PERSONIFICA, personific, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absolut) A trata lucrurile, animalele, fenomenele ca pe niște oameni vii, atribuindu-le însușiri omenești. În personificările artistice, ca și în comparații, există doi termeni diferiți: unul – ceea ce e de personificat și altul ceea ce personifică. GHEREA, ST. CR. III 299. ◊ Refl. impers. Trebuie ca termenii personificării să fie cît se poate de deosebiți: nu se personifică un codru printr-un crîng, nici invers. GHEREA, ST. CR. III 301. 2. A întrupa, a întruchipa. Geniul grec... i-a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului] personificîndu-i în zeul Prometheus. GHEREA, ST. CR. III 189. Personificase într-însul tot meritul deșteptării naționale. GHICA, A. 38.