3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișca și rezultatul ei; pișcat. – V. pișca.

pișcare sf [At: DRLU / Pl: ~cări / E: pișca] 1 Ciupire. 2 Rupere a unei mici cantități din ceva cu vârful degetelor, cu gura etc. Si: pișcat1 (2). 3 (Reg; fig; îs) ~a lunii Fază în care conturul lunii începe să descrească Si: (reg) pișcatul1 (12) lunii, pișcătură. 4 (Fig; fam) Furt în cantități mici, pe nesimțite Si: pișcat1 (3). 5 Înțepare de către insecte, cu ajutorul unui organ special, bucal sau abdominal Si: pișcat1 (4). 6 Urzicare de către plante Si: pișcat1 (5). 7 Apucare cu ciocul de către păsări, producând o senzație dureroasă Si: pișcat1 (6). 8 Senzație de înțepături chinuitoare provocată de viscol, vânt rece, ger Si: pișcat1 (7). 9 Uscare parțială a plantelor cauzată de brumă, ger etc. Si: pișcat1 (8). 10 Găurire ușoară a hainelor de către molii Si: pișcat1 (9). 11 Senzație de înțepături și usturime pe limbă provocată de un aliment condimentat Si: pișcat1 (10). 12 Pișcat1 (11).

PIȘCÁRE, pișcări, s. f. Acțiunea de a (se) pișca și rezultatul ei; pișcat. – V. pișca.

PIȘCÁRE, pișcări, s. f. Acțiunea de a (se) piș ca; ciupire.

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre Lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

pișca[1] [At: HERODOT (1645), 33 / V: (reg) pisca / Pzi: pișc / E: nct] 1 vt (C. i. ființe) A prinde cu vârful degetelor pielea sau carnea, ridicând-o puțin în sus sau strângând-o și producând o senzație specifică de durere Si: a ciupi, (reg) a picura, a pișcura1 (1), a pițiga (1). 2 vt (Reg; îe) A ~ boul de corn A-și atrage o neplăcere. 3 vt (C. i. coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, ridicându-le puțin și dându-le apoi drumul pentru a le face să vibreze. 4 vt A rupe cu vârful degetelor, cu gura etc., câte puțin din ceva Si: a pițiga (2), a smulge, a tăia. 5 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se roade puțin Si: a se ciupi. 6 vr (Fig; fam) A fura câte puțin, pe nesimțite Si: (fam) a ciupi, a șterpeli. 7 vi (Fig; fam) A realiza unele beneficii ilicite mărunte. 8 vr (Pop; fig; d. lună și d. conturul ei) A descrește treptat. 9 vt (D. insecte) A înțepa cu ajutorul unui organ bucal sau abdominal special adaptat Si: (reg) a pițiga (3). 10 vr (Îlav) Ca (și) cum (sau, reg, cât) te-ar ~ un purice Foarte puțin. 11 vr (Îal) Aproape imperceptibil. 12 vr (Îal) Extrem de ușor. 13 vr (D. animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, producând o senzație dureroasă Si: (reg) a pițiga (4). 14 vrr (Pop; pex; d. plantele urticante) A urzica. 15 vt (Fig; d. vânt, ger etc.) A provoca o senzație chinuitoare, dureroasă. 16 vt (D. brumă; ger etc. c. i. plante sau părți ale lor) A usca parțial. 17 vt(a) (D. băuturi, condimente sau mâncăruri condimentate, mirosuri) A provoca o senzație specifică de înțepătură pe limbă, în nări, de usturime Si: a ciupi, (reg) a pișcura1 (6), a pițiga (5). 18 vt (Fam) A plesni ușor. 19 vt (Pgn) A bate. 20 vt A ironiza. 21 vt (Înv; fig) A hărțui în timpul unei lupte, al unei confruntări armate. 22 vt (Mun; fig) A surprinde pe nepregătite. 23 vt (Mun; fig; c. i. o gestiune, un bilanț, un dosar etc.) A cerceta superficial. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A apuca pielea cu vîrful degetelor și a o strînge (pînă începe să doară); a ciupi. Da dumneata ce tot vrei cu mine...? Mă-nghiontești, mă piști, ce naiba vrei? GALAN, Z. R. 244. Ia du-te în casă, trezește-ți copilul din somn și el atunci are să înceapă a plînge; pe urmă pișcă-l tot cîte oleacă și el are să înceapă a țipa. CREANGĂ, P. 173. ◊ Fig. Frusina pișcă inima tuturor bărbaților. GALACTION, O. I 128. ♦ (Cu privire la coardele sau strunele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, a ridica apoi puțin în sus și a-i da drumul brusc pentru a scoate sunete. Moțăia, însă degetele pișcau, arare, strunele. PAS, L. I 33. Chitaristul... pișcă, patetic și cadențat, coardele chitarei. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Tranz. A rupe sau a tăia cîte puțin din ceva (cu unghiile sau cu un instrument). O iapă... pișcată la urechea dreaptă. La TDRG. ◊ Refl. pas. Vîrful [caierului] se mai pișcă, adică se mai scoate din el păr și se pune către partea de jos a caierului. PAMFILE, I. C. 8. Se pișcă vîrfurile plantelor, pentru a se întîrzia înflorirea. La TDRG. ♦ (Familiar) A se alege cu ceva. ◊ Absol. Cum știi... mai mult cu șeiacul ne hrănim; și apoi, de nu curge, măcar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110. ♦ (Familiar) A fura cîte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. Ț-a pișca din lîna oilor. ȘEZ. I 194. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. [Fătul babei] s-au făcut purice... și s-au vîrît în cămeașa lui, și unde n-au început a mi-l mușca și a mi-l pișca într-un fel ca acela, că zmăul nu mai avea astîmpăr. SBIERA, P. 143. Strînge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cît) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape de loc. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișca un purice, nu se mai bagă în samă. CREANGĂ, P. 258. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca (pe cineva) cu gura, cu dinții, cu ciocul, fără a face o rană, a mușca numai de piele; a ciupi. Lupii... au găsit în fundul munților iapa babei. Cum au dat de ea, unde nu mi-o încep ei, unul a o pișca, altul a o mușca, unul a o împinge, altul a o ghionti și așa mai departe. SBIERA, P. 59. De șoimei pișcată, D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. 4. Tranz. (Despre vînt, frig etc.) A înțepa, a arde. Gerul ne pișcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 36. ◊ Intranz. Frigul pișca ușurel de vîrful nasului. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ (Despre brumă, ger etc.) A vătăma, parțial, frunzele sau fructele plantelor. Toamna, tîrziu, după ce bruma pișcase frunzele, ea ședea cu Anca la fereastră. SLAVICI, O. II 52. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mîncări condimentate) A provoca senzația de arsură; a ustura. Simt untul sfîrîind și pișcîndu-mă de limbă. SADOVEANU, O. VIII 161. ◊ Intranz. Ardeiul iute pișcă. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge, a bate ușor pe cineva. Traian n-avusese nevoie să fie pișcat ca să intre în el învățăturile vechi. Le deprinsese pe toate din plăcere. SADOVEANU, P. M. 148. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a șfichiui. 7. Refl. (Mold.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. Eu socot, uncheșule, așa: cum s-a pișca lumina, cum se schimbă vremea. SADOVEANU, O. A. I 158. Noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul cînd se pișcă. NEGRUZZI, S. II 178.

PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

A SE PIȘCÁ mă pișc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de pișcături usturătoare (unul cu altul). 2) pop. (despre Lună și lumina ei) A începe să scadă; a se micșora; a descrește. /Orig. nec.

A PIȘCÁ pișc tranz. 1) (ființe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (și provocând durere); a ciupi. 2) (bucăți mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puțin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantități neînsemnate și pe nesimțite; a ciupi. 4) și fig. (despre insecte) A face să aibă o senzație dureroasă (prin înțepare sau mușcare); a ciupi; a mânca; a mușca. ◊ Cât te-ar ~ un purice puțin de tot. Pișcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzație de usturime. 5) fig. A înțepa cu vorba; a critica ușor; a ciupi. 6) (ființe) A lovi ușor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

pișcà v. 1. a apuca și strânge cu vârful degetelor: nu mă pișca, că mă doare; 2. a mușca, vorbind de insecte; m’a pișcat un purice 3. a împunge ușor: vinul cam pișcă; 4. fig. a înțepa, a fi caustic: el pișcă și mușcă; 5. fam. a fura: ea cam pișcă. [Și pițigà = it. PIZZICARE].

pișcă’n-floare m. numele bucovinean al grangurului.

pișc și (Trans. și) píțig, a v. tr. (cp. cu mișc și cu it. pizzicare, a pișca. V. pițigoĭ). Cĭupesc, apuc pelea cuĭva cu vîrfu degetelor și o strîng ca să-l doară. Eŭf. Iron. Bat, lovesc: l-a cam pișcat la poliție. Mușc, împung (vorbind de puricĭ ș. a.). Împung, înțep (vorbind de băuturĭ): acest vin pișcă de (saŭ la) limbă. Fig. Fam. Împung cu vorba, trag un sfichĭ. Cĭupesc, fur cîte ceva. V. refl. Luna se pișcă, începe a descrește.

pișcă’n-floáre saŭ -florĭ m. fără pl. Buc. Gangur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pișcare s. f., g.-d. art. pișcării

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcării; pl. pișcări

pișca (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 pișcă; conj. prez. 3 să piște

!pișcă-n-floare (pasăre) (reg.) s. m.

pișcá vb., ind. prez. 1 sg. pișc, 2 sg. piști, 3 sg. și pl. píșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. píște

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PIȘCÁRE s. 1. v. ciupire. 2. v. ciupitură.

PIȘCARE s. 1. ciupire, ciupit, pișcat. (~ cuiva.) 2. ciupeală, ciupitură, pișcătură. (O ~ făcută pe pielea cuiva.)

PIȘCÁ vb. v. descrește, micșora, reduce, scădea.

PIȘCÁ vb. 1. v. ciupi. 2. v. înțepa. 3. a ciupi, a înțepa. (Mustul ~ la limbă.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam ~.) *5. v. atínge.

PIȘCĂ-N-FLOÁRE s. v. grangur.

pișca vb. v. DESCREȘTE. MICȘORA. REDUCE. SCĂDEA.

PIȘCA vb. 1. a ciupi, (pop.) a țicura, (reg.) a picura, a pișcura, (Transilv.) a pițiga. (Cine te-a ~ așa?) 2. a ciupi, a înțepa, a mînca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 3. a ciupi, a înțepa. (Mustul ~.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam ~.) 5.* (fig.) a atinge, a împunge, a înțepa, a șfichiui. (Îl ~ cu vorba.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pișcá (píșc, pișcát), vb.1. A ciupi, a înțepa. – 2. A rupe din ceva cîte puțin. – 3. A mînca puțin, a ciuguli. – 4. A mușca, a răni. – 5. A șterpeli, a fura. – Mr. chișcu, chișcare, megl. pișc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Pușcariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. *piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc „cioc”, dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb.Der. pișcura, vb. (Banat, a pișca); pișcănfloare, s. m. (grangur, Oriolus galbula), literal „ciupește florile”; pișcat, adj. (cherchelit); pișcător, adj. (înțepător; furăcios); pișcătură, s. f. (ciupitură, înțepătură; mușcătură; urmă lăsată acolo unde lipsește o parte dintr-un obiect). Piț, s. m. (pitulice), pare să aparțină aceleiași familii; der. pițiga, vb. (Trans., a pișca); pițigăia, vb. (a vorbi cu voce subțire, ascuțit), probabil prin forma care se dă buzelor; pițingău, s. m. (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); pițigoi (var. chițigoi, Trans., pițiguș, Banat pițiganie), s. m. (țiglău, Parus; Arg., lacăt); pițigoaică (var. chițigoaică), s. f. (femela pițigoiului); pițărău (var. Trans. pizărău), s. m. (Olt., Trans., colindător; colac pentru colindători; băț de colindător). Leăgtura lui pițigoi cu pičc- este evidentă și se explică bine prin sunetul cîntecului său (pițigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de „cioc”, cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relația cu piciu „mic” (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc „cioc”, cf. pițigaie, s. f. (fluier) față de piscoaie, pițigoi față de piscoi. Piță, s. f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. *pettia (Pușcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil același cuvînt ca piț și pare să însemne „bucățică de carne”. De aici pițur(i)că, s. m. (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Munt., copiilor și flăcăiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrșit, pănțăruș (var. panțăruș, pancearuș, parantuș), s. m. (pasăre, Troglodytes parvulus) aparține familiei expresive a lui pițigoi, pițărău și apare neîndoielnic în loc de *pi(n)țăruș (după Tiktin, din sb. caric „pitulice”); cf. panțură (var. panchiță), s. f. (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pișcă-n floáre s.m. (reg.) 1. grangur, firă. 2. mierlă. 3. sturz.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

pișca, pișc v. t. 1. a se alege cu ceva 2. a fura câte puțin pe nesimțite

Intrare: pișcare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcare
  • pișcarea
plural
  • pișcări
  • pișcările
genitiv-dativ singular
  • pișcări
  • pișcării
plural
  • pișcări
  • pișcărilor
vocativ singular
plural
Intrare: pișca
verb (VT17)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pișca
  • pișcare
  • pișcat
  • pișcatu‑
  • pișcând
  • pișcându‑
singular plural
  • pișcă
  • pișcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pișc
(să)
  • pișc
  • pișcam
  • pișcai
  • pișcasem
a II-a (tu)
  • piști
(să)
  • piști
  • pișcai
  • pișcași
  • pișcaseși
a III-a (el, ea)
  • pișcă
(să)
  • piște
  • pișca
  • pișcă
  • pișcase
plural I (noi)
  • pișcăm
(să)
  • pișcăm
  • pișcam
  • pișcarăm
  • pișcaserăm
  • pișcasem
a II-a (voi)
  • pișcați
(să)
  • pișcați
  • pișcați
  • pișcarăți
  • pișcaserăți
  • pișcaseți
a III-a (ei, ele)
  • pișcă
(să)
  • piște
  • pișcau
  • pișca
  • pișcaseră
pisca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pișcă-n-floare
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcă-n-floare
  • pișcă-n-floare
plural
genitiv-dativ singular
  • pișcă-n-floare
  • pișcă-n-floare
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcă-n-flori
  • pișcă-n-flori
plural
genitiv-dativ singular
  • pișcă-n-flori
  • pișcă-n-flori
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pișcare, pișcărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi pișca DEX '09

pișca, pișcverb

  • 1. tranzitiv A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ciupi
    • format_quote Da dumneata ce tot vrei cu mine...? Mă-nghiontești, mă piști, ce naiba vrei? GALAN, Z. R. 244. DLRLC
    • format_quote Ia du-te în casă, trezește-ți copilul din somn și el atunci are să înceapă a plînge; pe urmă pișcă-l tot cîte oleacă și el are să înceapă a țipa. CREANGĂ, P. 173. DLRLC
    • format_quote figurat Frusina pișcă inima tuturor bărbaților. GALACTION, O. I 128. DLRLC
    • 1.1. A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Moțăia, însă degetele pișcau, arare, strunele. PAS, L. I 33. DLRLC
      • format_quote Chitaristul... pișcă, patetic și cadențat, coardele chitarei. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
  • 2. tranzitiv A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O iapă... pișcată la urechea dreaptă. La TDRG. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Vîrful [caierului] se mai pișcă, adică se mai scoate din el păr și se pune către partea de jos a caierului. PAMFILE, I. C. 8. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Se pișcă vîrfurile plantelor, pentru a se întîrzia înflorirea. La TDRG. DLRLC
    • 2.1. familiar A se alege cu ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote (și) absolut Cum știi... mai mult cu șeiacul ne hrănim; și apoi, de nu curge, măcar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110. DLRLC
    • 2.2. familiar A fura câte puțin, pe nesimțite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ț-a pișca din lîna oilor. ȘEZ. I 194. DLRLC
  • 3. tranzitiv Despre insecte: mușca, înțepa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. DLRLC
    • format_quote [Fătul babei] s-au făcut purice... și s-au vîrît în cămeașa lui, și unde n-au început a mi-l mușca și a mi-l pișca într-un fel ca acela, că zmăul nu mai avea astîmpăr. SBIERA, P. 143. DLRLC
    • format_quote Strînge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. ALECSANDRI, P. P. 340. DLRLC
    • 3.1. (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Lupii... au găsit în fundul munților iapa babei. Cum au dat de ea, unde nu mi-o încep ei, unul a o pișca, altul a o mușca, unul a o împinge, altul a o ghionti și așa mai departe. SBIERA, P. 59. DLRLC
      • format_quote De șoimei pișcată, D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. DLRLC
    • chat_bubble Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișca un purice, nu se mai bagă în samă. CREANGĂ, P. 258. DLRLC
  • 4. tranzitiv intranzitiv (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Gerul ne pișcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 36. DLRLC
    • format_quote Frigul pișca ușurel de vîrful nasului. ZAMFIRESCU, la TDRG. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Toamna, tîrziu, după ce bruma pișcase frunzele, ea ședea cu Anca la fereastră. SLAVICI, O. II 52. DLRLC
  • 5. tranzitiv (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ustura
    • format_quote Simt untul sfîrîind și pișcîndu-mă de limbă. SADOVEANU, O. VIII 161. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Ardeiul iute pișcă. DLRLC
  • 6. tranzitiv glumeț A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Traian n-avusese nevoie să fie pișcat ca să intre în el învățăturile vechi. Le deprinsese pe toate din plăcere. SADOVEANU, P. M. 148. DLRLC
  • 7. reflexiv regional (Despre Lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Eu socot, uncheșule, așa: cum s-a pișca lumina, cum se schimbă vremea. SADOVEANU, O. A. I 158. DLRLC
    • format_quote Noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul cînd se pișcă. NEGRUZZI, S. II 178. DLRLC
etimologie:

pișcă-n-floaresubstantiv masculin invariabil

  • 1. regional Bucovina Grangur. DLRLC Șăineanu, ed. VI Scriban
    sinonime: grangur
    • format_quote Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic