petea^[1] sf vz beteală

PETEA, petele, s. f. (Transilv.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. folosită ca podoabă în părul fetelor sau la pălăriile băieților. Peteaua-i haină ușoară, Bate vîntul și-o doboară. MARIAN, NU. 707. Na-ți petea din părul meu Și-ți leagă drăguțul tău. ȘEZ. XIX 50.

PETEA, petele, s. f. (Reg.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. și care se poartă ca podoabă în păr sau la pălărie. – Din petele (pl. lui peteală).

peteá f., pl. ele (d. peteală). Trans. Panglică de care atîrnă monete saŭ mărgele ca podoabă a capuluĭ la fete. V. partă.

betea^[1] sf vz beteală

beteală sf [At: ODOBESCU, S. III, 195 / V: pe~ / Pl: ~ele / E: ngr πετάλενογ] 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. 2 Podoabă din beteală (1) (pentru mirese). 3 (Bot; reg) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). 4 (Bot; îs) ~la-miresei Floare nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Mătasea porumbului.

peteală sf vz beteală

peteauă^[1] sf vz beteală

peți vt(a) [At: ANON. CAR. / Pzi: ~țesc / E: ml petere] 1-2 (C. i. persoane de sex feminin) A cere în căsătorie (pentru sine sau) pentru altcineva, de obicei adresându-se părinților sau rudelor fetei. 3 (Reg; c. i. afaceri, tranzacții) A intermedia.

pitea^2[1] sf vz beteală

piteauă^[1] sf vz beteală

beteală s.f. 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese, brazi de Crăciun etc.). Mirele... avea un smoc mare de beteală în piept (GAN.). 2 (bot.; reg.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). ♦ Mătasea porumbului. • pl. -ele, (pop.) -i. și peteală s.f. /<ngr. πετάλιο(υ).

BETEALĂ sf. Podoabă alcătuită din fire lungi de aur sau de argint ce poartă miresele pe cap în ziua nunții: mireasa... cu flori și cu ~ de aur în păru-i negru (CAR.) [👉 PETEALĂ].

BETEALĂ s. f. Mănunchi de fire lungi de metal de culoarea aurului sau a argintului, cu care se împodobesc de obicei miresele la cununie. Venea... alaiul de nuntă, cu Dinu și Florica în frunte, gătiți cu flori și cu beteală. BUJOR, S. 34. ◊ (În metafore și comparații) Trec razele, cu străluciri ca de beteală. CAMIL PETRESCU, V. 98. Betelele lunii pline se revarsă peste vechi orășele adormite. M. I. CARAGIALE, C. 38. Un strop de-argint a lunecat Și, cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subțire de beteală. TOPÎRCEANU, M. 65. Liniile șerpuite ale rîurilor se desprindeau ca fire crețe de beteală argintie. ODOBESCU, S. III 195. – Variantă: peteală (SADOVEANU, Z. C. 331, EMINESCU, O. I 82) s. f.

PETEALĂ s. f. V. beteală.

PEȚI, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere în căsătorie o fată. Și cînd o văd, îngălbinesc; Și cînd n-o văd, mă-mbolnăvesc. Iar cînd merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. COȘBUC, P. I 118. O peți de la tatăl ei... și învoiala se și făcu. ISPIRESCU, L. 33. Însărcină pe cel mai fruntaș din boierii săi ca să se ducă și să-i pețească mireasă pe una din fetele lui Alb-împărat. POPESCU, B. I 3. ◊ Absol. Feciorul împăratului, care umbla a peți o văzu... și-și puse în gînd s-o ieie de nevastă. ȘEZ. V 66. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450.

BETEALĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteală s. f.] – Ngr. petali.

BETEALĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali

A PEȚI ~esc tranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere

beteală f. vălul de fire (de aur sau de argint) ce poartă miresele pe cap, în ziua cununiei. [Gr. mod. PETÁLI, foaie de aur].

pețì v. a cere în căsătorie. [Lat. PETESCERE, a cere (românește cu sensul restrâns)].

1) peteálă (est) și beteálă (vest) f., pl. (inuzitat) elĭ (ngr. petáli [vsl. petálo], foiță. V. petală). Fire lungĭ și turtite de aur saŭ de argint cu care miresele îșĭ împodobesc capu.

2) peteálă f., pl. elĭ (cp. cu pată, pete, adică „albeață la ochĭ”). Dos. Lovitură, albeață?

pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc.

beteală s. f., g.-d. art. betelii

peți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețesc, 3 sg. pețește, imperf. 1 pețeam; conj. prez. 1 sg. să pețesc, 3 să pețească

beteală s. f., g.-d. art. betelii

peți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețesc, imperf. 3 sg. pețea; conj. prez. 3 să pețească

beteală s. f., g.-d. art. betelii

peți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețesc, imperf. 3 sg. pețea; conj. prez. 3 sg. și pl. pețească

beteală

beteală (-eli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului romîn imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.

peți (pețesc, pețit), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie. Lat. petĕre (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Pușcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomană”, it. pezzente „cerșetor”, sp., port. pedir. – Der. pețit, s. n. (cerere în căsătorie); pețitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii); pețitoare, s. f. (mijlocitoare de căsătorii); pețitorie, s. f. (pețit; îndeletnicirea de a peți).

PEȚEA, lac cu apă termală (26-30°C) situat în stațiunea balneoclimaterică „1 Mai” lâmgă Oradea; 0,4 ha. Ad. max.: 4,5 m. Relicte terțiare de faună (melcul Melanopsis parreyssi) și floră (nufărul Nymphae lotus var. thermalis). Aici se întâlnește și endemismul roșioara de apă caldă (Scardinius racovitzii). Rezervație naturală.

peți, pețesc v. t. (intl.) a trăda, a denunța.

BETEALA-REGINEI s. v. drăgaică, sânziană albă.

BETEALĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).

PEȚI vb. a cere, (pop.) a împeți, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinți.)

beteala-reginei s. v. DRĂGAICĂ. SÎNZIANĂ ALBĂ.

BETEALĂ s. (reg.) tel. (~ miresei.)

PEȚI vb. a cere, (pop.) a împeți, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinți.)

peteá, petele, (petia), s.f. 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale. 2. Dantelă, voal: „Cu cornu' năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea, 1924, II: 120). – Din peteală, beteală (Scriban, DLRM).

petea, petele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu, 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu’ năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea, 1924, II: 120). – Din peteală, beteală (Scriban, DLRM).

petea, -ele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu’ năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea 1924 II: 120). – Din beteală.