2 intrări

17 definiții

PARÓLĂ, parole, s. f. 1. Cuvânt convențional secret sau formulă convențională secretă folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificați de alți militari care cunosc consemnul. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secretă de recunoaștere. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere folosit de membrii unei organizații conspirative. ♦ (Inform.) Cuvânt-cheie care permite accesul la informația dintr-un fișier sau o bază de date. 2. (Rar) Promisiune, legământ, angajament; cuvânt de onoare. ◊ Loc. vb. A-și da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite. 3. (Înv.) Cuvânt, vorbă; afirmație, spusă. 4. (Înv.) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.

PARÓLĂ, parole, s. f. 1. Cuvânt convențional secret sau formulă convențională secretă folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificați de alți militari care cunosc consemnul. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secretă de recunoaștere. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere folosit de membrii unei organizații conspirative. 2. (Rar) Promisiune, legământ, angajament; cuvânt de onoare. ◊ Loc. vb. A-și da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite. 3. (Înv.) Cuvânt, vorbă; afirmație, spusă. 4. (Înv.) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.

PARÓLĂ, parole, s. f. 1. Cuvînt secret folosit de militarii care au anumite misiuni (gardă, curier etc.) pentru a fi recunoscuți de alți militari care cunosc acest cuvînt. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvîntul secret de recunoaștere. ♦ Cuvînt de recunoaștere, convențional și secret, între membrii unei organizații conspirative. 2. (Franțuzism învechit) Cuvînt, vorbă; cuvînt de onoare. Dacă avem libertatea parolii în camere, libertatea presei, credem că totul este aici. BOLINTINEANU, O. 257. Hotărî ca a doua zi să fie gata de a se cununa cu tînărul polon, către care era angagiată parola sa de domn. NEGRUZZI, S. I 107. ◊ Expr. A-și da parola = a-și da cuvîntul; a se angaja, a promite, v. cuvînt. Nu este secretul meu și nici n-am dat parola să tac. BOLINTINEANU, O. 346. Pe parola mea de onoare = pe cuvîntul meu de onoare, v. onoare. Nu tremura! Pe parola mea de onoare, ești scăpat. CARAGIALE, O. I 175. ♦ (Impropriu) Lozincă. Parole revoluționare decorează fațada fabricii. SAHIA, U.R.S.S. 84. 3. (Învechit) Numele unui dans. Ș-apoi, din vreme în vreme-și anina poalele anteriului în brîu, își azvîrlea papucii... și giuca parola. ALECSANDRI, T. 82.

parólă s. f., g.-d. art. parólei; pl. paróle

PARÓLĂ s. v. afirmație, angajament, asigurare, conversație, convorbire, cuvânt, declarație, dialog, discuție, făgăduială, făgăduință, legământ, mărturisire, promisiune, relatare, spusă, vorbă, zisă.

PARÓLĂ s. formulă. (Nu cunoaște ~.)

PARÓLĂ s.f. Cuvânt secret, convențional, folosit de militari pentru a se recunoaște. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere între membrii unei organizații conspirative. [< fr. parole].

PARÓLĂ s. f. cuvânt secret, convențional, mijloc de recunoaștere de către militari, de către depunătorii pe librete de economii la purtător sau între membrii unei organizații conspirative. (< fr. parole, it. parola, germ. Parole)

parólă (paróle), s. f.1. Legămînt, angajament. – 2. Cuvînt de onoare. – Mr. parolă. It. parola, fr. parole, cf. tc., bg. parola „legămînt”. Cu acest sens, de la începuturile sec. XVIII. – Der. parolist, s. m. (om de onoare, cavaler).

PARÓLĂ ~e f. 1) Cuvânt sau formulă convențională secretă, folosită de militari sau de membrii unei organizații conspirative pentru identificarea reciprocă. 2) rar Promisiune solemnă; cuvânt de onoare. /<fr. parole, lat. parola, germ. Parole

parolă f. 1. promisiune verbală, cuvânt: a da parola sa; parolă de onoare, se zice, în vorbire, spre a afirma ceva cu tărie; 2. lozincă (= fr. parole).

*parólă f., pl. e (rus. parólĭ, fr. paróle, d. lat. parábola, parabolă, învățătură, de unde s’a făcut *parabla, paraula, parole, ca’n rom. lăuruscă, fiulă, staul, sulă. V. palavră, parlament). Cuvînt de promisiune: șĭ-a dat parola (N. Cost. 2, 58 și 92). Lozincă, cuvînt de ordine pe care militariĭ îl pronunță ca să fie recunoscuțĭ de o santinelă.

PAROLÁ, parolez, vb. I. Tranz. A securiza un dispozitiv, o instalație etc. cu ajutorul unei parole. – De la parolă.

parolá (a ~) vb., ind. prez. 3 paroleáză


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

parólă s. f., g.-d. art. parólei; pl. paróle

PARO s. formulă. (Nu cunoaște ~.)

paro s. v. AFIRMAȚIE. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. CUVÎNT. DECLARAȚIE. DIALOG. DISCUȚIE. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. LEGĂMÎNT. MĂRTURISIRE. PROMISIUNE. RELATARE. SPUSĂ. VORBĂ. ZISĂ.

Intrare: parolă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paro
  • parola
plural
  • parole
  • parolele
genitiv-dativ singular
  • parole
  • parolei
plural
  • parole
  • parolelor
vocativ singular
plural
Intrare: parola
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • parola
  • parolare
  • parolat
  • parolatu‑
  • parolând
  • parolându‑
singular plural
  • parolea
  • parolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • parolez
(să)
  • parolez
  • parolam
  • parolai
  • parolasem
a II-a (tu)
  • parolezi
(să)
  • parolezi
  • parolai
  • parolași
  • parolaseși
a III-a (el, ea)
  • parolea
(să)
  • paroleze
  • parola
  • parolă
  • parolase
plural I (noi)
  • parolăm
(să)
  • parolăm
  • parolam
  • parolarăm
  • parolaserăm
  • parolasem
a II-a (voi)
  • parolați
(să)
  • parolați
  • parolați
  • parolarăți
  • parolaserăți
  • parolaseți
a III-a (ei, ele)
  • parolea
(să)
  • paroleze
  • parolau
  • parola
  • parolaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)