pârg² s vz pârghie

pârg¹ sn vz pârgă

pârg n. coacere timpurie a fructelor; un smochin cu roadele în pârg ISP. [Abstras din pârgă].

PÂRGĂ s. f. 1. (Pop.) Fază de început a coacerii unor fructe, legume sau cereale, înainte de maturizare; starea fructelor, a legumelor și a cerealelor în această fază. ◊ Loc. adj. În pârgă = aproape copt. ◊ Expr. A da în pârgă (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 2. (Înv. și reg.; colectiv) Cele dintâi fructe sau roade dintr-un an; roade timpurii. [Var.: pârg s. n.] – Din sl. prŭga.

pârgă sf [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 37/39 / V: pârg sn / Pl: ~rge, (rar) ~rgi / E: slv пръга] 1-2 Fruct, cereală care (a început să se coacă sau) abia s-a copt Si: trufanda. 3 (Csc) Primele grâne, fructe, legume sau flori etc. dintr-un an. 4 (Înv; îe) A aduce (pe cineva sau ceva) ~ A aduce pe cineva sau ceva ca prinos, ca ofrandă. 5-6 Coacere (timpurie). 7-8 (Pex) Stare a fructelor și a cerealelor în pârgă (5-6). 9-10 (Îe; îla) (A fi) în ~ (A fi) pe cale să se coacă. 11-12 (Pex; îae; îal) (A fi) aproape de timpul potrivit. 13 (Îe) A da în ~ A începe să se coacă. 14 (Reg; îs) ~ de caș Caș preparat din cel dintâi lapte muls de la oi. 15 (Înv; pan) Persoană sau rod, produs etc. care este cel dintâi dintr-o serie. 16 (Îrg) Început.

pârghi sn vz pârghie^[1] corectat(ă)

pârghie sf [At: GCR I, 357/4 / V: ~ghi (Pl: ~uri) sn, ~ghină (Pl: ~ne, ~ni), (reg) pârg (Pl: nct) s, ~gie, ~giu (Pl: nct) s / E: ml pergula] 1 Bară de lemn, fier folosită la ridicarea, mișcarea sau transportarea unei greutăți Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal (1). 2 Bară rigidă cu un punct de reazăm pe care se exercită o forță activă și o forță de rezistență, cu diverse utilizări în industrie, tehnică etc. Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal. 3 (Pex) Element al aparatului locomotor la om. 4-5 (Fig) Mijloc (de propulsare a unei activități sau) cu care se realizează o acțiune Si: punct de sprijin, element de susținere. 6 (Pan) Braț de balanță. 7 Parte a leagănului de copii, în care se fixează scăunelul Si: (reg) săgeată. 8 (Pan) Parte a joagărului de tăiat bușteni situată între talpă și acoperiș Si: (reg) pocănea, terteleci. 9 (Pan) Drug de lemn cu care se rotește moara de vânt pentru a aduce aripile în poziția optimă spre a fi acționate de curentul de aer Si: cârmă, oiște¹, proțap. 10 (Pan) Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra spre a o fereca cu ciocanul de fler Si: capră, cumpănă. 11 (Reg; pan) Par mic pe care se fixează în car încărcătura de fân, de lemn etc.

pârghină sf vz pârghie

pârgie sf vz pârghie

pârgiu s vz pârghie

PÂRGĂ s. f. 1. Fază de început a coacerii unor fructe, legume sau cereale, înainte de maturizare; starea fructelor, a legumelor și a cerealelor în această fază. ◊ Loc. adj. În pârgă = aproape copt. ◊ Expr. A da în pârgă (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 2. (Înv. și reg.; colectiv) Cele dintâi fructe sau roade dintr-un an; roade timpurii. [Var.: pârg s. n.] – Din sl. prŭga.

PÎRG s. n. v. pîrgă.

PÎRGĂ s. f. (Și în forma pîrg) 1. (În loc. adj.; despre fructe sau cereale) În pîrgă = copt, dat în copt. În jurul lui, cîmpul verde, bogat, miroase a grîu în pîrgă și a fîn. DAN, U. 157. Acuma-i vremea de fugă, Pînă sînt holdele-n pîrgă, Unde calci, Urmă nu faci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. A da în pîrgă (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască, a da în copt. Rămîn încruntați, întunecați oamenii și vara cînd dau în pîrg cireșele. STANCU, D. 24. Cînd dă în pîrg spicul, putem găti combinele pentru recoltă. SADOVEANU, A. L. 196. Roșiile mai au pînă să dea în pîrgă, mult șapte-opt zile. id. P. M. 283. 2. Timpul cînd încep a se coace fructele sau cerealele. Pînă la pîrga păioaselor... pămîntul întreg se îmbracă în auriul sau verdele crud al holdelor. MIHALE, O. 185. Se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă. ANGHEL, Î. G. 39. 3. (Cu sens colectiv) Cele dintîi fructe sau roade dintr-un an, roade timpurii. Nici pîrga acestui pom nu o văzuse măcar. ISPIRESCU, L. 73. O tavă purtînd felurită pîrgă... se pune pe altar în sărbătorile zeiței Ceres. ODOBESCU, S. I 36.- Variantă: pîrg (ISPIRESCU, L. 72) s. n.

PÎRGHIE, pîrghii, s. f. 1. Bară rigidă cu un punct de reazem asupra căruia se exercită o forță activă și o forță rezistentă; bară (de lemn sau de fier) care servește la ridicarea sau la mișcarea unei greutăți. Era cu o pîrghie în mînă, cu care se opintea să ridice carul. La TDRG. ♦ Brațul unei balanțe. 2. Fig. (Livresc) Mijloc prin care se dă impuls unei activități; forță socială sau morală. Industria socialistă, și în primul rînd industria grea, este principala pîrghie pentru dezvoltarea puternică a forțelor de producție în agricultură. GHEORGHIU-DEJ, R. 29.

PÂRGĂ f. Fază inițială a coacerii fructelor, legumelor și cerealelor. ◊ A da în ~ a începe să se coacă; a se pârgui. [Var. pârg] /<sl. pruga

PÂRGHIE ~i f. 1) Bară mobilă care se poate roti în jurul unei axe imobile sub acțiunea forțelor situate într-un plan perpendicular pe axa de rotație. 2) Par sau drug care, având un punct de reazem, servește la ridicarea unei greutăți. 3) Forță care stimulează o activitate. Reforma economică radicală este principala ~ a restructurării. [G.-D. pârghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

pârgă f. 1. cele dintâi producte ale pământului (grâne, poame, struguri): pârga roadelor; 2. aceste producte aduse ca prinoase la biserică, la sărbătoarea Schimbării la față (6 August). [Slav. PRŬGA].

pârghie f. 1. drug țeapăn de mișcat, sprijinit, ridicat o greutate; 2. braț de balanță; 3. fig. orice forță morală: voința e o pârghie puternică. [Lat. medieval PERGULA].

pîrg n., pl. urĭ (d. pîrguĭesc). Munt. vest. Pîrguĭală: dormea pe maldăru de grîŭ tăĭat în pîrg (CL. 1910, 5, 315).

pîrgă f., pl. ĭ (vsl. prŭga, primele grăunțe de grîŭ copt. V. prăjesc). Fructele saŭ cerealele care s’aŭ copt maĭ întîĭ (trufanda). Aceste fructe oferite luĭ Dumnezeŭ (ceĭa ce se obișnuĭește, maĭ ales, la Schimbarea la Față, la 6 Augúst). V. pîrg.

pîrghie f. (mlat. pérgula, prăjină, harag, spalier, crivitar, cl. „balcon”; it. pérgola, crivitar; alb. pjérgulă, harag mare. Cp. cu vîrghie). Munt. Lit. Drug (raz, lom) orĭ manelă care servește la urnit greutățĭ marĭ. Braț de balanță. Fig. Forță morală, mijloc de acțiune: lingușirea plebiĭ e o puternică pîrghie a politiciĭ demagogilor. Pîrghie idraulică, aparat care rîdică apa unuĭ rîŭ chear pin forța curentuluĭ rîuluĭ. V. mangealîc. – Pîrghia joacă mare rol în mecanică; cele maĭ multe mașinĭ simple, ca cheile, foarfecele, cleștele, balanțele, țapinile, precum și mașinile cele maĭ complicate, nu-s de cît niște pîrghiĭ saŭ sisteme de pîrghiĭ. Chear corpu omuluĭ, care e tot o mașină, e compus din pîrghiĭ. Arhimede e acela care a demonstrat întîĭa oară științific legile puteriĭ pîrghiiĭ. El avea atîta încredere în această forță, în cît zicea: „Dă-mĭ un punct unde să staŭ, și voĭ urni pămîntu”.

pârg v. pârgă

!pârgă (pop.) s. f.

pârghie (desp. -ghi-e) s. f., art. pârghia (desp. -ghi-a), g.-d. art. pârghiei; pl. pârghii, art. pârghiile (desp. -ghi-i-)

pârgă/pârg (pop.) s. f. / s. n.

pârghie (-ghi-e) s. f., art. pârghia (-ghi-a), g.-d. art. pârghiei; pl. pârghii, art. pârghiile (-ghi-i-)

pârgă s. f. /pârg s. n.

pârghie s. f. (sil. -ghi-e), art. pârghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. pârghiei; pl. pârghii, art. pârghiile (sil. -ghi-i-)

pîrghie

pârghie, -ghia a.

pîrgă (pîrgi), s. f. – 1. Trufanda, produs timpuriu. – 2. Bir, dare în fructe. Sl. prŭga „grîu timpuriu” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 285; Conev 72), din pružiti „a coace, a prăji”; cf. prăji. – Der. pîrgav, adj. (Trans., abia copt); pîrg, s. n. (timpul coacerii fructelor); pîrgui, vb. refl. (a începe să se coacă); pîrguială, s. f. (începutul coacerii).

pîrghie (-ii), s. f. – Bară rigidă cu care se ridică greutăți. Lat. pergŭla „ieșire”, care mai înseamnă și „grindă mică”, cf. Du Cange (cf. Pascu, I, 142; Scriban). Explicația care pornește de la rom. prăjină (Tiktin) este nesigură.

a da în pârg expr. (er. – d. bărbați) a avea o erecție.

PÂRGHIE s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) părângă, (reg.) mătărângă, parmaclâc, (Mold.) tăbârcă, (înv.) mangeal. (~ de ridicat greutăți.) 2. v. braț. (~ a unei balanțe.) 3. cârmă, drug, oiște, proțap. (~ la moara de vânt.) 4. (reg.) pocănea, terteleci. (~ la joagărul de bușteni.) 5. v. proțap. (~ la fântână.) 6. (pop.) săgeată. (~ la leagăn.)

PÎRGHIE s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) părîngă, (reg.) mătărîngă, parmaclîc, (Mold.) tăbîrcă, (înv.) mangeal. (~ de ridicat greutăți.) 2. braț. (~ a unei balanțe.) 3. cîrmă, drug, oiște, proțap. (~ la moara de vînt.) 4. (reg.) pocănea, terteleci. (~ la joagărul de bușteni.) 5. proțap. (~ la fîntînă.) 6. (pop.) săgeată. (~ la leagăn.)

pârgă, s.f. – Fructe, legume sau cereale în faza de coacere. În expr. a da în pârgă = a începe să se coacă; făină de pârgă = făină de mălai uscată pe sobă (Faiciuc, 2008). – Din sl. prǔga „grâu timpuriu” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < pružiti „a coace, a prăji” (DER).