pîrghie f. (mlat. pérgula, prăjină, harag, spalier, crivitar, cl. „balcon”; it. pérgola, crivitar; alb. pjérgulă, harag mare. Cp. cu vîrghie). Munt. Lit. Drug (raz, lom) orĭ manelă care servește la urnit greutățĭ marĭ. Braț de balanță. Fig. Forță morală, mijloc de acțiune: lingușirea plebiĭ e o puternică pîrghie a politiciĭ demagogilor. Pîrghie idraulică, aparat care rîdică apa unuĭ rîŭ chear pin forța curentuluĭ rîuluĭ. V. mangealîc. – Pîrghia joacă mare rol în mecanică; cele maĭ multe mașinĭ simple, ca cheile, foarfecele, cleștele, balanțele, țapinile, precum și mașinile cele maĭ complicate, nu-s de cît niște pîrghiĭ saŭ sisteme de pîrghiĭ. Chear corpu omuluĭ, care e tot o mașină, e compus din pîrghiĭ. Arhimede e acela care a demonstrat întîĭa oară științific legile puteriĭ pîrghiiĭ. El avea atîta încredere în această forță, în cît zicea: „Dă-mĭ un punct unde să staŭ, și voĭ urni pămîntu”.