15 definiții pentru pandantiv pandantif pendantiv pendentiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PANDANTÍV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică. 2. Element arhitectural în formă de triunghi sferic cu vârful în jos, situat în colțurile arcelor mari care sprijină o cupolă sau o turlă. – Din fr. pendentif.

PANDANTÍV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică. 2. Element arhitectural în formă de triunghi sferic cu vârful în jos, situat în colțurile arcelor mari care sprijină o cupolă sau o turlă. – Din fr. pendentif.

pandantiv sn [At: ODOBESCU, S. I, 390 / V: (rar) ~if (Pl: și sm ~ifi), penden~ (Pl: și sm, ~ivi) / Pl: ~e / E: fr pendentif] 1 Bijuterie care se poartă la gât atârnată de un lănțișor sau de o panglicuță Vz breloc, medalion. 2 Element arhitectural în formă de triunghi curbat, cu vârful în jos, situat în colțurile arcurilor mari care sprijină o cupolă sau o turlă.

PANDANTÍV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poartă atîrnată de un lănțișor sau de o panglicuță la gît. 2. Fiecare dintre cele patru porțiuni ale unei cupole, prin care aceasta se sprijină în cele patru colțuri ale încăperii pe care o acoperă.

PANDANTÍV s.n. 1. Bijuterie, piatră prețioasă în formă rotundă sau ovală, care se poartă atârnată la gât. 2. Porțiune a unei bolți sferice aflată între arcele mari care susțin o cupolă. [Var. pendantiv s.n. / < fr. pendentif].

PANDANTÍV s. n. 1. bijuterie, piatră prețioasă rotundă sau ovală, care se poartă atârnată la gât. 2. porțiune triunghiulară a unei bolți sferice între arcele mari care susțin o cupolă sau o turlă. (< fr. pendentif)

PANDANTÍV ~e n. 1) Obiect de podoabă care se poartă la gât, atârnat de un lănțișor. 2) Element de construcție de forma unui triunghi sferic, aflat între arcele ce susțin o cupolă. /<fr. pendentif

pendantiv[1] sn vz pandantiv

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

PENDENTÍV, pendentive, s. n. Parte de construcție, de formă triunghiulară, pe care se sprijină bolta, acolo unde aceasta nu poate fi așezată de-a dreptul pe baza edificiului. Pe dasupra... [stîlpilor] stă așezată, cu ajutorul unor triunghiuri boltite sau pendentive, cupola centrală. ODOBESCU, S. I 380.

PENDENTÍV, pendentive, s. n. Parte de construcție de formă triunghiulară, pe care se sprijină o boltă acolo unde ea nu poate fi așezată de-a dreptul pe baza edificiului. – După fr. pendentif.

ceas-pandantív s. n. 1965 Ceas care servește drept pandantiv. ◊ „Silvia a primit de la bunicii ei paterni un ceas-pandantiv.”; v. ceas-broșă (din ceas + pandantiv)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pandantív s. n., pl. pandantíve

pandantív s. n., pl. pandantíve

Intrare: pandantiv
pandantiv substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pandantiv
  • pandantivul
  • pandantivu‑
plural
  • pandantive
  • pandantivele
genitiv-dativ singular
  • pandantiv
  • pandantivului
plural
  • pandantive
  • pandantivelor
vocativ singular
plural
pandantif
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pendantiv substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendantiv
  • pendantivul
  • pendantivu‑
plural
  • pendantive
  • pendantivele
genitiv-dativ singular
  • pendantiv
  • pendantivului
plural
  • pendantive
  • pendantivelor
vocativ singular
plural
pendentiv substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendentiv
  • pendentivul
  • pendentivu‑
plural
  • pendentive
  • pendentivele
genitiv-dativ singular
  • pendentiv
  • pendentivului
plural
  • pendentive
  • pendentivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pandantiv pandantif pendantiv pendentiv

  • 1. Bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Element arhitectural în formă de triunghi sferic cu vârful în jos, situat în colțurile arcelor mari care sprijină o cupolă sau o turlă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • diferențiere Fiecare dintre cele patru porțiuni ale unei cupole, prin care aceasta se sprijină în cele patru colțuri ale încăperii pe care o acoperă.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Parte de construcție, de formă triunghiulară, pe care se sprijină bolta, acolo unde aceasta nu poate fi așezată de-a dreptul pe baza edificiului.
      exemple
      • Pe dasupra... [stâlpilor] stă așezată, cu ajutorul unor triunghiuri boltite sau pendentive, cupola centrală. ODOBESCU, S. I 380.
        surse: DLRLC
    • comentariu Pentru cele două sensuri sunt consemnate ortografii diferite.
      surse: DLRLC

etimologie: