PERTINENT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

pertinent, ~ă a [At: KLOPȘTOCK, F. 313 / Pl: ~nți, ~e / E: fr pertinent] 1 (Jur) Care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei. 2 Potrivit. 3 (Liv) Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba. 4 Care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze Si: convenabil, nimerit, potrivit. 5 (Pex) Care denotă profunzime, competență. 6 (D. elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. 7 (D. elemente fonetice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor.

PERTINENT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. (Livr.) Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) Care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. – Din fr. pertinent.

PERTINENT, -Ă adj. 1. (Jur.) Care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. ♦ (Liv.) Convenabil, potrivit, nimerit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ Trăsătură pertinentă = caracteristică fonetică permițînd prin ea singură distingerea unei unități de alta. [Cf. fr. pertinent, lat. pertinens].

PERTINENT, -Ă adj. 1. (jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. ◊ convenabil, nimerit; judicios. 2. (despre elemente lingvistice) dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ◊ (despre elemente fonice) care permite diferențierea semnificațiilor. 3. (inform.; despre o informație, un document) care satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. (< fr. pertinent, lat. pertinens)

PERTINENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se potrivește perfect; pe potrivă; adecvat. 2) (despre elemente ale limbii) Care este dotat cu o anumită funcție în cadrul unui microsistem. /<fr. pertinent, lat. pertinens

*pertinént, -ă adj. (lat. pértinens, -éntis. V. imper- și con-tinent). Foarte potrivit (aplicabil) lucruluĭ: rațiune pertinentă. Adv. În mod pertinent, cu mare potrivire, competență saŭ certitudine: a ști, a afirma pertinent (fals pertinamente) un lucru.

pertinent adj. m., pl. pertinenți; f. pertinentă, pl. pertinente

pertinent adj. m., pl. pertinenți; f. pertinentă, pl. pertinente

pertinent adj. m., pl. pertinenți, f. sg. pertinentă, pl. pertinente

PERTINENT adj. v. adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice.

pertinent adj. v. ADECVAT. BINEVENIT. BUN. FAVORABIL. FERICIT. INDICAT. NIMERIT. OPORTUN. POTRIVIT. PRIELNIC. PROPICE.

PERTINENT, -Ă adj. (cf. fr. pertinent, lat. pertinens): în sintagmele element lingvistic pertinent și trăsătură pertinentă (v.).

TRĂSĂTURĂ PERTINENTĂ s. f. + adj. (< tras + suf. -ătură + pertinentă, cf. fr. pertinent, lat. pertinens): caracteristică fonetică ce permite prin ea singură distingerea unei unități lingvistice de o altă unitate lingvistică.