PALATAL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat¹, care aparține palatului¹, din regiunea palatului¹, palatin². 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului¹; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatină. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatină. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului¹. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului¹. – Din fr. palatal.

palatal, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~i, ~e / E: fr palatal] 1-3 (Atm) Relativ la palat² (1-3) Si: palatin¹ (1-3). 4-6 Care aparține palatului² (1-3) Si: palatin¹ (4-6). 7 Din regiunea palatului² Si: palatin¹ (7). 8 (Fon) Care se produce în regiunea palatului² Si: palatin¹ (8), (înv) palatinal¹ (1). 9 (Spc; d. sunete) Care se articulează prin atingerea sau prin apropierea dosului limbii de palat² Si: palatin¹ (9), (înv) palatinal¹ (2). 10 Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului² Si: palatin¹ (10), (înv) palatinal¹ (3). 11 (D. timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului² Si: palatin¹ (11), (înv) palatinal¹ (4).

PALATAL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat¹, care aparține palatului¹, din regiunea palatului¹, palatin². 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului¹; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului¹. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului¹. – Din fr. palatal.

PALATAL, -Ă, palatali, -e, adj. (Despre sunete) Articulat prin atingerea sau apropierea limbii de cerul gurii. Sunet palatal. «E» este o vocală palatală. ◊ (Substantivat) Palatalele se articulează în regiunea palatului dur.

PALATAL, -Ă adj. Care aparține palatului, din regiunea palatului; palatin. // adj., s.f. (Sunet) articulat în regiunea palatului. [< fr. palatal].

PALATAL, -Ă adj. 1. din regiunea palatului; palatin². 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță prin apropierea sau atingerea părții de jos a limbii de palat. (< fr. palatal)

PALATAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de palat; propriu palatului. 3) și substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează în regiunea palatului. /<fr. palatal

palatal a. se zice de consoanele rostite lovind cerul gurii cu limba: palatale sunt c (ce, ci), g (ge, gi), j.

*palatál, -ă adj. (d. palat 2; fr. palatal). Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ. Gram. Pronunțat pin izbirea limbiĭ de ceru guriĭ, vorbind de vocale și consonante, ca e, i, ca c, g în încinge și ca ș, j, ñ. S. f. O vocală saŭ o consonantă palatală. Adv. Pin ajutoru palatuluĭ: a pronunța palatal. V. africat.

palatal adj. m., pl. palatali; f. palatală, pl. palatale

palatal adj. m., pl. palatali; f. palatală, pl. palatale

palatal adj. m., pl. palatali; f. sg. palatală, pl. palatale

palatală s. f., g.-d. art. palatalei; pl. palatale

palatală s. f., g.-d. art. palatalei; pl. palatale

PALATAL adj. 1. v. palatin. 2. (FON.) (înv.) palatinal. (Sunet ~.)

PALATAL adj. 1. (ANAT.) palatin. (Regiunea ~.) 2. (FON.) (înv.) palatinal. (Sunet ~.)

PALATAL, -Ă adj. (< fr. palatal): în sintagmele consoană palatală, sunet palatal și vocală palatală (v.).