3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PALATÍN1, palatini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al împăraților germani pe lângă curtea vasalilor acestora; vicerege în Ungaria medievală; titlu purtat de guvernatorul unei provincii în Polonia medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. paltinus, it. palatino, fr. palatin.

PALATÍN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal (1). – Din fr. palatin.

palatin1, ~ă a [At: KRETZULESCU, A. 107/22 / Pl: ~i, ~e / E: fr palatin] (Atm) 1-11 Palatal (1-11). 12 (Îs) Vălul ~ Vălul palatului2 (2).

palatin2, ~ă [At: ȘINCAI, HR. I, 390/37 / Pl: ~i, ~e / E: fr palatin] 1 sm Titlu dat, în orânduirea feudală, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul1 unui mare senior. 2 sm Principe posesor al unui palatinat. 3 sm Guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia. 4 sm Vicerege în Ungaria. 5-8 sm Persoană care avea titlul de palatin (1-4). 9-12 a Care aparține unui palatin2 (5-8). 13-16 a Privitor la un palatin2 (5-8). 17 a Care ține de un palatinat (5). 18-19 sn, a (Rasă de porci) originară din palatinatul Podoliei, cu greutate mare Si: podolian.

PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal. – Din fr. palatin.

PALATIN1, palatini, s. m. Titlu dat, în evul mediu, în Europa, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curte sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia medievală; vicerege în Ungaria medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. palatinus, it. palatino, fr. palatin.

PALATÍN2, -Ă, palatini, -e, adj. Al cerului-gurii, al palatului1. Văl palatin.Cavitatea nazală este despărțită de cea bucală printr-un perete osos format din oasele palatine, continuate cu vălul palatului. ANATOMIA 67.

PALATÍN1, palatini, s. m. Mare demnitar în sistemul feudal apusean, de obicei guvernator al unei provincii. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski cînd îi fusese trimis deputat de confederația Varșoviei. Junele palatin plăcu cuceritorului șved. NEGRUZZI, S. I 177. [Tîrgul] are încă o grădină, cu un palat mare, împodobit cu tot felul de flori și copaci... a grafului Alfred de Potoski, unul din cei mai bogați palatini leșăști. KOGĂLNICEANU, S. 7.

PALATÍN, -Ă adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin].

PALATÍN s.m. Mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus].

PALATÍN1 I. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ◊ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin1 (I) sau la palatinat. (< fr. palatin, lat. palatinus)

PALATÍN2, -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche în porțiunea posterioară a feței, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)

PALATÍN1 ~i m. (în evul mediu; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar (de obicei, la curtea unui rege sau a unui mare senior). /<fr. palatin

PALATÍN2 ~ă (~i, ~e) v. PALATAL. ◊ Boltă ~ă cerul gurii. /<fr. palatin

PALATÍN3 ~ă (~i, ~e) Care ține de palatin sau de palatinat; propriu palatinului sau palatinatului. /<fr. palatin

Palatin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice, la S. de Forul.

palatin m. 1. vice-rege în Ungaria; 2. guvernator de provincie în Polonia: o curte ’mpărătească de neaoși palatini AL.; ║ a. 1. ce ține de un palatin: în casa palatină AL.; 2. ce ține de Palatinat: trupe palatine.

2) *palatín, -ă adj. (fr. palatin, d. lat. palatum, ceru guriĭ). Anat. Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ: bolta palatină.

1) *palatín, -ă adj. (lat. palatinus, d. palatium, palat. V. paladin). De la palatu împăraților romanĭ: garda palatină. Care avea vre-un oficiŭ la palatu suveranuluĭ, vorbind de senioriĭ din evu mediŭ și maĭ în coace: conțiĭ palatinĭ aĭ Angliiĭ. Dela palatu luĭ Carol cel Mare: școala palatină. Din Palatinat (numele a doŭă state din vechĭu imperiu germanic): contele palatin al Rinuluĭ, electoru palatin, o principesă palatină (femeĭe saŭ fiĭcă de conte saŭ de elector palatin). S. m. Vicerege al Ungariiĭ odinioară. Guvernator al uneĭ provinciĭ în regatu Poloniiĭ. Locuitor din Palatinat. Palatină s. f. Blană pe care femeile o poartă pe umerĭ (după moda principeseĭ palatine, [Carlota Elisabeta a Bavariiĭ, a doŭa nevastă a duceluĭ de Orléans] la 1676).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

palatín1 adj. m., pl. palatíni; f. palatínă, pl. palatíne

arată toate definițiile

Intrare: Palatin
Palatin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: palatin (adj.)
palatin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palatin
  • palatinul
  • palatinu‑
  • palati
  • palatina
plural
  • palatini
  • palatinii
  • palatine
  • palatinele
genitiv-dativ singular
  • palatin
  • palatinului
  • palatine
  • palatinei
plural
  • palatini
  • palatinilor
  • palatine
  • palatinelor
vocativ singular
plural
Intrare: palatin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palatin
  • palatinul
  • palatinu‑
plural
  • palatini
  • palatinii
genitiv-dativ singular
  • palatin
  • palatinului
plural
  • palatini
  • palatinilor
vocativ singular
  • palatinule
  • palatine
plural
  • palatinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

palatin (adj.) palatină

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: palatal attach_file 2 exemple
    exemple
    • Văl palatin.
      surse: DLRLC
    • Cavitatea nazală este despărțită de cea bucală printr-un perete osos format din oasele palatine, continuate cu vălul palatului. ANATOMIA 67.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat neutru Os pereche în porțiunea posterioară a feței, la formarea palatului dur.
      surse: MDN '00

etimologie:

palatin (s.m.) palatină

  • 1. în Evul Mediu (În Europa Apuseană) Titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al împăraților germani pe lângă curtea vasalilor acestora; vicerege în Ungaria medievală; titlu purtat de guvernatorul unei provincii în Polonia medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski cînd îi fusese trimis deputat de confederația Varșoviei. Junele palatin plăcu cuceritorului șved. NEGRUZZI, S. I 177.
      surse: DLRLC
    • [Târgul] are încă o grădină, cu un palat mare, împodobit cu tot felul de flori și copaci... a grafului Alfred de Potoski, unul din cei mai bogați palatini leșăști. KOGĂLNICEANU, S. 7.
      surse: DLRLC

etimologie: