2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

personificare sf [At: FILIMON, CR. I, 14 / Pl: ~cări / E: personifica] 1-2 (Figură de stil care constă într-o) atribuire de însușiri omenești unui obiect, unui animal, unui fenomen din natură. 3 Evocare, reprezentare a trăsăturilor unei persoane. 4 (Pex) Simbolizare. 5 (Urmat de determinări în genitiv) Exemplificare printr-o persoană (1) sau printr-un personaj a unei calități, a unui caracter, a unui defect pe care acea persoană sau acel personaj le posedă în cel mai înalt grad Si: încarnare, întruchipare, întrupare, (înv) personificație. corectată

PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. 1. Faptul de a personifica; figură stilistică prin care se atribuie unui lucru, unui animal, unui fenomen din natură însușiri omenești. Astfel, cît de gingașă, șăgalnică și frumoasă în poezia «Vîntul» e personificarea vîntului prin flăcăul cu blonde plete ce se joacă cu fetele în luncă. GHEREA, ST. CR. III 302. 2. Întruchipare, întrupare, incarnare. Faust al lui Goethe e personificarea nemărginitului dor de a pătrunde în toate tainele naturii. IONESCU-RION, C. 71.

PERSONIFICÁRE s.f. 1. Faptul de a personifica; personificație. ♦ Figură de stil prin care se atribuie ființelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii și chiar unor idei abstracte însușiri și manifestări ale omului. V. prozopopee. 2. Întruchipare, încarnare. [< personifica].

PERSONIFICÁRE s. f. 1. faptul de a personifica; personificație. ◊ figură de stil prin care se atribuie ființelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii, chiar unor idei abstracte însușiri omenești. 2. întruchipare. (< personifica)

PERSONIFICÁRE ~ări f. 1) v. A PERSONIFICA. 2) Figură de stil constând din atribuirea unui animal sau unui obiect însușiri omenești. /v. a personifica

personificare f. acțiunea de a personifica și rezultatul acestei acțiuni.

PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

personifica vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~ia / Pzi: personific / E: fr personnifier] 1 (D. lucruri, animale, fenomene) A evoca, a reprezenta trăsăturile unei persoane (1). 2 (C. i. lucruri, animale, fenomene) A atribui însușiri omenești Si: (rar) a personaliza, (înv) a personisi. 3 (Pex) A simboliza. 4 A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva, a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj, care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect Si: a încarna, a întruchipa, a întrupa.

PERSONIFICÁ, personific, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absolut) A trata lucrurile, animalele, fenomenele ca pe niște oameni vii, atribuindu-le însușiri omenești. În personificările artistice, ca și în comparații, există doi termeni diferiți: unulceea ce e de personificat și altul ceea ce personifică. GHEREA, ST. CR. III 299. ◊ Refl. impers. Trebuie ca termenii personificării să fie cît se poate de deosebiți: nu se personifică un codru printr-un crîng, nici invers. GHEREA, ST. CR. III 301. 2. A întrupa, a întruchipa. Geniul grec... i-a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului] personificîndu-i în zeul Prometheus. GHEREA, ST. CR. III 189. Personificase într-însul tot meritul deșteptării naționale. GHICA, A. 38.

PERSONIFICÁ vb. I. tr. 1. A atribui unui lucru, unui animal etc. însușiri omenești. 2. A realiza, a contura perfect un personaj, o idee etc.; a întruchipa. [P.i. personífic. / cf. it. personificare, fr. personnifier].

PERSONIFICÁ vb. tr. 1. a atribui unui lucru, unui animal, fenomen etc. însușiri omenești; a personaliza. 2. a realiza, a contura perfect un personaj, o idee etc.; a întruchipa, a încarna. (< fr. personnifier, it. personificare)

A PERSONIFICÁ personífic tranz. 1) (animale, plante, fenomene, lucruri) A înzestra cu însușiri omenești; a umaniza. 2) (caractere, calități, defecte etc.) A prezenta dând expresie materială; a exemplifica printr-o persoană sau printr-un personaj; a întruchipa; a întrupa; a incarna. El personifică onestitatea. /<fr. personnifier

personificà v. a atribui unui lucru neînsuflețit caracterul, sentimentele unei persoane reale: păgânii personificau toate forțele naturei.

*personífic, a v. tr. (d. persoană și -fic ca’n edi-fic; fr. personnifier). Atribuĭ unuĭ lucru saŭ uneĭ ființe abstracte figura, sentimentele, vorba uneĭ persoane: Boileau în pĭesa „le Lutrin (Strana)” a personificat în glumă Trîndăvia. Pin anal. Reprezent supt trăsăturile uneĭ persoane un lucru saŭ o ființă abstractă: pictoriĭ personifică timpu supt trăsăturile unuĭ bătrîn armat c’o coasă. Realizez, întrunesc în mine: acest tînăr personifică toată vitejia strămoșilor luĭ.

*personificațiúne f. (fr. personification). Acțiunea de a personifica. Lucru personificat. Ret. Prozopopeĭe. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri

personificáre s. f., g.-d. art. personificării; pl. personificări

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică

arată toate definițiile

Intrare: personificare
personificare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • personificare
  • personificarea
plural
  • personificări
  • personificările
genitiv-dativ singular
  • personificări
  • personificării
plural
  • personificări
  • personificărilor
vocativ singular
plural
Intrare: personifica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • personifica
  • personificare
  • personificat
  • personificatu‑
  • personificând
  • personificându‑
singular plural
  • personifică
  • personificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • personific
(să)
  • personific
  • personificam
  • personificai
  • personificasem
a II-a (tu)
  • personifici
(să)
  • personifici
  • personificai
  • personificași
  • personificaseși
a III-a (el, ea)
  • personifică
(să)
  • personifice
  • personifica
  • personifică
  • personificase
plural I (noi)
  • personificăm
(să)
  • personificăm
  • personificam
  • personificarăm
  • personificaserăm
  • personificasem
a II-a (voi)
  • personificați
(să)
  • personificați
  • personificați
  • personificarăți
  • personificaserăți
  • personificaseți
a III-a (ei, ele)
  • personifică
(să)
  • personifice
  • personificau
  • personifica
  • personificaseră
personifia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

personificare

  • 1. Faptul de a personifica.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: personificație
    • 1.1. prin specializare Figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești.
      surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Astfel, cît de gingașă, șăgalnică și frumoasă în poezia «Vîntul» e personificarea vîntului prin flăcăul cu blonde plete ce se joacă cu fetele în luncă. GHEREA, ST. CR. III 302.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Faust al lui Goethe e personificarea nemărginitului dor de a pătrunde în toate tainele naturii. IONESCU-RION, C. 71.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi personifica
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

personifica personifia

  • 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: personaliza umaniza attach_file 2 exemple
    exemple
    • În personificările artistice, ca și în comparații, există doi termeni diferiți: unul – ceea ce e de personificat și altul ceea ce personifică. GHEREA, ST. CR. III 299.
      surse: DLRLC
    • reflexiv impersonal Trebuie ca termenii personificării să fie cît se poate de deosebiți: nu se personifică un codru printr-un crîng, nici invers. GHEREA, ST. CR. III 301.
      surse: DLRLC
  • 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană sau printr-un personaj care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: incarna întruchipa întrupa attach_file 2 exemple
    exemple
    • Geniul grec... i-a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului] personificîndu-i în zeul Prometheus. GHEREA, ST. CR. III 189.
      surse: DLRLC
    • Personificase într-însul tot meritul deșteptării naționale. GHICA, A. 38.
      surse: DLRLC

etimologie: