i în ghid (= fiecare se gîndește la ceea ce-l doare, la ceea ce dorește). ◊ Expr. A avea (sau a ține, a fi cu) pita și (cu) cuțitul în mînă sau a-i fi (cuiva) pita și cuțitul în mînă = a avea toate mijloacele pentru a realiza ceva, a fi atotputernic. Acuma mi-i pita și cuțitul în mînă! Lasă că nu mi-a sta ea mai mult în drum! SBIERA, P. 108. Bun ca pita (caldă) = foarte bun. Bună și frumoasă, firește.Bună...Ca pita caldă. DELAVRANCEA, O. II 48. 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; p. ext. slujbă, funcție, post. Cine-i lipsă [la apel] nu mai vede pită. SADOVEANU, M. C. 27. ◊ Expr. (Familiar) A mînca pita cuiva sau a mînca pită de la cineva = a fi în serviciul, în slujba cuiva; a datora cuiva mijloacele existenței sale; a trăi din mila cuiva. A lua pita cuiva (sau de la cineva) sau a-i lua (cuiva) pita de la gură = a-i lua (cuiva) slujba, a-l face să-și piardă mijloacele de trai; a-l lăsa pe drumuri, muritor de foame. A pune (sau a băga) în pită (pe cineva) = a-i găsi (cuiva) o slujbă, a-i găsi un mijloc de trai, a-l plasa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

pitărea s. v. BRUTĂREASĂ.

pităriță s. v. BRUTĂREASĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pițărá, píțăr, vb. I vb. I (reg.) a umbla cu colindul în preajma Crăciunului.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PITAR subst. rang. vechi. 1. -u fam.; -ul, Stan (Bîr II); -iu (Ard). 2. Pitărescut (Glos); Petărescu, Gh. (17 A II 54). 3. Chitarul, Anton (Bîr II).

pițărá, pițăr vb. I Intranz. (În vestul Trans. și Ban.) A umbla cu colindul în ajunul Crăciunului. [Var.: pițurá vb. I] – Din pițărău.

Intrare: pitar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pitar
  • pitarul
  • pitaru‑
plural
  • pitari
  • pitarii
genitiv-dativ singular
  • pitar
  • pitarului
plural
  • pitari
  • pitarilor
vocativ singular
plural
Intrare: Pitar
Pitar nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pitar
Intrare: pițăra
verb (V2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pițăra
  • pițărare
  • pițărat
  • pițăratu‑
  • pițărând
  • pițărându‑
singular plural
  • pițără
  • pițărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pițăr
(să)
  • pițăr
  • pițăram
  • pițărai
  • pițărasem
a II-a (tu)
  • pițări
(să)
  • pițări
  • pițărai
  • pițărași
  • pițăraseși
a III-a (el, ea)
  • pițără
(să)
  • pițăre
  • pițăra
  • pițără
  • pițărase
plural I (noi)
  • pițărăm
(să)
  • pițărăm
  • pițăram
  • pițărarăm
  • pițăraserăm
  • pițărasem
a II-a (voi)
  • pițărați
(să)
  • pițărați
  • pițărați
  • pițărarăți
  • pițăraserăți
  • pițăraseți
a III-a (ei, ele)
  • pițără
(să)
  • pițăre
  • pițărau
  • pițăra
  • pițăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)