paragen sn vz paragină¹ corectat(ă)

paragin sn vz paragină¹ corectat(ă)

paragină¹ sf [At: (a. 1725) URICARIUL, VII, 16 / V: (înv) ~gen sn, paragin sn, păragen sn, păr~, (reg) părang~, părăg~ / Pl: ~ni, ~ne, (reg) părăgini / E: cf mg parrag] 1-2 Pământ (care nu a fost lucrat niciodată sau) care a fost lăsat multă vreme nelucrat, neîngrijit Si: părăgineală, pârloagă, țelină (îrg) ogor, (reg) părăginitură. 3 Teren neproductiv. 4 Ruină. 5 Construcție dărăpănată Si: dărăpănătură. 6-7 (Stare de) părăsire a unui teren, a unei construcții etc. Si: (asr) neîngrijire.

paragină² sf vz părangină^1[1] modificată

parangin sn vz părangină¹

parangină sf vz părangină¹

parlagină¹ sf vz părangină¹ corectat(ă)

păpărangină sf vz părangină¹

păragenă^[1] sf vz paragină¹

păragină¹ sf vz paragină¹ corectat(ă)

păragină² sf vz părangină¹

părangână sf vz părangină¹

părangină¹ sf [At: LB / V: parag~, parangin sn, par~, parlag~, părag~, părăg~, ~gână, părlag~, părla~, păpăra~ / E: ns cf paragină¹, pătlagină] (Bot; reg) 1 Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 2 (Îf parangină) Iarba-Sfintei-Mării (Hierochloë odorata). 3 (Îf paragină) Trestie de câmp (Calamagrostis epigeios). 4 (Îf parangin) Tremurătoare (Briza media).

părangină² sf vz paragină¹

părăgeni v vz părăgini

părăgi v vz părăgini

părăgină² sf vz părangină¹

părăgină sf vz părangină¹

părăgină¹ sf vz paragină¹

părăgini [At: ALECSANDRI, T. 279 / V: ~ăgi, (reg) ~geni / E: paragină¹] 1 vr (D. construcții) A ajunge în stare de paragină¹ Si: a se dărăpăna, a se ruina. 2 vr (Fig) A ajunge într-o stare de decădere Si: a se distruge, a se prăpădi. 3-4 vtr (A face un teren să ajungă sau) a ajunge în paragină¹ din lipsă de îngrijire. 5 vt (Fig) A lăsa ceva în părăsire, uitat cu totul.

părlagină¹ sf vz părangină¹

părlangină sf vz părangină¹

PARAGINĂ, paragini, s. f. 1. Loc părăsit, lăsat necultivat, teren acoperit de buruieni; pîrloagă, moină. Și cîmpul e deșert. Un zid neterminat, Paragină, miros de cucută. BENIUC, V. 108. Era atîta pămînt încît era mai multă paragină decît arătură. SADOVEANU, E. 27. ◊ Fig. Cărările lumii se ridică spre creștete, Se desfac din paragini deșteptate popoare. DEȘLIU, G. 54. ◊ (Adjectival) Într-o vie paragină își făcuse culcușul o vulpe. ISPIRESCU, la TDRG. Se întoarce în curte, o curte paragină de mahala, și aprinde un chibrit, CARAGIALE, O. II 87. ♦ Ruină, dărăpănătură. Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24. 2. Stare de părăsire, de neîngrijire a unui teren sau a unei clădiri. Hotărîrea [lui Tudor] era să clădească iar casa risipită și să ridice din paragină livada lui Ionașcu. SADOVEANU, O. VII 103. – Pl. și: părăgini (VLAHUȚĂ, la TDRG). – Variantă: păragină (ODOBESCU, S. III 322) s. f.

PĂRANGINĂ s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lungi, cu floarea în formă de spic des, plăcut mirositoare; crește prin livezi și pășuni (Anthroxanthum odoratum); vițelar.

PĂRĂGENI vb. IV v. paragini.

PĂRĂGINI, părăginesc, vb. IV. Refl. 1. A se umple de buruieni, a se sălbătici din lipsă de îngrijire, a ajunge în stare de paragină (1). ♦ Fig. A ajunge în stare rea. Așa te-ai părăginit De bine ce ai trăit. DEȘLIU, M. 53. 2. (Despre clădiri) A se ruina, a se dărăpăna. Culele – micile castele ale vîlcenilor – s-au părăginit. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: (regional) părăgeni (PAMFILE, A. R. 26) vb. IV.

PARAGINĂ ~i f. 1) Plantă erbacee cu frunze înguste și lungi, cu rădăcina puternică și ramificată, care crește, îndeosebi, pe locurile nelucrate. 2) Teren necultivat plin cu buruieni. 3) Stare a unui teren sau a unei clădiri de care nu îngrijește nimeni. /Orig. nec.

A SE PĂRĂGINI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre terenuri necultivate) A se transforma în paragină; a deveni paragină; a se acoperi cu buruieni; a se pârlogi; a se înțeleni. 2) (despre clădiri, construcții) A fi gata să se dărâme; a deveni șubred; a se șubrezi; a se dărăpăna; a se părădui. /Din paragină

A PĂRĂGINI ~esc tranz. (terenuri) A face să se părăginească; a pârlogi. /Din paragină

parágină f. 1. pământ rămas necultivat; 2. Bot. parangină. [Ung. PARAG].

parangină f. Tr. vițelar (buruiana crește prin paragini).

părăginì v. a lăsa în paragină, în părăsire.

*parágină f., pl. e și părăginĭ (ung. parag, parrag, parlag, paragină, cu term. din țelină, d. vsl. prĭelogŭ, schimbare. D. ung. vine sîrb. parlog și rut. palag, vie părăsită. V. pîrloagă). Vie părăsită. Lucru părăsit și ruinat.

parángină f., pl. e (d. paragină). Trans. Pălciană.

părăginésc (mă) v. refl. (d. paragină). Mă ruinez din cauza părăsiriĭ: via s’a părăginit.

paragină s. f., g.-d. art. paraginii; pl. paragini

părangină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păranginii; pl. părangini

părăgini (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginește, 3 pl. se părăginesc, imperf. 3 sg. se părăginea; conj. prez. 3 să se părăginească; ger. părăginindu-se

paragină s. f., g.-d. art. paraginii; pl. paragini

părangină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păranginii; pl. părangini

!părăgini (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginește, imperf. 3 sg. se părăginea; conj. prez. 3 să se părăginească

paragină s. f., g.-d. art. paraginii; pl. paragini

părangină (bot.) s. f., g.-d. art. păranginii; pl. părangini

părăgini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăginesc, imperf. 3 sg. părăginea; conj. prez. 3 sg. și pl. părăginească

paragină, gen. paraginii

paragină, -ragini.

păragină (păragini), s. f. – 1. Ruină, dărîmătură. – 2. Părăsire, abandonare. – 3. Țarină, ogor negru, țelină, pîrloagă. – 4. (Adj.) Viran, nepopulat. – Var. paragină. Origine îndoielnică. Poate în loc de *părajină < părădui. Se pune de obicei în legătură cu mag. parrag, parlag „pîrloagă”, cf. pîrlog (Cihac, II, 246; Tiktin; Candrea); dar der. este dificilă din punct de vedere fonetic (Tiktin presupune că finala o reproduce pe cea din țelină, compoziție care e puțin probabilă) și nu explică toate sensurile cuvîntului rom. Giuglea, Dacor., I, 495, prefera etimonul lat. *voraginem, încrucișat cu pîrlog sau părăsi și Conev 39 pornea de la sl. prazdĭnŭ, ambele improbabile. Pare bătătoare la ochi coincidența cu lucan. prasana, pe care Rohlfs, Ital., 359 îl explică printr-un lat. *piraginem. Der. părăgini, vb. (a părăsi; a lăsa ogorul pîrloagă; a (se) degrada, a (se) ruina); părăginos, adj. (ruinat, părăsit); parangină, s. f. (vițelar, Anthoxanthum odoratum).

PARAGINĂ s. 1. pârloagă, țelină, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Grădina a ajuns o ~.) 2. părăginire, părăsire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.) 3. v. ruină.

PĂRANGINĂ s. v. vițelar.

PĂRĂGINI vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pârlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. v. ruina.

PARAGINĂ s. 1. pîrloagă, țelină, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Grădina a ajuns o ~.) 2. părăginire, părăsire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.) 3. dărăpănătură, dărîmătură, năruitură, prăbușitură, ruină, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

părangină s. v. VIȚELAR.

PĂRĂGINI vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pîrlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul s-a ~.)

părangină, părangini, s.f. (reg.) 1. plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu flori grupate în spic, vițelar. 2. iarba-Sfintei-Mării. 3. trestie de câmp. 4. plantă denumită și tremurătoare.