2 intrări

Articole pe această temă:

18 definiții

PIETÁTE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

PIETÁTE s. f. 1. Evlavie, smerenie, cucernicie. 2. Sentiment de respect profund (amestecat cu iubire sau duioșie) față de cineva sau de ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piété, lat. pietas, -atis.

PIETÁTE s. f. 1. Spirit religios, cucernicie, evlavie, smerenie. Prin pietatea domnilor... [mănăstirea Neamțu] căpătă venituri însemnate. NEGRUZZI, S. I 214. 2. Iubire plină de respect; devotament, atașament. Am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Această pietate a lui A. Russo pentru limba vie, cum e în popor, vine desigur și din priceperea lui. IBRĂILEANU, SP. CR. 114. Cele opt medalioane sculpturale... dasupra arcadelor laterale ne atestă și ele pietatea și iubirea de vînătoare ale învingătorului Daciei. ODOBESCU, S. III 73. 3. (În expr.) Munte de pietate v. m u n t e. – Pronunțat: pi-e-.

pietáte (pi-e-) s. f., g.-d. art. pietắții

pietáte s. f. (sil. pi-e-), g.-d. art. pietății

PIETÁTE s. v. credință.

PIETÁTE s. v. îndurare, milă, milostivire.

PIETÁTE s.f. 1. Evlavie, smerenie. ♦ Milă. ◊ Munte de pietate = casă de împrumut prin amanet. 2. Devotament. [Pron. pi-e-. / < fr. piété, cf. lat. pietas].

PIETÁTE s. f. 1. evlavie, smerenie; devoțiune. 2. sentiment de respect profund față de cineva sau ceva. (< fr. piété, lat. pietas)

pietáte s. f. – Milă, evlavie, venerație, devotament. Lat. pietatem (sec. XIX). – Der. impietate, s. f. (lipsă de pietate); pios, adj., din fr. pieux; pietos, adj., fără întrebuințare, cuvînt forțat de Odobescu după it. pietoso.

PIETÁTE f. 1) Sentiment religios manifestat prin respectarea și exercitarea conștiincioasă a practicilor bisericești; cucernicie; cuvioșie; evlavie; religiozitate; smerenie. 2) Atitudine plină de respect și duioșie (față de cineva sau de ceva). [G.-D. pietății; Sil. pi-e-] /<fr. piété, lat. pietas, ~atis

pietate f. 1. evlavie; 2. iubire pentru părinții săi: pietate filială.

*pietáte f. (lat. pietas, -átis). Evlavie, respect p. religiune, mare ĭubire de părințĭ orĭ p. ceĭ morțĭ.

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte

munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PIETÁTE s. (BIS.) credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiúne, (înv.) blagocéstie, blagocestivíe, hristoitíe, rî́vnă, rîvníre, smeríre.

pietáte s. v. ÎNDURARE. MILĂ. MILOSTIVIRE.

Intrare: pietate
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pietate pietatea
plural
genitiv-dativ singular pietăți pietății
plural
vocativ singular
plural
Intrare: munte-de-pietate
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular munte-de-pietate muntele-de-pietate
plural
genitiv-dativ singular munte-de-pietate muntelui-de-pietate
plural
vocativ singular
plural