PETEA, petele, s. f. (Transilv.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. folosită ca podoabă în părul fetelor sau la pălăriile băieților. Peteaua-i haină ușoară, Bate vîntul și-o doboară. MARIAN, NU. 707. Na-ți petea din părul meu Și-ți leagă drăguțul tău. ȘEZ. XIX 50.

PETEA, petele, s. f. (Reg.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. și care se poartă ca podoabă în păr sau la pălărie. – Din petele (pl. lui peteală).

peteá f., pl. ele (d. peteală). Trans. Panglică de care atîrnă monete saŭ mărgele ca podoabă a capuluĭ la fete. V. partă.

peteá, petele, (petia), s.f. 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale. 2. Dantelă, voal: „Cu cornu' năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea, 1924, II: 120). – Din peteală, beteală (Scriban, DLRM).

petea, petele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu, 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu’ năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea, 1924, II: 120). – Din peteală, beteală (Scriban, DLRM).

petea, -ele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu’ năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea 1924 II: 120). – Din beteală.