2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima.V. perima.

PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima.V. perima.

perimare sf [At: PR. DREPT, 808 / Pl: ~mări / E: perima] 1 (Jur) Stingere a unei acțiuni, a unei căi de atac, a unei executări silite în cadrul procesului civil, din cauza depășirii termenului legal Si: perempțiune. 2 Ieșire din uz. 3 Învechire. 4 Demodare.

PERIMÁRE, perimări, s. f. Învechire, demodare, ieșire din uz. ◊ (Jur.) Stingere a unui proces pentru nelucrare în termenul legal, însă numai în fața instanței respective; peremțiune.

PERIMÁRE s.f. Faptul de a se perima. [< perima].

PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

perima vr [At: ALEXI, W. / Pzi: 3 ~ează, ~ri / E: fr périmer] 1 (Jur; d. acțiuni, căi de atac, executări silite în procese civile) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. 2 (D. idei, concepții, teorii etc.) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă. 3 A ieși din uz. 4 A se înveseli. 5 A se demoda. corectată

PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A se învechi, a ieși din uz; a nu mai fi actual, curent; a se demoda. ♦ (Jur.; despre un proces, un recurs etc.) A se stinge pentru nelucrare în termenul legal, însă numai în fața instanței respective.

PERIMÁ vb. I. refl. (Despre idei, teorii etc.) A se învechi, a se demoda, a ieși din uz. ♦ (Jur.; despre un proces) A se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. [< fr. périmer, cf. lat. perimere – a anula].

PERIMÁ vb. refl. (despre idei, teorii etc.) a se învechi, a se demoda, a ieși din uz. ◊ (jur.; despre un proces) a se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. (< fr. périmer, lat. perimere)

A SE PERIMÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre idei, concepții) A-și pierde valoarea o dată cu trecerea timpului; a deveni neactual. 2) (despre acțiuni judiciare) A se anula în mod automat din cauza depășirii termenului prevăzut de lege. /<fr. périmer

perimà v. Jur. a se pierde un proces din lipsă de urmărire la timp.

*periméz (mă) v. refl. (fr. périmer, d. lat. pér-imo, -imere, -emptum, a nimici, d. émere, a cumpăra. V. iredent, peremptoriŭ, prompt). Jur. Mă sting pin prescripțiune, vorbind de o procedură. Pin ext. Perd valoarea din cauza expirăriĭ terminuluĭ de valabilitate, vorbind de bilete, de mandate ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri

perimáre s. f., g.-d. art. perimării; pl. perimări

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză

perimá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. perimeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERIMÁRE s. 1. demodare, învechire. (~ unor practici.) 2. (JUR.) perempțiune. (~ unui act de procedură.)

PERIMARE s. 1. demodare, învechire. (~ unor practici.) 2. (JUR.) perempțiune. (~ unui act de procedură.)

PERIMA vb. a se demoda, a se învechi. (Aceste practici s-au ~.)

Intrare: perimare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perimare
  • perimarea
plural
  • perimări
  • perimările
genitiv-dativ singular
  • perimări
  • perimării
plural
  • perimări
  • perimărilor
vocativ singular
plural
Intrare: perima
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • perima
  • perimare
  • perimat
  • perimatu‑
  • perimând
  • perimându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • perimea
(să)
  • perimeze
  • perima
  • perimă
  • perimase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • perimea
(să)
  • perimeze
  • perimau
  • perima
  • perimaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)