PEON¹, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

peon¹ sm [At: ANTONESCU, D. / P: pe-on / Pl: ~i / E: fr péon, sp péon] Muncitor agricol sărac din America de Sud căzut în semirobie din cauza datoriilor Si: clăcaș.

peon² sm [At: DN³ / P: pe-on / Pl: ~i / E: fr péon] (Lit) 1 Picior metric format din patru silabe, una accentuată și trei neaccentuate. 2 (Îs) ~ unu (sau doi, trei, patru) Picior metric de patru silabe cu accentul pe prima, sau pe a doua, a treia, a patra silabă.

PEON¹, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină, aflat într-o dependență înrobitoare față de moșieri (din cauza datoriilor). [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

PEON² s.m. Picior de vers clasic de patru silabe, dintre care trei sunt scurte și una lungă. [Pron. pe-on. / < fr. péon, lat. paeon, cf. gr. paion < Paion – epitet al lui Apolo].

PEON¹ s.m. (În America Latină) Muncitor agricol sărac, căzut în semirobie din cauza datoriilor; clăcaș; semiiobag. [Pron. pe-on. / < fr. péon, sp. peon].

PEON² s. m. picior de vers (antic) solemn, de patru silabe, dintre care una lungă și trei scurte. (< fr. péon, lat. paeon, gr. paion)

PEON¹ s. m. muncitor agricol sărac din America Latină. (< fr. péon, sp. peon)

PEON² ~i m. Picior de vers clasic, format din patru silabe, dintre care una lungă. [Sil. pe-on] /<fr. péon, lat. paeon

PEON¹ ~i m. (în America Latină) Țăran sărac, care muncește cu ziua la un moșier. [Sil. pe-on] /<fr. péon, sp. peón

peon s. m., pl. peoni

peon s. m., pl. peoni

peon s. m., pl. peoni

peon (pean) (< gr. παιάν, din Παίων, epitet al lui Apollo, în calitate de vindecător) (în prozodia* antică) picior (1) alcătuit din 4 silabe, dintre care una lungă și trei scurte, în diverse combinații: p. I (π. πρῶτος) -UUU; p. II (π. δεύτος) U-UU; p. III (π. τρίτος) UU-U; p. IV (π. τέταρτος) UUU-.

PEON gr. ∏αίων, cf. ∏αιῷν „vindecătorul”, epitetul lui Apollo, sau < etnic ∏αίονες. Peon m-te (17 A III 64), sau cu fonetism mold. e < i, din Pionie.