PALATIN¹, palatini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; reprezentant al împăraților germani pe lângă curtea vasalilor acestora; vicerege în Ungaria medievală; titlu purtat de guvernatorul unei provincii în Polonia medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. paltinus, it. palatino, fr. palatin.

palatin², ~ă [At: ȘINCAI, HR. I, 390/37 / Pl: ~i, ~e / E: fr palatin] 1 sm Titlu dat, în orânduirea feudală, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curtea sau la palatul¹ unui mare senior. 2 sm Principe posesor al unui palatinat. 3 sm Guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia. 4 sm Vicerege în Ungaria. 5-8 sm Persoană care avea titlul de palatin (1-4). 9-12 a Care aparține unui palatin² (5-8). 13-16 a Privitor la un palatin² (5-8). 17 a Care ține de un palatinat (5). 18-19 sn, a (Rasă de porci) originară din palatinatul Podoliei, cu greutate mare Si: podolian.

PALATIN¹, palatini, s. m. Titlu dat, în evul mediu, în Europa, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcții la curte sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia medievală; vicerege în Ungaria medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparține unui palatin¹ sau unui palatinat, privitor la un palatin¹ sau la un palatinat. – Din lat. palatinus, it. palatino, fr. palatin.

PALATIN¹, palatini, s. m. Mare demnitar în sistemul feudal apusean, de obicei guvernator al unei provincii. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski cînd îi fusese trimis deputat de confederația Varșoviei. Junele palatin plăcu cuceritorului șved. NEGRUZZI, S. I 177. [Tîrgul] are încă o grădină, cu un palat mare, împodobit cu tot felul de flori și copaci... a grafului Alfred de Potoski, unul din cei mai bogați palatini leșăști. KOGĂLNICEANU, S. 7.

PALATIN s.m. Mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus].

PALATIN¹ I. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ◊ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin¹ (I) sau la palatinat. (< fr. palatin, lat. palatinus)

PALATIN¹ ~i m. (în evul mediu; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar (de obicei, la curtea unui rege sau a unui mare senior). /<fr. palatin

palatin m. 1. vice-rege în Ungaria; 2. guvernator de provincie în Polonia: o curte ’mpărătească de neaoși palatini AL.; ║ a. 1. ce ține de un palatin: în casa palatină AL.; 2. ce ține de Palatinat: trupe palatine.

palatin¹ (demnitar) s. m., pl. palatini

palatin² s. m., pl. palatini

palatin (anat., ist.) adj. m., s. m., pl. palatini; f. sg. palatină, pl. palatine

PALATÍN³ (< fr.) s. m. Rasă de porci locală, primitivă, originară din Palatinul Podoliei, cu masă corporală mare, crescută în trecut pe scară largă mai ales în SE României.

palatín, palatine, s.m. (arh.) (în Evul Mediu) Demnitar la curtea unui rege sau al unui mare senior: „În cele din urmă au dat scrisoarea de față prin palatinul trimis de noi” (Mihaly, 1900: 53; dipl. 20). – Din lat. palatinus, it. palatino, fr. palatin (Scriban, DEX).