3 intrări

Articole pe această temă:

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

pișcare sf [At: DRLU / Pl: ~cări / E: pișca] 1 Ciupire. 2 Rupere a unei mici cantități din ceva cu vârful degetelor, cu gura etc. Si: pișcat1 (2). 3 (Reg; fig; îs) ~a lunii Fază în care conturul lunii începe să descrească Si: (reg) pișcatul1 (12) lunii, pișcătură. 4 (Fig; fam) Furt în cantități mici, pe nesimțite Si: pișcat1 (3). 5 Înțepare de către insecte, cu ajutorul unui organ special, bucal sau abdominal Si: pișcat1 (4). 6 Urzicare de către plante Si: pișcat1 (5). 7 Apucare cu ciocul de către păsări, producând o senzație dureroasă Si: pișcat1 (6). 8 Senzație de înțepături chinuitoare provocată de viscol, vânt rece, ger Si: pișcat1 (7). 9 Uscare parțială a plantelor cauzată de brumă, ger etc. Si: pișcat1 (8). 10 Găurire ușoară a hainelor de către molii Si: pișcat1 (9). 11 Senzație de înțepături și usturime pe limbă provocată de un aliment condimentat Si: pișcat1 (10). 12 Pișcat1 (11).

PIȘCÁRE, pișcări, s. f. Acțiunea de a (se) pișca și rezultatul ei; pișcat. – V. pișca.

PIȘCÁRE, pișcări, s. f. Acțiunea de a (se) piș ca; ciupire.

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre Lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

pișca[1] [At: HERODOT (1645), 33 / V: (reg) pisca / Pzi: pișc / E: nct] 1 vt (C. i. ființe) A prinde cu vârful degetelor pielea sau carnea, ridicând-o puțin în sus sau strângând-o și producând o senzație specifică de durere Si: a ciupi, (reg) a picura, a pișcura1 (1), a pițiga (1). 2 vt (Reg; îe) A ~ boul de corn A-și atrage o neplăcere. 3 vt (C. i. coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, ridicându-le puțin și dându-le apoi drumul pentru a le face să vibreze. 4 vt A rupe cu vârful degetelor, cu gura etc., câte puțin din ceva Si: a pițiga (2), a smulge, a tăia. 5 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se roade puțin Si: a se ciupi. 6 vr (Fig; fam) A fura câte puțin, pe nesimțite Si: (fam) a ciupi, a șterpeli. 7 vi (Fig; fam) A realiza unele beneficii ilicite mărunte. 8 vr (Pop; fig; d. lună și d. conturul ei) A descrește treptat. 9 vt (D. insecte) A înțepa cu ajutorul unui organ bucal sau abdominal special adaptat Si: (reg) a pițiga (3). 10 vr (Îlav) Ca (și) cum (sau, reg, cât) te-ar ~ un purice Foarte puțin. 11 vr (Îal) Aproape imperceptibil. 12 vr (Îal) Extrem de ușor. 13 vr (D. animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, producând o senzație dureroasă Si: (reg) a pițiga (4). 14 vrr (Pop; pex; d. plantele urticante) A urzica. 15 vt (Fig; d. vânt, ger etc.) A provoca o senzație chinuitoare, dureroasă. 16 vt (D. brumă; ger etc. c. i. plante sau părți ale lor) A usca parțial. 17 vt(a) (D. băuturi, condimente sau mâncăruri condimentate, mirosuri) A provoca o senzație specifică de înțepătură pe limbă, în nări, de usturime Si: a ciupi, (reg) a pișcura1 (6), a pițiga (5). 18 vt (Fam) A plesni ușor. 19 vt (Pgn) A bate. 20 vt A ironiza. 21 vt (Înv; fig) A hărțui în timpul unei lupte, al unei confruntări armate. 22 vt (Mun; fig) A surprinde pe nepregătite. 23 vt (Mun; fig; c. i. o gestiune, un bilanț, un dosar etc.) A cerceta superficial. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A apuca pielea cu vîrful degetelor și a o strînge (pînă începe să doară); a ciupi. Da dumneata ce tot mei cu mine...? Mă-nghiontești, mă piști, ce naiba vrei? GALAN, Z. R. 244. Ia du-te în casă, trezește-ți copilul din somn și el atunci are să înceapă a plînge; pe urmă pișcă-l tot cîte oleacă și el are să înceapă a țipa. CREANGĂ, P. 173. ◊ Fig. Frusina pișcă inima tuturor bărbaților, GALACTION, O. I 128. ♦ (Cu privire la coardele sau strunele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, a ridica apoi puțin în sus și a-i da drumul brusc pentru a scoate sunete. Moțăia, însă degetele pișcau, arare, strunele. PAS, L. I 33. Chitaristul... pișcă, patetic și cadențat, coardele chitarei. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Tranz. A rupe sau a tăia cîte puțin din ceva (cu unghiile sau cu un instrument). O iapă... pișcată la urechea dreaptă. La TDRG. ◊ Refl. pas. Vîrful [foaierului] se mai pișcă, adică se mai scoate din el păr și se pune către partea de jos a caierului. PAMFILE, I. C. 8. Se pișcă vîrfurile plantelor, pentru a se întîrzia înflorirea. La TDRG. ♦ (Familiar) A se alege cu ceva. ◊ Absol. Cum știi mai mult cu șeiacul ne hrănim; și apoi, de nu curge, măcar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110. ♦ (Familiar) A fura cîte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. Ț-a pișcă din lina oilor. ȘEZ. I 194. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. [Fătul babei] s-au făcut purice... și s-au vîrît în cămeașa lui, și unde n-au început a mi-l mușca și a mi-l pișcă într-un fel ca acela, că zmăul nu mai avea astîmpăr. SBIERA, P. 143. Strînge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cît) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape de loc. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișcă un purice, nu se mai bagă în samă. CREANGĂ, P. 258. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca (pe cineva) cu gura, cu dinții, cu ciocul, fără a face o rană, a mușca numai de piele; a ciupi. Lupii... au găsit în fundul munților iapa babei. Cum au dat de ea, unde nu mi-o încep ei, unul a o pișcă, altul a o mușca, unul a o împinge, altul a o ghionti și așa mai departe. SBIERA, P. 59. De șoimei pișcată, D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. 4. Tranz. (Despre vînt, frig etc.) A înțepa, a arde. Gerul ne pișcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 36. ◊ Intranz. Frigul pișcă ușurel de vîrful nasului. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ (Despre brumă, ger etc.) A vătăma, parțial, frunzele sau fructele plantelor. Toamna, tîrziu, după ce bruma pișcase frunzele, ea ședea cu Anca la fereastră. SLAVICI, O. II 52. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mîncări condimentate) A provoca senzația de arsură; a ustura. Simt untul sfîrîind și pișcîndu-mă de limbă. SADOVEANU, O. VIII 161. ◊ Intranz. Ardeiul iute pișcă. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge, a bate ușor pe cineva. Traian n-avusese nevoie să fie pișcat ca să intre în el. învățăturile vechi. Le deprinsese pe toate din plăcere. SADOVEANU, P. M. 148. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a șfichiui. 7. Refl. (Mold.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. Eu socot, uncheșule, așa: cum s-a pișcă lumina, cum se schimbă vremea. SADOVEANU, O. A. I 158. Noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul cînd se pișcă. NEGRUZZI, S. II 178.

PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

A PIȘCÁ pișc tranz. 1) (ființe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (și provocând durere); a ciupi. 2) (bucăți mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puțin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantități neînsemnate și pe nesimțite; a ciupi. 4) și fig. (despre insecte) A face să aibă o senzație dureroasă (prin înțepare sau mușcare); a ciupi; a mânca; a mușca. ◊ Cât te-ar ~ un purice puțin de tot. Pișcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzație de usturime. 5) fig. A înțepa cu vorba; a critica ușor; a ciupi. 6) (ființe) A lovi ușor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

A SE PIȘCÁ mă pișc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de pișcături usturătoare (unul cu altul). 2) pop. (despre Lună și lumina ei) A începe să scadă; a se micșora; a descrește. /Orig. nec.

pișcà v. 1. a apuca și strânge cu vârful degetelor: nu mă pișca, că mă doare; 2. a mușca, vorbind de insecte; m’a pișcat un purice 3. a împunge ușor: vinul cam pișcă; 4. fig. a înțepa, a fi caustic: el pișcă și mușcă; 5. fam. a fura: ea cam pișcă. [Și pițigà = it. PIZZICARE].

pișcă’n-floare m. numele bucovinean al grangurului.

pișc și (Trans. și) píțig, a v. tr. (cp. cu mișc și cu it. pizzicare, a pișca. V. pițigoĭ). Cĭupesc, apuc pelea cuĭva cu vîrfu degetelor și o strîng ca să-l doară. Eŭf. Iron. Bat, lovesc: l-a cam pișcat la poliție. Mușc, împung (vorbind de puricĭ ș. a.). Împung, înțep (vorbind de băuturĭ): acest vin pișcă de (saŭ la) limbă. Fig. Fam. Împung cu vorba, trag un sfichĭ. Cĭupesc, fur cîte ceva. V. refl. Luna se pișcă, începe a descrește.

pișcă’n-floáre saŭ -florĭ m. fără pl. Buc. Gangur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcării; pl. pișcări

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

arată toate definițiile

Intrare: pișcare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcare
  • pișcarea
plural
  • pișcări
  • pișcările
genitiv-dativ singular
  • pișcări
  • pișcării
plural
  • pișcări
  • pișcărilor
vocativ singular
plural
Intrare: pișca
verb (VT17)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pișca
  • pișcare
  • pișcat
  • pișcatu‑
  • pișcând
  • pișcându‑
singular plural
  • pișcă
  • pișcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pișc
(să)
  • pișc
  • pișcam
  • pișcai
  • pișcasem
a II-a (tu)
  • piști
(să)
  • piști
  • pișcai
  • pișcași
  • pișcaseși
a III-a (el, ea)
  • pișcă
(să)
  • piște
  • pișca
  • pișcă
  • pișcase
plural I (noi)
  • pișcăm
(să)
  • pișcăm
  • pișcam
  • pișcarăm
  • pișcaserăm
  • pișcasem
a II-a (voi)
  • pișcați
(să)
  • pișcați
  • pișcați
  • pișcarăți
  • pișcaserăți
  • pișcaseți
a III-a (ei, ele)
  • pișcă
(să)
  • piște
  • pișcau
  • pișca
  • pișcaseră
pisca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pișcă-n-floare
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcă-n-floare
  • pișcă-n-floare
plural
genitiv-dativ singular
  • pișcă-n-floare
  • pișcă-n-floare
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcă-n-flori
  • pișcă-n-flori
plural
genitiv-dativ singular
  • pișcă-n-flori
  • pișcă-n-flori
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pișcă-n-floare pișcă-n-flori

  • surse: DLRLC Șăineanu, ed. VI Scriban un exemplu
    exemple
    • Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.
      surse: DLRLC

etimologie: