pândar sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: slv пѫдарь] 1 Persoană care păzește un teren plantat, cultivat etc. Si: (îrg) pândareț (3), pândaș (1), (nob) pândeț, (reg) jităr, meregiu, pânditor (8), pârgar (8). 2 (Rar; îe) A se băga ~ în cimitir A muri. 3 (Pop) Santinelă. 4 (Pop) Strajă. 5 (Spc) Militar din artileria antiaeriană, care supraveghează spațiul aerian. 6 (Îvr) Spion.

pândări vt [At: JAHRESBER. V, 326 / Pzi: ~resc / E: pândar] 1-2 (Reg) A pândi (12, 15). 3 A veghea.

PÎNDAR, pîndari, s. m. Persoană care păzește o vie, o pădure, o holdă etc.; paznic. Petre avea o pușcă încărcată, luată de la pîndarii arendașului. REBREANU, R. II 262. Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pîndar. ALECSANDRI, T. II 60. Este-un pom mare-nflorit, Face poame de argint. De pîndar pe cine-om pune, Că vin lotrii să le fure? HODOȘ, P. P. 72. ♦ Militar din artileria antiaeriană, însărcinat cu supravegherea spațiului aerian.

PÎNDĂRI, pîndăi esc, vb. IV. Tranz. (Popular; rar) A face serviciul de pîndar; a păzi; p. ext. a pîndi. Toată ziua iese-n prag Cu firuțu tras în ac, Pîndărind pe cine-i drag. HODOȘ, P. P. 37.

PÎNDĂRI, pîndăresc, vb. IV. Tranz. A face serviciul de pîndar; a păzi; p. ext. a pîndi. – Din pîndar.

PÂNDAR ~i m. Paznic de câmp (la semănături, vii, livezi, etc.). /<sl. pondari

pândar m. 1. cel ce pândește; 2. paznic de pădure; 3. fig. santinelă: stau pândar aice cu pieptul meu ’n poartă AL. [Slav. PÕDARĬ, păzitor].

pîndár m. (vsl. pondarĭ). Păzitor de semănăturĭ, de viĭ ș. a. V. jitar.

pândar s. m., pl. pândari

pândar s. m., pl. pândari

pândar s. m., pl. pândari

PÂNDAR s. (înv. și reg.) pândaș, (reg.) pârgar, (Ban. și Transilv.) gornic, (Mold. și Transilv.) jitar, (prin Dobr.) meregiu, (înv.) pânditor. (~ la vie.)

PÂNDAR s. v. pază, santinelă, strajă, veghe.

PÂNDĂRI vb. v. pândi.

pîndar s. v. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE.

PÎNDAR s. (înv. și reg.) pîndaș, (reg.) pîrgar, (Ban. și Transilv.) gornic, (Mold. și Transilv.) jitar, (prin Dobr.) meregiu, (înv.) pînditor. (~ la vie.)

pîndări vb. v. PÎNDI.

pândar, pândari, s.m. (pop.) 1. paznic al terenurilor cultivate ale statului; pândaș, jitar, meregiu, pârgar. 2. paznic de pădure; pădurar. 3. santinelă, strajă. 4. (înv.) spion.

pândări, pândăresc, vb. IV (reg.) 1. a aștepta (cu nerăbdare, cu atenția încordată). 2. a face serviciul de pândar; a jitări, a păzi, a supraveghea; a sta de strajă, a veghea.

pândár, pândari, s.m. Paznic: „Au pus pândari și așa au aflat că, din când în când, căpitanul cu mai mulți ofițeri face vânătoare mare” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 165). – Din sl. pondarĭ „păzitor” (Scriban, DEX).