parabolă² sf [At: SIBINEANU, C. 55/27 / V: (îvr) ~le / Pl: ~le / E: fr parabole, lat parabola] 1 Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix, numit focar, și de o dreaptă fixă, numită directoare. 2 (Pex) Grafic având forma unei parabole (1). 3 (Pex) Obiect cu forma unei parabole (1).

parabolă¹ sf [At: DRLU / V: (îvr) parabol sn / Pl: ~le / E: fr parabole, lat parabola] 1 Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral Si: pildă. 2 Producție literară apropiată, prin structura alegorică, de fabulă. 3 (Pex) Exprimare alegorică Vz alegorie, fabulă, metaforă.

PARABOLĂ ¹, parabole, s. f. Curba care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (numit focar) și de o dreaptă fixă (numită directoare).

PARABOLĂ², parabole, s. f. Mică povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; alegorie; p. ext. vorbire învăluită, neclară. Nu înțelegea ce voia să spună milionarul acesta cu obraz de scapet și obicinuit să se exprime în parabole obscure. C. PETRESCU, A. 306. După aceste parabole, adaose... NEGRUZZI, S. I 8.

PARABOLĂ² s.f. Linie curbă care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (focar) și de o dreaptă fixă (directoare). [< fr. parabole].

PARABOLĂ¹ s.f. Scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă. ♦ (P. ext.) Alegorie, metaforă. [< fr. parabole, cf. lat. parabola, gr. parabole – asemănare].

PARABOLĂ² s. f. curbă plană, loc geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (focar) și de o dreaptă fixă (directoare). (< fr. parabole, lat. parabola)

PARABOLĂ¹ s. f. 1. scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă. ◊ exprimare alegorică. 2. (p. ext.) alegorie. (< fr. parabole, lat. parabola, gr. parabole, comparație)

PARABOLĂ¹ ~e f. geom. Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix, numit focar, și de o dreaptă fixă, numită directoare. /<fr. parabole, lat. parabola

PARABOLĂ² ~e f. Povestioară alegorică cu conținut, de obicei, religios, având un caracter moralizator; tâlc. /<fr. parabole, lat. parabola

parabolă f. pildă, alegorie ce conține un adevăr important: parabola fiului risipitor. ║ Geom. 1. linie curbă ce rezultă din secțiunea unui con prin un plan paralel cu una din laturile sale: parabola geometrică seamănă cu o jumătate elipsă infinit de mare; 2. curbă descrisă în aer de un projectil.

*parábolă f., pl. e (vgr. parabolé, d. parabállo, arunc la o parte; lat. parábola. V. palavră; iper-bolă, balistă). Alegorie supt care se ascunde un adevăr important: parabolele luĭ Hristos. A vorbi pin parabole, a nu spune direct ceĭa ce vreĭ să spuĭ, a vorbi pin ocolurĭ. Parabolele luĭ Solomon, cartea proverbelor. Geom. Curbă plană de al doilea grad rezultată din secțiunea unuĭ con pintr’un plan paralel cu un plan tangent conuluĭ. Pin ext. Curba pe care o descrie în aer un proĭectil.

parabol sn vz parabolă¹

parabole sf vz parabolă²

parabolă s. f., g.-d. art. parabolei; pl. parabole

parabolă s. f., g.-d. art. parabolei; pl. parabole

parabolă (curbă, povestire) s. f., g.-d. art. parabolei; pl. parabole

PARABOLĂ s. învățătură, pildă, (rar) parimie, (înv.) price. (A citit o ~.)

PARABOLĂ s. pildă. (A citit o ~.)

parabolă (gr. parabolé „comparare”, „vorbire alegorică”) ca figură de stil propriu-zisă constă în citarea unui exemplu sau a unei pilde imaginare în temeiul căreia, grație analogiei (comparației), se justifică o afirmație, o teză într-o dezbatere, un mesaj (P): „Se zice că nu trebuie ca magistrații să fie trași la sorți; aceasta-i, în adevăr, cum ai alege atleții la sorți, nu pe aceia care au aptitudini fizice pentru a concura, ci pe aceia pe care i-ar favoriza norocul; sau, de asemenea, dacă s-ar trage la sorți marinarul care trebuie să țină cârma, ca și cum ar trebui ales nu cel care știe pilotajul, ci cel pe care l-a desemnat tragerea la sorți”. (Aristote II, p. 104) Sin. collatio.

PARÁBOLĂ¹ (< fr.; lat. parabola, gr. parabole „comparație”) s. f. 1. Povestire scurtă menită să pună în lumină, nu prin detaliile sale, precum alegoria, ci prin întregul ei, o învățătură morală; este una din modalitățile fundamentale de exprimare a învățăturilor și literaturii religioase de pretutindeni, întâlnită în „Vechiul Testament”, „Noul Testament”, „Coran”, literatura vedică, budistă, jainistă etc. „Noul Testament” cuprinde 28 de p. rostite de Iisus Hristos. ♦ Scriere cu caracter alegoric, asemănătoare prin structură fabulei. 2. P. ext. Alegorie.

PARÁBOLĂ² (< fr.; cuv. gr.) s. f. (GEOM.) Curbă plană obținută prin secționarea unui con cu un plan paralel cu o generatoare a conului. Este definită ca locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de o dreaptă fixă, numită directoare, și de un punct fix, numit focar. Ecuația p. este de gradul al doilea. Denumirea de p. a fost propusă de Apollonius din Perga (sec. 3 î. Hr.).