pirit², ~ă a vz pierit

pirit¹ s vz pirită

PIRITĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite.

pierit, ~ă [At: PSALT. HUR. 109^r/13 / V: (reg) pirit / Pl: ~iți, ~e / E: pieri] 1 a (Îvp; d. ființe) Mort, de obicei de o moarte violentă, nefirească. 2 a (Îvp; îlav) După ~ După un frate născut mort. 3 a (Pop; d. oameni) Slăbit. 4 a Palid, livid de spaimă, de durere, de emoție etc. 5 a (Pex; fig; d. oameni) Copleșit, distrus de durere, suferință, boală etc. 6 a (Bis; înv) Care și-a atras pedeapsa divină pentru păcatul săvârșit Si: (înv) pieritor (11). 7 a Care a încetat să mai existe. 8 a Care nu mai este. 9 a Care a luat sfârșit, a încetat. 10 a Dispărut. 11 a (Îvp) Care nu se mai găsește, nu se mai știe unde se află, rătăcit, dispărut fără urmă. 12 a (Îvp; pex) Ascuns. 13 a (Îvp) Furat. 14 a (Rar) Care a ieșit brusc din câmpul vizual al cuiva. 15 a Care nu se mai vede. 16 a Care s-a făcut nevăzut. 17 sm (Pop; lsg; șîc cel-~) Sifilis. 18 s (Bot; Mol; îac) Cruciuliță (Senecio vulgaris). 19 s (Bot; reg; îac) Spălăcioasă (Senecio vernalis).

pirită sf [At: PONT, CH. 227 / V: (rar) pirit s / Pl: ~te / E: fr pyrite] Bisulfură naturală de fier, cristalizată, în sistemul cubic, răspândită în natură și folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric.

❍ CHERIT = PIERIT.

PIRITĂ, pirite, s. f. Sulfură de fier naturală, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric. – Din fr. pyrite.

PIERIT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. Mort. (Cu pronunțare regională) Credea [pe fie-sa] perită, socotind că-și făcuse seama singură. ISPIRESCU, L. 312. 2. Care a dispărut, care nu mai există. Oarță se întoarce strîmbîndu-și gura pocită, cu rîsul pierit de pe buze. C. PETRESCU, R. DR. 315. Fiecare în patul lui, cu somnul pierit, cu ochii deschiși, proprietarii casei din Batiște se frămîntau munciți de grijă. BASSARABESCU, S. N. 189. 3. (Despre oameni) Slab, palid; p. ext. descurajat, deznădăjduit. Văzui... un bun amic... Atît de slab și de pierit la față, Încît credeam că trece din viață. COȘBUC, P. II 281. Era cu atît mai pierită, cu cît o mai mustra și gîndul că n-a făcut nimic spre a ușura soarta soțului său. SLAVICI, O. I 173. De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. [Punga mea] e zbîrcită și pierită. BIBICESCU, P. P. 209. ◊ (Substantivat, popular) Cel pierit = sifilis.

PIRITĂ, pirite, s. f. Sulfură de fier naturală cristalizată în sistem cubic, care este întrebuințată ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric.

PIRITĂ s.f. Sulfură naturală de fier. [< fr. pyrite].

PIRITĂ s. f. sulfură naturală de fier sau de cupru. (< fr. pyrite)

PIERIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PIERI. 2) (despre persoane) Care se află într-o primejdie sau într-o situație foarte grea. /v. a pieri

PIRITĂ ~e f. Mineral cristalizat de culoare galbenă, având luciu metalic și fiind întrebuințat ca materie primă (la fabricarea acidului sulfuric, sulfatului de fier etc.). /<fr. pyrite

perit a. 1. dispărut, mort; 2. (la față) palid: cât e de perită! 3. Bot. buruiană de cel perit, Mold. cruciuliță.

pirită f. sulfură de fier găsită în pământ.

perit (est) și pĭerít (vest), -ă adj. Dus de pe lume: mort. Perit la față, perdut, ruinat de boală saŭ de frică. Cel perit n. Numele popular al sifilisuluĭ. Cel perit m. Petimbroasă.

*pirítă f., pl. e (fr. pyrite, f., it. pirite, f., d. vgr. pyrites, m., d. pyr, foc. V. pirosteĭe și barut). Min. O peatră galbenă aurie care e o sulfură de fer (Fe S₂) și care e foarte răspîndită atît în vinele minerale, cît și în rocele eruptive saŭ terenurile sedimentare, unde e rezultată de multe orĭ din reducerea sulfatelor. Există și pirită de cupru saŭ calcopirită (Cu Fe S₂), răspîndită în mineralele de cupru.

pirită s. f., g.-d. art. piritei; pl. pirite

pirită s. f., g.-d. art. piritei; pl. pirite

pirită s. f., pl. pirite

pirită, (engl.= pyrite) FeS2, s. cubic. Mineral format în foarte diverse condiții genetice, prin procese endogene și exogene. În dom. sedimentar întâlnit în argile negre (maluri), evaporite, gresii, etc.

PIRÍTĂ (< < fr., gr.) s. f. Bisulfură naturală de fier, cristalizată în sistemul cubic. Are culoarea galbenă ca alama, urma neagră-verzuie și luciul metalic. Se utilizează la fabricarea acidului sulfuric; uneori conține și aur, argint, cupru, nichel, cobalt etc., care se extrag prin prelucrare complexă. P. pură conține 47% fier și 53% sulfuri.

PIERIT adj. v. desperat, deznădăjduit, efemer, galben, îngălbenit, palid, pieritor, schimbător, slab, slăbănog, slăbit, temporar, tras, trecător, uscățiv, vremelnic.

PIERIT s. v. lues, sifilis.

PIERIT adj., s. v. decedat, defunct, dispărut, mort, răposat.

PIRITĂ s. (CHIM.) sulfură de fier.

pierit s. v. LUES. SIFILIS.

pierit adj., s. v. DECEDAT. DEFUNCT. DISPĂRUT. MORT. RĂPOSAT.

pierit adj. v. DESPERAT. DEZNĂDĂJDUIT. EFEMER. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. TEMPORAR. TRAS. TRECĂTOR. USCĂȚIV. VREMELNIC.

PIRITĂ s. (CHIM.) sulfură de fier.