PARIGORÍE, parigorii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Mângâiere, consolare. ♦ Loc. adv. În (sau de-o) parigorie = ca să facă pe voia cuiva, de hatârul cuiva; p. ext. de formă, într-o doară. 2. Prostie, aiureală, zăpăceală. – Din ngr. parighoria.

parigorie sf [At: CANTEMIR, IST. 292 / V: (înv) pali~, ~reg~ / A și: ~orie / Pl: ~ii / E: ngr παρηγορία] 1 (Îrg) Mângâiere. 2 (Îrg) Consolare. 3 (Îlav) În (sau de-o) ~ De hatârul cuiva. 4 (Îal; pex) De formă. 5 (Mol) Măgulire. 6 Prostie.

PARIGORÍE, parigorii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Mângâiere, consolare. ◊ Loc. adv. În (sau de-o) parigorie = ca să facă pe voia cuiva, de hatârul cuiva; p. ext. de formă, într-o doară. 2. Prostie, aiureală, zăpăceală. – Din ngr. parighoría.

PARIGORÍE, parigorii, s. f. (Învechit) Mîngîiere, consolare. Sărmanul doctor ultima rețetă scrie Celui care e pe ducă, numai de parigorie. DEMETRESCU, O. 42.

parigorie f. mângăiere (luat mai mult ironic). [Gr. mod.].

parigoríe f. (ngr. parigoria, vgr. paregoria. V. alegorie). Vechĭ. Mîngîĭere. Azĭ fam. și iron. Mîngîĭere zadarnică. Parigorie de om bolnav (saŭ mort), zadarnică mîngîĭere saŭ speranță. – Și palig-.

paligorie sf vz parigorie

paregorie sf vz parigorie

paligoríe, V. parigorie.

parigoríe (înv., reg.) s. f., art. parigoría, g.-d. art. parigoríei; pl. parigoríi, art. parigoríile

parigoríe s. f., art. parigoría, g.-d. art. parigoríei; pl. parigoríi, art. parigoríile

PARIGORÍE s. v. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere.

parigorie s. v. ALINARE. CONSOLARE. ÎMBĂRBĂTARE. ÎNCURAJARE. MÎNGÎIERE.

parigoríe (parigoríi), s. f. – 1. Consolare. – 2. Iluzie, himeră. – Mr. părigurie. Ngr. παρηγορία (Gáldi 222), cf. alb. parigori. – Der. parigorisi, vb. (a consola), din ngr. παρηγορῶ, viit. παρηγορήσω.