pandele sfp [At: DLR / E: nct] (Reg) Specie de prune nedefinită mai îndeaproape.

BANDIERĂ, bandiere, s. f. 1. (Înv.) Steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard. 2. (Rar) Steag al unei corporații, al unei societăți, spec. al unei corăbii. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

badieră sf vz bandieră

bandieră sf [At: ZILOT, CRON. 70 / V: (înv) badi- / P: ~di-e~ / Pl: ~re / E: it bandiera] 1 (Înv) Steag. 2 (Spc) Steag al unei unități militare. 3 Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate Si: pavilion.

pandel^[1] sn vz bandieră

pandelă^[1] sf vz bandieră

panderă^[1] sf vz bandieră

pandieră^[1] sf vz bandieră

pândă sf [At: MAIOR, IST. 218/13 / Pl: ~de, (înv) ~nzi / E: pvb păndi] 1 (Îlv) A sta (sau a ședea, a se pune la ~) A aștepta atent și încordat, într-un loc ascuns, trecerea sau sosirea cuiva, pentru a-l prinde, a-l ataca Si: pândire (2), (rar) pândit (2), (înv) pândeală (2). 2 (Îs) Vânătoare la ~ Vânătoare care se face, seara sau dimineața, așteptând trecerea animalului. 3 (Pex) Loc ascuns de unde cineva pândește (1, 2) Si: ascunziș, (rar) pândiș (4), (înv) pândeală (3).

badiéră s.f. v. bandieră.

bandiéră s.f. 1 Steag al unei țări înălțat pe navele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate. ◆ Steguleț folosit pe vapoare, la diferite semnalizări. 2 Steag al unei unități militare. 3 (înv.) Steag, drapel. • sil. -di-e-. pl. -e. și badiéră s.f. /<it. bandiera, fr. bandière, ngr. βανδιερα.

*BANDIERĂ (pl. -ere) sf. 🎖️ ⛵ Steag, drapel, stindard: vaporul bătea bandiera franceză în pruă și la pupă (I.-GH.) [it.].

*BANIERĂ (pl. -ere) sf. = BANDIERĂ: corporațiile cu baniere urmau în cadență (I.-GH.) [fr. bannière].

BANDIERĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unități militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

BANDIERĂ, bandiere, s. f. (Învechit) Steag al unei armate sau al unui comandant de oștire; drapel, flamură, stindard. [Dușmanii] făcură de mai multe ori semne, cu bandierele, că vor să se predea. BĂLCESCU, O. II 335. ♦ Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se află reprezentanții ei în străinătate. [Locțiitorul consulului grec] se supără... se duce la consulat, dă bandiera elinească jos și rupe relațiunile cu guvernul Moldovei. GHICA, S. XI. ♦ Steguleț întrebuințat pe vapoare la diferite semnalizări. Gardianul căpităniei portului... [era] însărcinat să țină ordinea și să înalțe la catarg bandiera, care însemna începutul celor opt ore de muncă în port. BART, E. 289. – Pronunțat: -di-e-.

PÎNDĂ, pînde, s. f. (Mai ales în construcții cu verbele «a sta», «a ședea», «a se pune») Faptul de a pîndi. Dacă, stînd de pîndă, mă vede întăi lupul pe mine, nu mai am vreme să încordez arcul; dar dacă-l văd întăi eu pe el, îl pot săgeta. SADOVEANU, F. J. 92. Harap-Alb rămîne de pîndă în groapă, CREANGĂ, P. 225. Daleu! codre, frățioare, Ce-ți făcuși frunzișul des Unde-n pîndă, la răcoare, Stam sunînd din frunzi ades. ALECSANDRI, P. I 61. ♦ Loc ascuns de unde se pîndește. Așteptam de la însoțitorul meu Grozăvescu un semnal, ca să mă pot stabili în cea mai apropiată pîndă la Negrileasa. SADOVEANU, A. L. 198.

BANDIERĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se aflau reprezentanții ei în străinătate. ♦ Steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări. ♦ Steag al unei armate sau al unui comandant de oștire; stindard, drapel. [Pr.: -di-e-] – It. bandiera.

BANDIERĂ s.f. Steag, stindard (al unei corăbii). [Pron. -di-e-. / cf. it. bandiera, fr. bandière].

BANDIERĂ s. f. pavilion al unei corăbii. (< it. bandiera)

BANDIERĂ ~e f. înv. 1) Piesă de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; drapel; stindard; flamură. 2) Steguleț folosit de marinari pentru semnalizări. [Sil. -di-e-] /<it. bandiera

PÂNDĂ ~e f. 1) Observare atentă dintr-un loc ascuns. ◊ A sta la (sau de) ~ a pândi. 2) Loc dosit de unde se poate pândi. /v. a pândi

bandieră f. 1. steag de trupe: front de bandieră, alinierea drapelelor și a stindardelor în fruntea unei armate rânduite; 2. steagul unei corporațiuni sau societăți.

pândă f. ascundere spre a surprinde. [Abstras din pândi].

*bandiéră f., pl. e (fr. bandière, d. it. bandiera, care vine d. got. bandi, steag. V. bandă 2). Steag de corabie orĭ de consulat. – Pop. Dun. pandéră (ngr. [d. it.] pandiéra [scris -ntiéra]): se lasă pandera (CL., 1910, 435). Și -elă.

pandélă, V. bandieră.

pandéră, V. bandieră.

pîndă f., pl. e (d. pîndesc). Șederea într’un loc ascuns ca să surprinzĭ pe cineva saŭ ca să-l spionezĭ. A sta la (saŭ de) pîndă, a pîndi. V. pază.

bandieră (rar) (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. bandierei; pl. bandiere

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

bandieră (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. bandierei; pl. bandiere

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

bandieră s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. bandierei; pl. bandiere

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

bandieră (bandiere), s. f. – (Înv.) Steag, flamură. – Mr. bandieră, megl. banderă. It. bandiera, de unde provin și ngr. μπαντιέρα, alb. bandierë, tc., bg. bandera. Sec. XVIII, puțin folosit. Și mai puțin se întrebuințează forma veche banieră (< fr. banniére), galicism din epoca romantică. Mr. din it. (Ruffini 328).

Pande, -le v. Pantelimon VI 2, 7.

A STA LA PÂNDĂ PENTRU A PREVENI APARIȚIA INOPINATĂ A UNEI PERSOANE NEDORITE a sta de șase / de șest, a sta la perghea / de șest, a ține de șase, a ține lacătul / marginea.

BANDIERĂ s. v. drapel, pavilion, steag, stindard.

PÂNDĂ s. (rar) pândit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)

bandieră s. v. DRAPEL. PAVILION. STEAG. STINDARD.

PÎNDĂ s. (rar) pîndit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)

pandele s.f. pl. (reg.) numele unui soi de prune.