12 definiții pentru „ostentativ”   declinări

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator. Un hol-birou aranjat cu îngrijire, fără luxul ostentativ al interioarelor burgheze. BARANGA, I. 151. ♦ (Adverbial) Slujitorii erau înarmați pînă în dinți și arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate. SADOVEANU, Z. C. 277.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. sg. ostentatívă, pl. ostentatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV ~ă (~i, ~e) Care manifestă ostentație; realizat cu ostentație; demonstrativ. /<it. ostentativo, germ. ostentativ

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ostentatív, -ă adj. (format d. lat. ostentatus, arătat, d. ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d. osténdere, a arăta. V. tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ: plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune: a pleca ostentativ.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ostensíbil, -ă adj. (fr. ostensible, cuv. de formațiune greșită în locu vechĭuluĭ ostensif). Răŭ zis îld. ostentativ.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.

Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink