PIETATE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

pietate sf [At: CALENDARIU (1794), 34/33 / P: pi-e~ / Pl: ~tăți / E: fr piété, lat pietas, -atis] 1 (Înv) Milă. 2 (Înv) Îndurare. 3 (Înv) Bunăvoință. 4 (Înv; îs) Munte de ~ Casă de împrumut prin amanet. 5 Sentiment de duioșie și de respect profund față de cineva sau de ceva Si: (rar) pioșenie, venerație. 6 Sentiment religios manifestat prin atașament și respect deosebit față de biserică și de practicile ei Si: cucernicie, evlavie, religiozitate, (liv) devoțiune, (rar) piozitate.

PIETATE s. f. 1. Evlavie, smerenie, cucernicie. 2. Sentiment de respect profund (amestecat cu iubire sau duioșie) față de cineva sau de ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piété, lat. pietas, -atis.

PIETATE s. f. 1. Spirit religios, cucernicie, evlavie, smerenie. Prin pietatea domnilor... [mănăstirea Neamțu] căpătă venituri însemnate. NEGRUZZI, S. I 214. 2. Iubire plină de respect; devotament, atașament. Am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Această pietate a lui A. Russo pentru limba vie, cum e în popor, vine desigur și din priceperea lui. IBRĂILEANU, SP. CR. 114. Cele opt medalioane sculpturale... dasupra arcadelor laterale ne atestă și ele pietatea și iubirea de vînătoare ale învingătorului Daciei. ODOBESCU, S. III 73. 3. (În expr.) Munte de pietate v. munte. – Pronunțat: pi-e-.

PIETATE s.f. 1. Evlavie, smerenie. ♦ Milă. ◊ Munte de pietate = casă de împrumut prin amanet. 2. Devotament. [Pron. pi-e-. / < fr. piété, cf. lat. pietas].

PIETATE s. f. 1. evlavie, smerenie; devoțiune. 2. sentiment de respect profund față de cineva sau ceva. (< fr. piété, lat. pietas)

PIETATE f. 1) Sentiment religios manifestat prin respectarea și exercitarea conștiincioasă a practicilor bisericești; cucernicie; cuvioșie; evlavie; religiozitate; smerenie. 2) Atitudine plină de respect și duioșie (față de cineva sau de ceva). [G.-D. pietății; Sil. pi-e-] /<fr. piété, lat. pietas, ~atis

pietate f. 1. evlavie; 2. iubire pentru părinții săi: pietate filială.

*pietáte f. (lat. pietas, -átis). Evlavie, respect p. religiune, mare ĭubire de părințĭ orĭ p. ceĭ morțĭ.

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem.

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pămîntului mai mare decît dealul, de obicei stîncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. În fața noastră, munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorite, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. Cînd să pună mîna pe dînsa, zbîr! pe vîrful unui munte și se ascunde după o stîncă. CREANGĂ, P. 268. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. E un brad în munte, Cu crăci verzi, cu verde frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (În metafore și comparații, pentru a exprima proporțiile neobișnuite ale unui lucru) Un munte de om. ▭ Un val ca un munte. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Loc. adj. De munte = de la munte. Sub un ulm Aluta cată să se culce, Și cu flori de munte face fraged pat. BOLINTINEANU, O. 86. Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte. ALECSANDRI, P. I 125. (În raport cu regiunea Moldovei și a Munteniei) De peste munți = din Transilvania. Romînii de peste munți. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot. Munte de gheață = ghețar plutitor. ♦ (Popular) Loc de pășune. Turmele de-și aduna Și la munte le pornea. TEODORESCU, P. P. 513. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare de ceva. Pe lîngă zidurile uzinei, adevărați munți de oțel și fier, de fontă și aramă. STANCU, U.R.S.S. 195. Mihai porni înapoi pe solul turcesc.. trimițînd sultanului vorbe pașnice și, în secret, făgăduind munți de aur. BĂLCESCU, O. II 273. 3. (Numai în expr.) Munte de pietate = casă de amanet în țările burgheze. Cocoșul ținea loc ceasornicului amanetat la muntele de pietate. C. PETRESCU, C. V. 23.

munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété).

pietate (desp. pi-e-) s. f., g.-d. art. pietății (dar: Muntele de Pietate (organizație de caritate) s. propriu m. art.)

pietate (pi-e-) s. f., g.-d. art. pietății

pietate s. f. (sil. pi-e-), g.-d. art. pietății

munte-de-pietate (desp. -pi-e-) s. m., art. muntele-de-pietate

munte-de-pietate (-pi-e-) s. m., art. muntele-de-pietate

munte-de-pietate s. m.

munte-de-pietate.

PIETATE s. v. credință.

PIETATE s. v. îndurare, milă, milostivire.

pietate s. v. ÎNDURARE. MILĂ. MILOSTIVIRE.

PIETATE s. (BIS.) credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire.

pietate s. f. – Milă, evlavie, venerație, devotament. Lat. pietatem (sec. XIX). – Der. impietate, s. f. (lipsă de pietate); pios, adj., din fr. pieux; pietos, adj., fără întrebuințare, cuvînt forțat de Odobescu după it. pietoso.