3 intrări

16 definiții

PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

PITÁR, pitari, s. m. 1. (Mold.) Brutar. În fiecare dimineață cui trimit casapii mușchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai rumănă? SADOVEANU, M. 167. El a fost... țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. ALECSANDRI, la GHICA, S. 69. 2. (În orînduirea feudală) Boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești (și a oștirii) cu pîine. La vederea pitarului, care se înapoicise în ogradă, rîsetele și glumele încetară și toți se puseră de iznoavă pe lucru. MACEDONSKI, O. III 6. Slugărică, agiuns pitar acum doi ani, de unde era brutar. ALECSANDRI, T. 1328. Ce sînt aste ranguri multe, care nu se mai sfîrșesc: Conțopist, pitar și-atîtea care mai nu le brodesc. BOLLIAC, O. 171. Mare (sau vel) pitar = boier care era însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și cu aprovizionarea curții și a oștirii, avînd mai mulți pitari sub ordinele lui. Marele pitar primea proviziile... și le împărțea pe la cete. BĂLCESCU, O. I 16.

PITÁR ~i m. 1) înv. (în Moldova medievală) Dregător care avea în grija sa aprovizionarea curții domnești cu pâine. 2) rar Lucrător specializat în fabricarea pâinii; brutar. /pită + suf. ~ar

pitar m. od. 1. mai marele brutar al Curții domnești (subordinat jicnicerului); 2. mai târziu, un rang de boierie: Marele Pitar. [Slav. PITARŬ].

pitár m. (d. pită saŭ vsl. pitarĭ). Vechĭ. Marele pitar, un boĭer de divan care era intendentu oștiĭ saŭ al curțiĭ domneștĭ și care era subordinat [!] jitniceruluĭ; maĭ pe urmă (pitar), boĭer de un rang maĭ mic și fără funcțiune. Azĭ. Est. Făcător saŭ vînzător de pîne [!], brutar. – Pop. chitar. V. boĭer.

PÍTĂ, pite, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Pîine. După ce au prins caii putere, au ospătat și oamenii puțină pită și brînzăi. SADOVEANU, N. P. 20. Așa frămînta, așa scutura, încît cugetai că vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite. RETEGANUL, P. I 61. Pită albă stă pe masă Cum îi pita mai frumoasă; Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. Celui flămînd pita-i în ghid (= fiecare se gîndește la ceea ce-l doare, la ceea ce dorește). ◊ Expr. A avea (sau a ține, a fi cu) pita și (cu) cuțitul în mînă sau a-i fi (cuiva) pita și cuțitul în mînă = a avea toate mijloacele pentru a realiza ceva, a fi atotputernic. Acuma mi-i pita și cuțitul în mînă ! Lasă că nu mi-a sta ea mai mult în drum! SBIERA, P. 108. Bun ca pita (caldă) = foarte bun. Bună și frumoasă, firește.Bună...Ca pita caldă. DELAVRANCEA, O. II 48. 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; p. ext. slujbă, funcție, post. Cine-i lipsă [la apel] nu mai vede pită. SADOVEANU, M. C. 27. ◊ Expr. (Familiar) A mînca pita cuiva sau a mînca pită de la cineva = a fi în serviciul, în slujba cuiva; a datora cuiva mijloacele existenței sale; a trăi din mila cuiva. A lua pita cuiva (sau de la cineva) sau a-i lua (cuiva) pita de la gură = a-i lua (cuiva) slujba, a-l face să-și piardă mijloacele de trai; a-l lăsa pe drumuri, muritor de foame. A pune (sau a băga) în pită (pe cineva) = a-i găsi (cuiva) o slujbă, a-i găsi un mijloc de trai, a-l plasa.

pițărá, píțăr, vb. I vb. I (reg.) a umbla cu colindul în preajma Crăciunului.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PITAR subst. rang. vechi. 1. -u fam.; -ul, Stan (Bîr II); -iu (Ard). 2. Pitărescut (Glos); Petărescu, Gh. (17 A II 54). 3. Chitarul, Anton (Bîr II).

pităreásă s. v. BRUTĂREASĂ.

pităríță s. v. BRUTĂREASĂ.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

pițărá, pițăr vb. I Intranz. (În vestul Trans. și Ban.) A umbla cu colindul în ajunul Crăciunului. [Var.: pițurá vb. I] – Din pițărău.

Intrare: pitar
pitar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pitar pitarul
plural pitari pitarii
genitiv-dativ singular pitar pitarului
plural pitari pitarilor
vocativ singular
plural
Intrare: Pitar
Pitar
nume propriu (I3)
Intrare: pițăra
pițăra
verb (V2) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) pițăra pițărare pițărat pițărând singular plural
pițără pițărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) pițăr (să) pițăr pițăram pițărai pițărasem
a II-a (tu) pițări (să) pițări pițărai pițărași pițăraseși
a III-a (el, ea) pițără (să) pițăre pițăra pițără pițărase
plural I (noi) pițărăm (să) pițărăm pițăram pițărarăm pițăraserăm, pițărasem*
a II-a (voi) pițărați (să) pițărați pițărați pițărarăți pițăraserăți, pițăraseți*
a III-a (ei, ele) pițără (să) pițăre pițărau pițăra pițăraseră
pițărare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pițărare pițărarea
plural pițărări pițărările
genitiv-dativ singular pițărări pițărării
plural pițărări pițărărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)