12 definiții pentru pârgar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÂRGÁR, pârgari, s. m. 1. (În Evul Mediu, în organizarea administrativă a Țărilor Române) Membru în sfatul administrativ al unui oraș sau al unui târg (compus din 6 până la 12 persoane). 2. (Reg.; în vechea organizare administrativă) Vătășel la primărie. – Din magh. polgár.

PÂRGÁR, pârgari, s. m. 1. (În evul mediu, în organizarea administrativă a țărilor românești) Membru în sfatul administrativ al unui oraș sau al unui târg (compus din 6 până la 12 persoane). 2. (Reg.; în vechea organizare administrativă) Vătășel la primărie. – Din magh. polgár.

PÂRGÁR ~i m. (în evul mediu în Țara Românească și în Moldova) Membru al sfatului unui oraș sau al unui târg. /<ung. polgár

pârgar m. od. consilier comunal; pl. bătrânii orașului: în orașele din Mold. erau câte 6 sau 12 pârgari sub un șoltuz, acest din urmă numit în Munt. județ. [Vechiu-sas. PÜRGER (= germ. BÜRGER), ung. POLGÁR: instituțiunea și numele de origină săsească, venită prin mijlocirea Ungurilor (cf. părcălab)].

PÎRGÁR, pîrgari, s. m. 1. (În organizarea administrativă medievală a țărilor romînești) Fiecare dintre cei doisprezece membri ai sfatului administrativ al orașului. Orașele ce dobîndiseră și își păstrară libertatea lor, constituindu-se pe principiul comunal, se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an și compusă de un județ și de doisprezece pîrgari. BĂLCESCU, O. II 114. 2. (Regional) Om ușuratic, care se poartă rău, care nu-și ține cuvîntul. Măi pîrgarule, nici de dracu nu ești bun. ȘEZ. XIX 60. 3. (Regional) Paznic, păzitor (de pădure, de vînat, de vie).

pîrgár m. (ung. polgár, d. sas. purger, germ. bürger, cetățean, d. burg, cetate. V. pîrcălab). Vechĭ. Consilier comunal. (În Mold. eraŭ cîte 6 orĭ 12 și aveaŭ în capu lor un șoltuz). Pl. Bătrîniĭ orașuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pârgár s. m., pl. pârgári

pârgár s. m., pl. pârgári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÂRGÁR s. v. concetățean, orășean, pândar, târgoveț.

pîrgar s. v. CONCETĂȚEAN. ORĂȘEAN. PÎNDAR. TÎRGOVEȚ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pîrgár (pârgári), s. m. – În vechea organizare municipală, consilier; vătășel. – Var. bulgar. Germ. Bürger (< burgâri), prin intermediul mag. polgár (Borcea 201). Sec. XV, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pârgár, pârgári, s.m. (înv. și reg.) 1. concetățean; orășean, târgoveț. 2. membru în sfatul administrativ al unui oraș sau al unui târg; bătrân, jurat. 3. vătășel la primărie. 4. om ușuratic, neserios. 5. flăcău care organizează programul tinerilor în sărbătorile de iarnă. 6. pândar. 7. (înv.) muncitor la ocnele de sare.

Intrare: pârgar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pârgar
  • pârgarul
  • pârgaru‑
plural
  • pârgari
  • pârgarii
genitiv-dativ singular
  • pârgar
  • pârgarului
plural
  • pârgari
  • pârgarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)