13 definiții pentru „ostentativ”   declinări

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator. Un hol-birou aranjat cu îngrijire, fără luxul ostentativ al interioarelor burgheze. BARANGA, I. 151. ♦ (Adverbial) Slujitorii erau înarmați pînă în dinți și arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate. SADOVEANU, Z. C. 277.

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. sg. ostentatívă, pl. ostentatíve

OSTENTATÍV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif].

OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo)

OSTENTATÍV ~ă (~i, ~e) Care manifestă ostentație; realizat cu ostentație; demonstrativ. /<it. ostentativo, germ. ostentativ

*ostentatív, -ă adj. (format d. lat. ostentatus, arătat, d. ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d. osténdere, a arăta. V. tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ: plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune: a pleca ostentativ.

*ostensíbil, -ă adj. (fr. ostensible, cuv. de formațiune greșită în locu vechĭuluĭ ostensif). Răŭ zis îld. ostentativ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

OSTENTATÍV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.